Mihai Stepan Cazazian

Despre armeni în lucrarea “Grupurile etnice din Bucovina – Schițe etnografice și cultural-istorice” de Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Biserica armeană din Cernăuți

 

Onorabilului domn

Președinte cezaro-crăiesc al Țării
Bucovinei

Hieronymus Baron de Alesani

Cavaler al ordinului Maiestății Sale
Imperiale Austriece Leopold și al Ordinului Coroanei de Fier clasa II

Cavaler al ordinului Sfântul
Stanislav al Maiestății Sale Imperiale Ruse clasa I

Ofițer al ordinului italian
Mauritius și Lazarus

Deținătorul ordinului persan al
Leului și al Soarelui

Deputat al parlamentului național

Cetățean de onoare al orașelor
Cernăuți și Arco

cu profund respect. 

Conglomeratul popoarelor în
miniatură

           
Statistica Bucovinei indică și alte naționalități, înafara grupelor etnice
menționate, care sunt neînsemnate numeric și la care abia ne gândim. Aceste
3300 suflete cuprind cehi, moravi, slovaci, francezi, italieni, britanici și
turci, ultimii numărând doar patru persoane.

           
O privire asupra acestui conglomerat de popoare în miniatură ne informează că
cehii și moravii sunt însemnați din punct de vedere cultural. Sunt sprijiniți
de asemenea și de cele mai ridicate cifre, căci, conform Statisticii Austriece
a Comisiei Centrale de Statistică, numărau 1738 suflete. Majoritatea aparțin
funcționarilor și burghezilor, cei mai puțini aparțin muncitorilor din
fabricile de sticlă sau țăranilor din comunele apropiate. Mulți cehi corespund
tradiției lor naționale, în orașe sunt membri ai unor asociații muzicale mai
mici sau profesori de muzică. În orice sferă profesională sunt neobosiți și
buni profesioniști.

           
În plus, mulți cehi se simt atât de apropiați de germanitate încât mai mult
utilizează limba germană decât limba cehă. Asemenea cazuri mi-au fost
prezentate. Am găsit și cehi polonizați; un rol important îl au și limbile
înrudite. Astfel, copiii cehilor înțeleg și limba polonă.

           
Statistica austriacă numără în Bucovina moravi și slovaci, care au ales
diferite drumuri în viață. Puținii francezi sunt profesori de limbi străine în
orașe, italienii sunt meșteri pietrari și vânzători de delicatese, britanicii
și turcii sunt comercianți și rentieri. 

Armenii

Departe, pe tărâm asiatic, între
Mările Neagră și Caspică, se ridică din vârful munților renumita și frumoasa
țară istorică Armenia. Un coridor între mănoasa Asie Mică și secetosul Iran,
țara din care izvorăsc Tigrul și Eufratul, care nu străbat în cursul lor vechea
Mesopotamie, care din vechime e cunoscută drept țara unde curg lapte și miere,
ci sunt martori străvechi ai unor episoade gri din istorie, căci Babilonul și
Ninive erau încă înfloritoare între toate orașele lumii cunoscute. Stânci,
munte, văi mănoase și platouri sărăcăcioase în vegetație, peste care se ridică
Ararat cel vestit în Biblie și enormul său frate Pik Koptagh, într-o maiestate
uluitoare, vulcani stinși în preajma pădurilor imense și a pășunilor, pâraie
efervescente de munte și lacuri superbe care apar într-o diversitate colorată
și binecuvântează Armenia cu o frumusețe naturală de negrăit. Dar nici mâna
omului nu s-a odihnit, pentru a transforma frumusețea naturii în operă de artă:
vechiul sediu al religiei armenești, mănăstirea Ecimiadzin, orașe frumoase și
bogate au fost clădite în îndepărtata țară, precum Erevan, Erzerum, Kars, Van,
Ani cel în ruine și multe altele, după cum arată vechea imagine, care veghează
astăzi în același mod interesul turiștilor cărturari, după cum au fost, de la
începuturile dezvoltării sale statale, obiectul campaniilor sălbatice de
cucerire.

Armenia, care este supusă astăzi de
turci, ruși și perși, a încetat demult să servească poporului armean ca stat
independent. Rușii, turcii, perșii, kurzii și tătarii au găsit o manieră să
îndepărteze pe locuitorii originari din acest ținut, prin cuceriri și prin
revoluții de tot soiul, iar acum găsim așezările lor în Africa, Europa și Asia.
În Europa, numărul armenilor trăitori se ridică la aproximativ un milion de
oameni, majoritatea se află în Rusia, Turcia, Galiția, Ungaria și Transilvania.

Acest element național se află și în Bucovina. Astăzi, trăiesc aici circa două mii de suflete, în timp ce generalul Spleny număra 58 de familii, Generalul Enzenberg descoperise 118 familii în țară. Primul nume care ne-a parvenit este acela al lui Ivan Kapri, un comerciant onorabil din Suceava, care a plătit* în medie taxe vamale de 3000 florini în  monede (H. I. Biedermann, Bucovina în administrația austriacă, pag.86 și urm.).

Plata de cap de armean a crescut
prin afluxul din Galiția, Transilvania și Moldova și a devenit însemnat, așa
încât ambii generali menționați, care se aflau cândva în fruntea administrației
țării, au favorizat pe armeni, căci experiența lor comercială era recunoscută
și se credea că doar armenii erau pricepuți în acest domeniu, ca intermediari
ai transportului comercial din străinătate în țară. E de la sine înțeles că
această protecția i-a făcut pe armeni să se simtă ca acasă în Bucovina, că li
s-a permis nu doar să construiască case din lemn, ci și frumoase biserici,
dintre care două erau în Suceava. Biedermann a declarat că armenii au utilizat
piatră care provenea din vechea cetate ruinată a Sucevei, pentru a-și construi
casele, însă li se garantase, din motive clare, că vor ridica orașul Suceava la
nivel de oraș comercial liber, după modelul celui din Brody, din Galiția.

Armean din Cernăuți

Armenii bucovineni sunt fie
agricultori fie industriași. La începuturi, erau arendași ai animalelor de
povară, comercianți de cai și vânzători și așa au rămas și până în ziua de azi.
De-a lungul anilor, s-au transformat din simpli arendași în moșieri, prin muncă
susținută și hărnicie, și au deținut proprietăți și bunuri pe care le-au lăsat
moștenire urmașilor. Educația școlară și cea particulară de mai târziu le-a
oferit rafinament și însemnătate. Puțini armeni găsim în alte sfere de
activitate, dar peste tot au virtutea sobrietății, a hărniciei, a dreptății și
a modestiei. Istețimea lor în afaceri este proverbială. Sunt rari armenii cu
ten deschis la culoare și păr blond. Bărbații armeni sunt bruneți, cu ten
închis la culoare, păr negru, strălucitor și un nas proeminent. Femeile brunete
sunt foarte frumoase și fac cinste rasei lor; poartă haine elegante și
bijuterii din aur, argint și pietre prețioase. Duc, de regulă, o viață simplă
și cumpătată dar, pentru că dețin bunuri, în ochii lumii apar pompoși.
Discuțiile armenilor sunt animate, de obicei. Folosesc acest stil pentru a afla
”noutățile”. Încăpățânarea nu le este străină, dar abnegația îi ajută să obțină
ceea ce doresc. O trăsătură frumoasă de caracter este caritatea, care este viu
discutată. Căci beneficiarii actelor de caritate sunt și reprezentanții
bisericilor și mănăstirilor.

Costumul nu cunoaște nicio deviere
de la costumul german obișnuit. Dar există și armeni conservatori, cărora le
place să-și îmbrace costumul străvechi dis-de-dimineață: o mantie lungă din
mătase, cu mâneci deschise, pe dedesubt poartă un stihar, care se încinge cu un
brâu colorat. Pe cap poartă o căciulă din stofă sau din piele. Preferă
lucrurile trainice, din simț practic. De aceea, multe obiecte armenești sunt
confecționate din piele: fețe de masă, fețe de pernă, pantaloni sau buzunare.
Chiar și vestele sunt din piele, de aceea mai frecvent vezi un armean îmbrăcat
în obiecte de piele decât în obiecte de lână.

Cât privește locuința, aceasta este
obișnuită, câteva detalii trădează un armean tradiționalist. Îngrijește casa și
curtea și iubește veranda, care se sprijină pe două coloane din lemn sau din
cărămidă. Acolo se așează armeanul brunet, bogat și cu barbă, împreună cu
familia sa, preț de câteva ore, și fumează luleaua turcească, care este
prevăzută mereu cu un ciubuc lung. Cutia cu tutun – capciuc – stă mereu în
preajma lui, precum și cremenea, lama și ciubucul, care este pregătit cu
ierburi aromate. Acoperișul este înalt și acoperă cel puțin patru încăperi.
Două încăperi sunt pregătite mereu pentru oaspeți, căci armenii sunt
ospitalieri și nu-i depășește nimeni în acest sens. Își înveselesc locuințele,
curțile și grădinile cu pardoseli din lemn. Casa unui armean pare o mică
fortăreață în ochii privitorului. Interiorul locuinței este decorat în stilul
oriental, care-i place armeanului. Lângă un perete este amplasată o bancă
pentru odihnă, care servește somnului. De asemenea, se înconjoară cu plăcere de
fețe de masă și covoare de orice tip, de arome de plante, care străbat toată
casa. Bucătăria armenească a adus cu sine arome din Orient. Faimoase sunt
șuncile afumate – bujenița, pastrama – și cârnații – potcoava, aromați și pipărați;
cârnații sunt afumați în forme metalice, care imită potcoava, pentru a fi ușor
consumați. Condimentele joacă un rol important, delicatesele din zahăr și
vanilie, tartele cu fructe, rahatul, șerbetul – datkakalva – , nucile în miere
și cornulețele cu mac – dalausi, care sunt coapte în diverse forme. Supele sunt
un pic sărate, drese cu diverse plante și lapte acru. Supa arată ca o piramidă,
de 3-4 centimetri înălțime, datorită laptelui acru. Acest condiment se numește
hurut și colorează ciorba în verde.

În zilele noastre, multe lucruri din
strălucirea armenilor s-au schimbat, chiar și în țara lor de baștină. Nu se
știe dacă acest lucru este în avantajul armenilor, dacă s-au înstrăinat de
originea lor asiatică. Pe lângă practicarea agriculturii, au devenit industriași,
confecționând produse care au ajuns în toate țările. Modul de adresare este
multiplu – titulatura ”Der”, echivalentul termenului german ”Herr”/Domn,
corespunde aceluia care se distinge prin trăsături deosebite de caracter,
bogăție și fapte deosebite. Titulatura ”Amir” sau Prinț este dată
conducătorilor lor. Statutul de comerciant a fost mereu bine reprezentant. O
 mare parte a comerțului asiatic din vechime era concentrat în mâna
armenilor, chiar dacă se confruntau cu multe riscuri. Comercianții iubitori de
călătorii își luau rămas-bun atât de festiv de la familie și prieteni, încât
presimțeau riscurile unei asemenea călătorii. Era însoțit de lacrimi și
vociferări, de credeai că niciodată nu va mai fi reîntâlnit. Riscurile constau
în hoți la drumul mare care populau pădurile. Servitorul său credincios avea
asupra sa arme sub mantia de piele și plecau astfel în lumea largă.

Se adunau comercianți de diverse
soiuri, din diverse locuri, într-o zi și într-un loc stabilite, pentru o
întreprindere comercială comună. Apoi formau o caravană, care era condusă de un
pașă, ales din rândul lor. Nu avea doar grija bunurilor caravanei, ci și a
afacerilor încheiate de membrii ei. De obicei, aduceau mătăsuri persane și
turcești, produse din bumbac, piele, grăsimi, condimente, sulf, pește, cai
arabi, arme turcești, pe care le livrau altor comercianți.

Ca în zilele noastre, acordau mare
pietate vestimentației. Nu o dată s-a întâmplat ca părinții să lase moștenire
piesele lor de îmbrăcăminte nepoților! Se utilizau cel mai mult cămășile,
papucii roșii din catifea cu șireturi aurii și argintii, fustele colorate care
ajungeau până la genunchi, cu decorații aurii și argintii, brâie cu nasturi de
rubin și safir, căciuli cu decorațiuni din perle, arcuri turcești cu treizeci de
săgeți, pe care le utilizau ca arme de apărare.

Ceea ce Sfântul Bonifacius este
pentru germani, același lucru îl semnifică cei doi Sfinți Bartolomeu și Tadeu
pentru poporul armean, căci ei au predicat și au răspândit creștinismul pe
tărâm armean. Au fost primiți în secolele al patrulea și al cincilea, îndeosebi
prin eforturile episcopului Grigore Luminătorul și al traducătorului Bibliei,
Mesrob. Pentru că armenii se certau pe tema dublei naturi a lui Cristos, au
intrat în contradicție cu biserica generală și au decis – în urma Conciliului
de la Calcedonia – să fondeze Biserica Gregoriană. Adepții ei în Bucovina
numără 828 suflete. Împăratul Iosif II le-a permis să păstreze legătura cu
Patriarhia de la Constantinopol, respectiv cu ”Catolicosul” de la sediul
principal al Bisericii Gregoriene de la Etcimiadzin, din Armenia.

Cea mai mare parte a armenilor
trăitori în străinătate s-a unit în anul 1439 cu Biserica Romano-Catolică și a
preluat învățătura și dubla natură a lui Isus Cristos. În Bucovina trăiesc 882
armeni catolici, care aparțin Diecezei din Lemberg (Liov). Restul armenilor
bucovineni respectă ritul latin.

Limba armenilor este așa-numita
”armeană nouă”. Formează o ramură a limbilor indo-germanice și numără mai multe
dialecte, care au preluat multe cuvinte turcești. Scrierea constă din semne
proprii, 36 la număr, iar alfabetul armenesc este utilizat de 1400 de ani. O
parte a armenilor nu este conectată la literatura lor națională, deși aceasta
strălucește în țara-mamă. Acolo au excelat Nerses Klagiensis (?), Vartan și
Melchior Kosz ca poeți, și Mihail Tszanitszan, ca istoric. Se povestește că
cântecele delicate și pline de bine sunt iubite pretutindeni și sunt cântate cu
plăcere, că sunt cele mai frumoase și mai reușite, servesc scopului religios și
îndeplinesc mai multe scopuri sub numele ”Szaragans”.

Înalta stare de bine, întâlnirile în circumstanțe fericite au dat prestigiu social câtorva familii armenești din Bucovina. Aici menționăm Vartarasievici, Petrovici, Kapri, Simonovici, Sivas, Bogdanovici, Passakas, Romașcan, Tabacar, Ștefanovici, Prunkul, Zadurovici ș.a. Prelatul Florian Mitulschi a obținut cele mai mari merite pentru comunitatea sa și face obiectul celei mai mari și profunde recunoștințe din partea compatrioților săi.

Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz profesor cezaro-crăiesc

Din volumul Grupurile etnice din Bucovina. Schițe etnografice și cultural-istorice  ( Cernăuți, 1884 /Tipărit la editura H. C z o p p )

Traducere de Corina Derla

_____________________________________

*Completare despre armenii Bucovinei și ai Galiției, după cartea lui Hypolit Stupnicki

Armenii au venit după distrugerea
țării lor din Asia de către sarazini, în timpul prinților ruși, spre Galiția,
unde au primit mai multe favoruri și libertatea comercială. 

Când, în secolul XIV, armenii erau
copleșiți de barbarii turci, au emigrat alte 3000 de familii către Moldova și
Galiția, unde regele polonez Cazimir cel Mare le-a acordat libertate
religioasă. Aparțineau sectei din Etcimiadzin; în anul 1684, cărturarul armean
Berdireski, care a studiat științele timp de paisprezece ani la Roma, a reușit
să-și aducă compatrioții la biserica romano-catolică, unde au păstrat propria
limbă drept limbă de cult. 

Printre ei există și mulți
nestorieni și cutihiani (ne-uniți, în Suceava/Bucovina), care trăiesc în
completă armonie cu compatrioții lor, fără a se influența religios. În aspectul
și caracterul lor se recunosc trăsături orientale, căci nu se amestecă cu
plăcere cu alte neamuri. Sunt bine făcuți și au aspect oriental al feței.

Marea parte a armenilor se ocupă cu
comerțul, prin care multe familii au acumulat bogății. În peregrinările lor
s-au sprijinit reciproc, de aceea ”prea puțini însetați” se văd în rândul lor.