Nici cartierele nu mai sunt ca odinioară, dar încă se mai văd ici colo câte o casă și tare frumos mai arată crâmpeiele ce ne -au fost lăsate spre admirație. Fie că vorbim despre familia Alaci, fie că vorbim despre familia Ibrăileanu sau despre familia Ferhat, iar lista poate continua, nu avem cum să nu le fim veșnic recunoscători celor care au dat o parte importantă din identitatea micuțului nostru oraș.

Iar dacă doriți să aduceți un omagiu acestor oameni titani ai urbei noastre, îndreptați-vă pașii către cimitirul armenesc din spatele Gării. Aleile curate, capela-bijuterie, copacii văruiți cu alb, florile de toate vârstele, bogate în aromele și pietrele funerare, adevărate opere de artă ce stau de strajă pentru cei care acum poartă drumul drumurilor, toate acestea te transportă din prezent spre un tărâm fără de vârstă, fără de moarte și fără de hotare.

Şi tot aici mai e locul în care Dumnezeu vă așează în față unui om reper. Un om despre care pot spune că cimitirul este întreaga sa viață-la propriu! L-a primit spre îngrijire, ca pe o datorie sacră, de la părinții săi. Fost profesor de sport, atlet de performanță și pe jumătate armean, e cel care cunoaste si păzeşte toată eternitatea armenilor şi care, din puţinul său şi la vârsta sa înaintată, găsește mereu puterea de a face din acest microunivers un veritabil parc al liniştii, al păcii, al regăsirii de sine, loc încărcat dumnezeieşte de o energie unică. Strașnică poveste printre strașnice povești!

Așadar, dragi cititori-călători pe drumurile vieţii, cu gândul cel bun și cu inimă deschisă vă invit să le cunoaşteţi destinele şi să le pătrundeţi în suflet, aşa cum şi ei mi-au pătruns mie!

Autor: Adrian Mangu

invrancea.ro