DECES / A plecat dintre noi Margarios Antranig Salgian
Am primit cu mare mâhnire vestea trecerii la Domnul, după o grea suferință, a iubitului nostru prieten și colaborator, Antranig Salgian.
De-a lungul întregii sale vieți s-a arătat tuturor ca un demn și mândru fiu al poporului nostru, dăruit fără osteneală și fără interes slujirii binelui poporului său și păstrării bunului renume al comunității armene din România.
Este o mare pierdere pentru noi, membrii comunității armene din România, o mare pierdere pentru toți cei cărora de-a lungul anilor le-a fost sfătuitor înțelept ca membru al Consliliului parohial București și al Consiliului Eparhial.
Avem datoria de suflet de a-l păstra pururi în memoria noastră, neîncetând a ne ruga pentru odihna sufletului său.
Veșnică pomenire!
Slujba de înmormântare va fi oficiată în ziua de 08 februarie, 2017, la ora 12:00, la Cimitirul Armenesc din București de către PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România