Despre mănăstirea Zamca în cartea “Ziceri din Bucovina” de Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz

Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz, ucrainean după tată
și german după mamă, s-a născut și a crescut la Suceava. Când era elev la
gimnaziul de stat cezaro-crăiesc din Cernăuți, revoluția pașoptistă din
imperiul austriac l-a inspirat să scrie prima poezie. A semnat cu pseudonimul Adolf
Sand în jurnalul Flugblatt din Cernăuți.

A studiat istoria și germanistica la
Universitatea din Viena. În același timp a scris poezii, nuvele, articole și
critică de teatru pentru Ziarul Ilustrat Austriac, Ziarul Teatral,
Dunărea. Pentru Revista pentru mitologie germană și tradiții,
întemeiată de Johann Wilhelm Wolf, a publicat folclor. În perioada 1853-1855, Povești
din Bucovina au fost publicate în foileton.

După finalizarea studiilor, a fost profesor la Cernăuți și Brașov. Publică în anul 1884 Grupurile etnice din Bucovina, o importantă lucrare despre națiile care populau Bucovina la acea vreme. Moare la Cernăuți.

Povestea de mai-jos este singura poveste
armenească din volumul Ziceri din Bucovina (Cernăuți, tipografia
librăriei Universității Cezaro-Crăiești H e i n r i c h    P a r
d i n i, 1885 ) și este inedită prin conținut.

Zamca

           
Zamca, denumită în armenește ”Vank” sau după patronul ei, Sfântul Axent, este o
mănăstire armenească din imediata vecinătate a Sucevei. Este situată pe un
deal, care se degradează către partea de vest și înconjoară mai multe sate.

           
Aici s-a dat o luptă grea între poloni și turci. După un îndelungat măcel,
sorții de izbândă s-au înclinat către turci.

În acest moment, a venit un om din satul
apropiat Șcheia în tabăra polonilor și a povestit că a avut un vis minunat pe
care îl consideră ca pe un semn divin.

           
Un înger din cer a venit la el și i-a povestit că polonii nu vor câștiga până
când nu vor retopi clopotele mănăstirii Zamca pentru tunuri. Pentru că se aflau
la ananghie, polonii s-au grăbit spre turnul bisericii, au dat clopotele jos și
le-au folosit ca material de război. Tunurile au fost finalizate repede și au
fost atât de eficiente, încât întreaga armată puternică a turcilor a fost
spulberată.       

            De câteva zile, mănăstirii Zamca îi lipseau clopotele. Într-o bună zi, un armean sucevean a dăruit mănăstirii un clopot, care suna în același mod și amintea de greaua furtună abătută cândva asupra lor.

Corina Derla

by Mihai Stepan Cazazian