Despre Siruni la Fundaţia Europeană Titulescu
FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU a organizat joi 14 iunie o dezbatere cu tema ISTORIE ŞI BIOGRAFIE cazul orientalistului armean de origine româna H.Dj. SIRUNI o comunicare susţinută de scriitorul Vartan Arachelian.
La dezbatere a fost prezent Excelenţa Sa dl. Hamlet Gasparian, Ambasador al Republicii Armenia şi senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al U.A.R.
În deschidere a vorbit domnul George G. Potra, director al Fundaţiei care a subliniat importanţa comunităţii armene în istoria şi cultura românească iar senatorul Varujan Vosganian a subliniat rolul pe care Siruni l-a jucat în descifrarea şi completarea unor pagini din istoria comunităţii armene din România deşi viaţa lui a fost plină de episoade dramatice de la salvarea sa de la Genocid la deportarea în Siberia. S-a subliniat faptul că Academia Română are în vedere să ofere marelui orientalist titlul de academician post mortem.
Comunicarea domnului Vartan Arachelian s-a referit la cîteva documenta din Arhiva CNSAS legate, mai ales, de episodul deportării lui Siruni în Siberia de unde a revenit în România în anul 1955. S-a subliniat că la Arhivele Statului se află un număr impresionant de documente şi scrieri ale lui Siruni ce nu au fost încă studiate şi vor trebui să facă obiectul unei cercetări amănunţite pentru a fi restituite publicului interesat de istoria şi cultura armenilor.