DECES / S-a stins din viață scriitorul GABRIEL DIRADURIAN

SONY DSC

Luni 13 iulie s-a stins din viață la București scriitorul Gabriel Diradurian.

Din biografia autorului, publicată de Liviu Ioan Stoiciu pe blogul său am spicuit următoarele:

S-a  născut în România, în oraşul Constanţa…  A trăit  42 de ani  în România  şi 19 ani în  SUA după care a revenit la București.  După liceul de 11 clase absolvite în 1965 în Bucureşti, a intrat  la Politehnica Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică.  În 1968 a intrat în anul IV.  A fost un an retras medical din instituţie și trimis în producţie  ca pedeapsă pentru absenţe, lucrând ca muncitor bobinator la  UMEB.  Deși a reluat cursurile la sfârşitul anului, nu s-a prezentat la nici un examen şi, în septembrie 1971, a fost exmatriculat din facultate. 

Autorul provine dintr-o familie onorabilă.  Bunicul din partea tatălui a fost mare negustor în Constanţa, iar bunicul din partea mamei a fost mare negustor în Varna şi Bazargic.  Amândoi au pierdut tot la venirea la putere a comuniştilor.

Tatăl autorului a absolvit Facultatea de Chimie Industrială din  Bucureşti, devenind inginer, iar mama lui a absolvit Facultatea de Drept, tot din Bucureşti, devenind avocatăfiind, apoi directoare a școlii armene din București.  Amândoi şi-au obţinut diplomele universitare pe vremea regelui Mihai I, înainte de invazia în România a armatei sovietice, înainte de venirea comuniştilor la putere. 

După exmatricularea sa din Facultatea de Electrotehnică, autorul a lucrat la revista  etniei armene din Bucureşti, Nor Ghiank (Viaţa Nouă), pâna în februarie 1972 când a plecat să-şi facă stagiul militar, la trupă, 16 luni, căci era considerat ca având numai liceul.  N-a căpătat nici un grad că avea rude în America. 

La întoarcerea din cătănie, în iunie 1973, el s-a reangajat la revista Nor Ghiank, unde a lucrat ca secretar de redacţie şi corector până în septembrie 1977, când a plecat în SUA.

Intre 1973-1977, a scris trei cărţi. Romanul „Cabotinul,” devenit mai târziu „Sceleratul,” un mic volum de „Scurte povestiri,” amândouă depuse la Editura Cartea Românească în 1975; şi un roman scurt,  „O întâlnire,” depus la Editura Litera. In 1977, se fac două referate politice  negative la cele două manuscrise  de la Editura Cartea Românească. Iar la Editura Litera i se face simplu referat negativ, tânărul scriitor de atunci fiind acuzat de practicarea cazuisticii.

Autorul a cunoscut foarte bine societatea comunistă românească a vremii, a înţeles foarte bine mecanismele ei de funcţionare  în toate aspectele posibile ale vieţii  şi, fără îndoială, fiind obligat să înveţe atâta marxism, să ajungă să cunoască total  întreaga suprastructură a societăţii în care trăise  treizeci de ani.

In SUA, autorul a stat nouăsprezece ani. A cunoscut foarte bine sistemul american de funcţionare, a venit în contact şi cu oameni foarte bogaţi, şi cu oameni  foarte  săraci, şi a cunoscut toate păturile sociale americane. A venit în contact şi a înţeles mulţi americani. A cunoscut mulţi din fiecare pătură socială, începând cu afroamericani şi mergând până la tot felul de emigranţi de diferite naţionalităţi, români, armeni, mexicani, alţi hispanici, evrei, tot felul de europeni, chinezi, japonezi, coreeni, etc.

Sursa  http://www.liviuioanstoiciu.ro/

A revenit în România unde publică mai multe volume la Editura Ararat.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Iată ce spune criticul Paul Cernat în prefața la volumul „Din adnotările unui scelerat”  apărut la Editura Tracus Arte în 2013 :

Scris pe durata a patru decenii, romanul „Din adnotările unui scelerat” de Gabriel Diradurian este coloana vertebrală a literaturii acestui autor cu un destin sinuos și dramatic. Geneza primei versiuni a avut loc în 1973, sub titlul „Cabotinul”. În 1975, manuscrisul „Cabotinul” – la jumătate decât e acum – cu un conținut incomod și exploziv, e predat, printre altele, editurii Cartea Românească. În 1977 va fi respins printr-un referat politic negativ, ceea ce-l motivează suplimentar pe autor să părăsească țara. În 1979, textul izbutește să apară sub același titlu la o editură obscură din Los Angeles. După unsprezece ani, o nouă versiune în limba engleză, „From a Scoundrel’s Notes”, vede lumina tiparului tot în Los Angeles, sub titlul (pe care îl reproduce în traducere) „Din întâmplările unui scelerat”. Urmează întoarcerea în țară a scriitorului și noua odisee a romanului, mult augumentat și rescris – dar aceasta e deja o altă poveste. Iar acum, după 40 de ani de la prima elaborare, „Sceleratul” intră din nou în circuitul literar. Putem vedea în el ceea ce este de fapt – o carte de vizită și un volum fanion. Cei care încă nu l-au descoperit pe acest scriitor existențialist, un adevărat „om din subterană”, vor trebui – pentru o receptare ideală – să înceapă cu lectura prezentului roman și să încheie tot cu ea.

Volume publicate

„Cabotinul“ (roman), Editura Arro House, Los Angeles, 1979.

„Scurte povestiri“, Editura Arro House, Los Angeles, 1980.

„O întâlnire“ (roman), Editura Arro House, Los Angeles, 1986.

„From a Scoundrel’s Notes“ (roman), Editura Arro House, Los Angeles, 1990

„Scurte povestiri“ (reeditare), Editura Adelcor, Bucureşti, 1992.

„Cabotinul“ (reeditare), Editura Editis, Bucureşti, 1995.

„Cântecul lebedei“ (proze scurte), Editura Ararat,     Bucureşti, 1996

„Adevărata faţă a zeului Ares“ (roman), Editura Aldin, Bucureşti, 1997.

„O intâlnire“ (roman–reeditare), Editura Ararat, Bucureşti, 1998.

„Misiunea“ (roman), Editura Eminescu, Bucureşti, 1998.

„Sceleratul“ (roman), Editura Ararat, Bucureşti, 2000.

„Teatru“, Editura Ararat, Bucureşti, 2002.

„Un om cu demnitate“ (proze scurte), Editura Ararat, Bucureşti, 2003.

„Teatru si proze“, Editura Ararat, Bucureşti, 2005.

„Misiunea“ (reeditare), Editura Ararat, Bucureşti, 2005.

„Memorialistică vol. I“, Editura Ararat, Bucureşti,2005

„Memorialistică vol. II“, Editura Ararat, Bucureşti, 2011.

„Povestiri cu armeni–români şi americani“, Editura Ararat, Bucureşti, 2012.

„Din adnotările unui scelerat” , Editura Tracus Arte, Bucureşti,  2013.

****

GABRIEL DIRADURIAN ( 1947- 2015)

A murit Gabi.Deja folosim pe a fost în loc de este. A fost prietenul meu, dincolo de gradul de rudenie dintre noi. Dincolo de anii în care ne adunam laolaltă cu familiile noastre. Cu trecutul bunicilor și străvechimea pierdută în negura poveștilor nescrise. Au fost niște ani cînd eram laolaltă. Eram copii, apoi tineri adolescenți, studenți chiar – Gabi a refuzat să termine o facultate pentru că voia să scrie, și a scris,apoi, mereu, pînă în ultima clipă – apoi au intervenit sucelile vieții lui și răsucelile istoriei. Pasajul lui prin redacția unei gazette armenești n-a însmnat mare lucru. A trăit îm miezul limbii române.Apoi desțărarea.Plecarea lui din România nu o putem judeca în nici un fel. A fost bine să fie alături de familie, a fost rău pentru că a trăit apoi într-o altă limbă în care nu putea scrie ( sau nu a vrut, cine va desluși adevărul lui, al fiecaruia dintre noi la urma urmelor?) a revenit după 1989 în România. O altă Românie. Era deja un alt Gabi. Experiențe de viață multiple, unele nu foarte vesele, altele mai puțin. Știa să rurîdă. Zîmbea des, un soi de nostalgie-după-nu-se-știe-ce. Ca și Diran, tatăl lui, ca și Berdji, Bebe cum îi ziceam noi în familie, unchiul lui. Diradurienii din Constanța care s-au tot dus. Care unde a putut. Unii în moarte, alții în America.Rămăsese Găbi: chair dacă nu ne mai vedeam decît rar în ultimii ani, știam că există. Eram de-o vîrstă, dar îi eram unchi. Multe amintiri legate de această prietenie de care s-a ales praful.Voia să-și publice cărțile, voia să scrie.Scrisul era viața lui. La propriu. Știu bine, ca unul care i-am citit în manuscris Maimuțărelile unui scelerat – cum să tipărești anii 70-80 un astfel de volum, o densă proză exsitențialistă, în fond romanul vieții sale, retipărit relative recent deja într-o bună ediție – voia să fie recunoscut ca scriitor. El de multă vreme deja era.Și a rămas și după ce nu mai este.

Gabriel Diradurian.Scriitor român.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Bedros  HORASANGIAN

by Mihai Stepan Cazazian