DECES / Ne-a părăsit DIKRAN N. TAVITIAN un simbol de longevitate…

O veste tristă ne-a parvenit de la New York. Sîmbătă 25 iulie s-a stins din viață  Dikran N. Tavitian. Pe 31 iulie ar fi implinit 103 ani. Un adevărat simbol de longevitate el a fost sărbătorit în urmă cu trei ai cu ocazia centenarului iar revista Ararat a publicat un amplu material. (vezi nr. Septembrie/2012)

Redăm mai jos un fragment din biografia Domnului Dikran Tavitian preluată din volumul Armenii din Bazargicul de Altădată, publicat în anul 2011 de Editura Ararat.

Portretul unui Bazargicţi – Dikran N. Tavitian

Începem derularea istoriei acestei mici dar exemplare colonii, prin prezentarea portretului Domnului Dikran Tavitian, veteranul comunităţii care, prin dragostea faţă de oraşul natal, faţă de prietenii copilăriei şi tinereţii şi datorită insistenţelor faţă de noi – ca să lucrăm la monografie – a făcut posibilă naşterea acestui volum dedicat Bazargicului armenesc.

Dikran Tavitian, om simplu, modest, fără universităţi şi diplome, face parte din categoria de intelectuali armeni autodidacţi, aparţinând generaţiei pre-genocidiene, cu ani mulţi de şcoală a vieţii.

A fost voinţa lui Dumnezeu ca el să ajungă la o vîrstă venerabilă, care se îndreaptă spre centenar, să treacă prin două războaie mondiale, să trăiască în multe ţări şi continente, să vadă zorile secolului al XXI-lea şi să devină mesagerul acelor vremi trecute.

Dikran Tavitian s-a născut la 31 iulie 1912 în Bazargic, oraş care la acea dată se afla în interiorul graniţelor Bulgariei şi purta numele de Dobrici, într-o familie nevoiaşă de armeni localnici, stabilită de câteva generaţii pe meleagurile dobrogene.

Educaţia primară o primeşte la şcoala Vartan Mamigonian din oraşul na­tal, şcoală condusă de dascăli recunoscuţi pentru patriotismul lor, dăruiţi idea­lului de a modela generaţiile tinere în spiritul dragostei faţă de naţie şi patrie. După absolvirea cursului primar se înscrie, în anul 1925, la 1iceul românesc, a cărei frecvenţă o întrerupe după doi ani, datorită situaţiei precare a familiei şi a lipsei tatălui, pe care-l pierduse la o vârstă fragedă.

După încercări în diverse meserii (frizerie, covoare, tinichigerie) intră ucenic, în anul 1927, la atelierul de bijuterie al maestrului Mâgârdici Kara­caşian după care, pentru aprofundarea profesiei, îşi continuă ucenicia în atelierul fraţilor Capriel şi Daniel Cocoşian. Meseria bijuteriei o îndrăgeşte din prima clipă şi are să o profeseze întreaga viaţă. Chiar până acum câţiva ani, la vîrsta nonegenară, el îşi oferea expertiza şi experienţa de peste 80 de ani artei bijuterice newyorkeze.

Citește mai mult aici  https://www.araratonline.com/dikran-tavitian-100/

by Mihai Stepan Cazazian