Recitindu-l pe Franz Werfel / DIANA BODEA : ,,Inexplicabilului din noi și mai presus de noi”

       Diana Bodea

       Studentă în anul II la Filologie Clasică în cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și absolventă a specializării Arheologie din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie.

       Dorința de cunoaștere a trecutului popoarelor m-a determinat să caut atât prin săpături, cât și prin lectură lumea lor.

,,Inexplicabilului din noi și mai presus de noi”

            Romanul lui Franz Werfel, Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, aruncă o lumină puternică asupra a ceea ce este bun și rău, deopotrivă, în adâncul ființei umane, urmărind îndeaproape destinul poporului armean și forțele care îi dictează parcursul.

            Forța romanului se datorează în special dificultății de a defini sinele unui individ și pe cel al unui popor, tocmai de aceea am putea afirma că întregul roman se află sub pecetea inscripției de pe moneda dăruită de Rifaat Bereket lui Gabriel Bagradian ,,Inexplicabilului din noi și mai presus de noi”. Acesta se manifestă ca o chemare șoptită ce călăuzește pașii lui Gabriel spre o țintă întru totul necunoscută lui, o cale ce reprezintă firul invizibil prin care este croită coeziunea grupului de rezistență din munți. Prin aceasta ni se descoperă că avem de-a face cu o voce a inimii și nu a rațiunii.

            Primele semne de regăsire a sinelui, dar și de odihnă a ființei lui Gabriel, ni se prezintă odată cu urcarea pe Musa Dagh, o ,,rămășiță a paradisului terestru”. Este o reîntâlnire ce arată legătura puternică pe care natura a creat-o cu sufletul și trupul lui Gabriel încă din copilărie, și care se manifestă spontan după cei douăzeci și trei de ani petrecuți în Occident. Forța aceasta a naturii, care oferă liniște, dar și ocrotire protagonistului se va dovedi a fi prea puternică pentru fiul lui, Stephan.

 Pe cât de bogată e această natură prin izvoarele ei, copacii de stejar și platani, livezile de caiși și portocali, florile de rododendroni și mirt, pe atât de sărăcăcioasă se dovedește a fi inima omului care nu-l acceptă pe cel străin. Pe cât de îndepărtată i se înfățișează această nouă lume familiei lui Gabriel Bagradian, tot atât de departe le sunt membrii familiei Bagradian celor de la poalele Musa Dagh-ului. Viața pe care armenii o duc aici este una retrasă, departe de vârtejurile Primului Râzboi Mondial, însă nu păzită de o veche furie îndreptată împotriva lor. O furie care, prin intermediul birocrației și al cadrelor legislative, ia forme noi de concretizare și de mușamalizare. Este vocea unui grup de turci care a reușit să obțină puterea, un grup a cărui moralitate a dispărut și a cărui putere pare de necontrolat. Această putere va produce distrugerea celuilalt prin furtul proprietății, prin bătăi, crime și violuri, culminând cu descompunerea prin epuizare la care este supusă o mare parte a armenilor. În fața unei astfel de realități niciun ajutor al străinilor aflați în Anatolia nu se poate concretiza. Încercările lui Lepsius, reprezentant al societății germane pentru Orient, par a fi sortite eșecului, însă surprinderea cea mai mare este aceea de a afla că ajutorul poate veni chiar și din partea turcilor, lucru care se și întâmplă, în special prin eforturile agăi Rifaat Bereket.

Ne este conturată respingerea elementului străin chiar și în interiorul societății armene, o societate tradițională, închisă în esență, în care elementele creștine se îmbină cu cele păgâne și care nici pe Gabriel Bagradian nu îl privește ca pe unul de-al lor. Animozități se întâlnesc și aici, și nu se estompează nici în pragul morții, în ciuda eforturilor de a rezista pe munte. Ierarhiile, cutumele, nemulțumirile interioare se amestecă și nu scapă ocaziile de a manifesta ostilități ce nu sunt estompate decât de autoritatea preotului Ter Haigasun. Lucru ce indică faptul că pilonul lumii armenilor este unul spiritual și nu material. Toate nemulțumirile acumulate vor face ca  trădarea să vină chiar din rândurile armenilor, o trădare care, paradoxal, va însemna salvarea acestor mii de suflete cu ajutorul forțelor străine franceze.

Ni se dezvăluie astfel, spre încheierea romanului, că ceea ce se ascunde cu adevărat în spatele motivelor religioase sau a celor politice extremiste, care creează impresia superiorității unui popor asupra altuia sau a unui om asupra altuia este în realitate mândria, rădăcina tuturor forțelor sumbre cărora le poate cădea pradă orice suflet.

Toate aceste forțe conduc la tulburătoarea scenă a uciderii lui Stephan prin cele patruzeci de lovituri, jerftă simbolică pentru fiecare zi de rezistență. Însă chiar și în acel moment crâncen copilul este protejat,  deoarece el nu este cu adevărat prezent accesului de sălbăticie, ci sufletul său se află sub ocrotirea părintească a lui Gabriel. Într-un mod similar își găsește sfârșitul și Bagradian, întors singur pe munte, destrămând ideea imposibilității de a fi armean. Și acesta simte ocrotirea Tatălui, moment în care lanțurile robiei sunt spulberate, imagine parcă predestinată de acea descriere a cedrului din curtea șeicului Ahmed care dobândise forța necesară pentru a rupe lanțurile. Întregul tablou este o mărturie a faptului că doar o libertate interioară aduce cu sine și libertatea exterioară, dar această tărie nu poate veni decât de la Cel de Sus.

Destinele celor doi închid cercul romanului și rămân strâns legate unul de celălalt chiar și prin cuvintele ce descriu moartea lor. Cât de asemănătoare sunt astfel frazele: ,,Și sângele mielului curse către casa lor”, ,,Și crucea fiului se odihnea pe inima lui”.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

În cadrul cursului Omul politic și literatura (pe care îl țin la Facultatea de Litere din Cluj) am inițiat, din acest an academic, studierea romanului Cele 40 de zile de pe Musa Dagh de Franz Werfel. Anterior studierii romanului în cauză, le-am prezentat studenților (peste o sută de studenți au participat la acest curs), un istoric concis al Genocidului armean. Studenții cei mai implicați în discuțiile de la seminare au fost solicitați să redacteze un eseu personal despre romanul lui Franz Werfel. În serialul care urmează, am decis să pun la dispoziția Comunității armene din România cele mai bune eseuri redactate de studenții mei, care să fie postate și accesibile oricui. În câțiva ani, sper să pot selecta câteva zeci de eseuri ale studenților mei care să fie publicate într-un volum pe tema genocidului armean.

Ruxandra Cesereanu

(scriitoare, profesor la Facultatea de Litere din Cluj,

Departamentul de Literatură Universală și Comparată)

by Redactor