Arsen Arzumanyan

Departamentul pentru Relații Interetnice: Interviu cu Varujan Vosganian, cu prilejul Recensământului Populației și Locuințelor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Departamentul pentru Relații Interetnice realizează – cu prilejul Recensământului Populației și Locuințelor, ce are loc în perioada martie-iulie 2022 – un periplu al minorităților etnice din România, adresând întrebări esențiale, legate de organizarea și derularea acestui proces deosebit de important, conducătorilor acestor comunități.

Mesajul este unul și același pentru toți membrii comunităților etnice: ”Exprimă-ți identitatea” pentru a avea, și în continuare, un cuvânt de spus în politicile publice ale țării.

Mai jos puteți afla răspunsurile lui Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România (UAR), despre provocările semnificate de Recensământ.

Prezentați-ne, vă rog, comunitatea în câteva fraze subiective. Ce ar trebui să știm despre minoritatea pe care o reprezentați și o conduceți?

Comunitatea armeană din România este una dintre cele mai vechi comunități armenești ale diasporei. Tradiția ei, în România, se măsoară în secole, primii armeni venind în secolul IX pe teritoriu românesc și de atunci având dăinuire continuă. Spre exemplu, Episcopia Armeană, fondată în 1401, a avut până acum un șir de 42 de întâistătători, episcopi și arhimandriți, ceea ce atestă continuitatea comunității pe acest pământ.

Au existat mai multe valuri de imigrație, unele în perioada Evului Mediu timpuriu, după căderea capitalei, Ani, în secolul XI, un altul, începând cu secolele XV și XVI, când domnitorii moldoveni au oferit facilități negustorilor armeni, dar probabil că cea mai însemnată imigrație a fost după Genocidul armean din 1915.

Comunitatea armeană a dat României personalități deosebite, și aș putea spune că, în istoria modernă a țării, nu există niciun eveniment important în care să nu găsim și reprezentanți ai armenilor: de la mișcarea pașoptistă și Unirea Principatelor Române până la Războiul de independență, Marea Unire și modernizarea statului în perioada interbelică. Au existat, de asemenea, mari cărturari, mari fondatori de școli naționale. Să luăm doar cazul medicinei unde îl găsim pe doctorul Iacob Iacobovici, fondatorul școlii românești de chirurgie, pe Ana Aslan, fondatoarea școlii românești de gerontologie, pe Ervant Seropian, fondatorul școlii românești de alergologie, Levon Mirahorian, unul dintre marii parapsihologi români, sau doctorul Dumitru Bagdasar, cel care a creat școala română de neurochirurgie. L-aș mai aminti aici și pe doctorul și profesorul Krikor Pambuccian, unul dintre marii dascăli și specialiști în anatomopatologie.

În prezent, comunitatea armeană din România este răspândită în întreaga țară, exclusiv în mediul urban, reprezentată atât de Biserica Apostolică Armeană și de Ordinariatul Armeano-Catolic, cât și de Uniunea Armenilor din România, ca reprezentantă laică. UAR a fost fondată după Primul Război Mondial pentru a asigura primirea în țară, traiul și protecția autorităților pentru supraviețuitorii Genocidului armean. Ea și-a întrerupt activitatea în perioada comunistă, dar a fost reînființată în 1990 și tot de atunci, Uniunea Armenilor din România este reprezentată în Parlamentul României.

Păstrarea identității etnice este de importanță majoră pentru orice comunitate, cu atât mai mult pentru o minoritate. Ce posibilități există în cadrul organizației pentru realizarea acestui deziderat?

Trebuie să spun de la bun început că există, din partea autorităților, sprijin pentru ca minoritățile naționale să-și poată păstra identitatea, ba chiar aș putea să spun, cunoscând destul de bine situația celorlalte comunități armenești în lume, că în România avem cea mai favorabilă legislație constituțională și organică în ceea ce privește minoritățile naționale.  Legislația română susține drepturile politice, drepturile religioase, culturale și comunitare ale armenilor din România, inclusiv învățământul în limba maternă și activitățile de natură culturală. Dat fiind faptul că nu avem comunități compacte de armeni, ci ei trăiesc în mijlocul comunităților românești, nu avem școli în limba maternă care să cuprindă întregul curriculum, dar avem școli duminicale unde copii învață limba armeană, avem expresii culturale cum ar fi editurile, Editura Ararat și Editura Zamca, și care au în vedere, în principal, lucrări scrise de armeni sau lucrări despre armeni. Avem trupe de dansuri, avem instrumentiști care au chiar reputație internațională și care utilizează motive tradiționale armenești. Așadar, cred că identitatea națională o putem păstra în măsura în care noi suntem capabili să o facem, nu există niciun obstacol din partea autorităților, dimpotrivă.

Care este cea mai importantă provocare cu care se confruntă în momentul de față comunitatea și ce măsuri externe ar fi necesare ca aceasta să capete o soluție?

Ca să fiu sincer, provocarea principală este legată de asimilarea naturală care a fost mult mai redusă în Evul Mediu, dar și în perioada modernă a României, dat fiindcă comunitatea era destul de stabilă, se circula destul de puțin, iar mijloacele de comunicare în masă erau destul de restrânse. În Moldova, spre exemplu, armenii și-au păstrat utilizarea limbii materne până la prima jumătate a secolului XX, există, până în secolul XIX, și documente redactate în limba maternă, au fost școli armenești care au existat până la începutul secolului XX.

Odată cu libertatea de circulație și deschiderea comunicării, gradul de asimilare a crescut și mulți membrii ai comunității au pierdut uzul limbii materne, dar ei își păstrează conștiința de neam și aș putea să spun că, în ultima vreme, asistăm la o îmbucurătoare căutare în acest sens de către oameni cu origine armenească. Această căutare a rădăcinilor este o bucurie pentru noi fiindcă, să recunoaștem, a fi armean este un titlu de onoare în România.

Care este ponderea tinerilor în privința numărului membrilor? Dar în cadrul membrilor activi ai organizației? Cât de bine își cunosc ei limba maternă și tradițiile, obiceiurile?

Cred că ponderea tinerilor este cam aceeași cu cea a piramidei vârstelor pe plan național. Iar în ceea ce privește cunoașterea limbii materne, sigur că cei care sunt descendenți direcți ai supraviețuitorilor Genocidului armean cunosc mai bine limba armeană decât cei din generațiile ulterioare, dar noi facem eforturi ca tinerii să-și poată învăța limba maternă și să aibă acces la valorile naționale armenești, fie prin faptul că sunt susținuți să participe la cursuri organizate în străinătate, fie că sunt trimiși prin programe speciale în Armenia. Dar, probabil că procentul celor care cunosc limba armeană nu depășește 10-20 de procente din totalul tinerilor.

Ce activități v-ați propus pentru a atrage atenția membrilor comunității asupra importanței Recensământului din martie-iulie 2022?

Înainte de toate, aș spune că avem o comunitate deosebit de activă care organizează anual numeroase evenimente culturale, festivaluri care sunt frecventate nu doar de către membrii comunității, ci și de prietenii și simpatizanții noștri din celelalte comunități. Așadar, toate acestea sunt menite să păstreze vie conștiința etnică.

În ceea ce privește Recensământul, având în vedere faptul că există două etape, una online și alta, în care există informare directă de către inspectorii de recensământ în domicilii, o să  facem o acțiune de conștientizare, astfel încât cât mai mulți dintre membrii comunității să beneficieze, să fie implicați mai ales în prima parte, cea care presupune autorecenzarea online.

În trecut, am semnalat o seri de deficiențe, fie pentru faptul că cei care i-au chestionat pe cetățeni nu i-au explicat în mod suficient cum trebuie să răspundă la întrebările privind etnia și religia, sau că unii – cum a fost chiar și în cazul meu – nu au fost recenzați și a trebuit să solicite chiar ei primăriilor să li se facă recenzarea.

Sperăm ca aceste deficiențe să fie înlăturate, iar activitatea noastră, în ceea ce privește Recensământul, va fi deosebit de activă.

Care este mesajul dumneavoastră cu privire la asumarea și declararea identității etnice și lingvistice? De ce sunt importante acest aspecte și în privința Recensământului populației, dar și în ceea ce privește viitorul acestei comunități?

Chiar dacă o etnie se reprezintă prin valorile sale, prin tradițiile sale, trebuie să existe și un corespondent numeric care să dea mai multă încredere membrilor comunități, în legătură cu realitatea existenței comunității respective. În plus, trebuie să acceptăm faptul că în conștiința publică numărul membrilor unei comunități are relevanță și face parte din reperele cu care o comunitate este acceptată, apreciată și promovată. Deci, pentru noi Recensământul are o importanță foarte mare și trebuie să dovedim faptul că armenii există în continuare și, foarte important, că numărul lor nu scade de la un Recensământ la altul.

sursa: http://www.dri.gov.ro/w/identitatea-nationala-o-putem-pastra-in-masura-in-care-suntem-noi-capabili-sa-o-facem-interviu-cu-varujan-vosganian-presedintele-uniunii-armenilor-din-romania-uar/