DEARÂNTARACI  (Întâmpinarea Domnului) și Pun PAREGHENTAN (Lăsata Secului) la  CONSTANȚA

Ca în fiecare an, sărbătorile succesive DEARÂNTARACI și PAREGHENTAN, care premerg marea sărbătoare a Paștelui, au constituit un prilej de bucurie și comuniune spirituală pentru întreaga comunitate armeană din Constanța.

Întotdeauna  Dearântaraci este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, când Fecioara Maria, împreună cu Iosif cel drept au adus pruncul sfânt la Templu, întru respectarea Legii străvechi; aceasta consta în înfățișarea primului născut de parte bărbătească, lui Dumnezeu, spre afierosire (dedicare), în cea de-a 40-a zi de la venirea pe lume; totodată această prezentare la Templu însemna și curățarea sau purificarea lăuzei.

De asemenea, semnificația acestei zile se întregește și cu dezlegarea legământului lui Simeon, care – fericit -, luând pruncul în brațe, exclamă: „Acum slobozește, Doamne pe robul tău, căci văzură ochii mei mântuirea Ta . . .” Împlinit în această lume, Simeon se duce, în sfârșit, să vestească și morților că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat. Ca și el, noi îl primim pe Hristos în ființa noastră, spre a-l purta în noi toată viața și veșnicia.

Lăsata Secului este sărbătoarea ce delimitează perioada mâncării „de dulce” sau „de harț”, de perioada postirii dinaintea marii sărbători a Paștelui, aceasta fiind ultima zi când – după rânduiala creștină – mai este permisă mâncarea „de dulce” înaintea Postului Mare”.

În predica sa, părintele Oshakan Khachatryan a deslușit și semnificația postului, care înseamnă, în primul rând, înfrânare (abținere), spre întărirea voinței și cugetului, căci postul nu este doar renunțarea la mâncarea considerată agreabilă, ci este consacrat curățării trupului și pregătirii sale pentru a primi Sfânta Împărtășanie, adică a primi în sine Trupul și Sângele lui Hristos. Postul mai înseamnă și renunțarea la păcatele lumești cele mai frecvente, precum: minciuna, ocara, bârfa, ipocrizia, invidia , etc. întru pregătirea sufletului a primi în el Spiritul lui Cristos. Cei mai evlavioși practică și postul tăcerii, adică se abțin de la a vorbi și a-și comunica gândurile, pe care le socotesc lipsite de importanță – chiar fără voie, păcătoase – în comparație cu ritualurile și rugăciunile  ce preced ÎNVIEREA și pentru ca bucuria spiritului să fie și mai mare în momentul suprem, când Mântuitorul învie și când primele cuvinte rostite după acest post sunt un imn de slavă, către Divinitate: troparul „Hristos a înviat . . . !”

După oficierea Sfintei Liturghii și predică, părintele Oshakan a dat citire la Enciclica (ԿՈՆԴԱԿ – fon. Gontag) SS Karekin al  II-lea, Patriarh Suprem și Catolicos al tuturor armenilor, cu prilejul împlinirii unui veac de la proclamarea primei Republici Armene – un autentic Cuvânt de pace și har, dragoste întru Hristos și binecuvântare patriarhală de la Sfântul Ecimiadzin către toată suflarea armenească, oriunde s-ar afla.

După încheierea Sfintei Liturghii, conform ritualului din străvechime, părintele, urmat de cor , precum și de toți credincioșii din biserică, s-a îndreptat către locul unde stiva de surcele, deja pregătită, urma să fie aprinsă de părintele însuși cu lumina luată de pe Sfântul Altar. În tot acest timp doamna preoteasă, Armine Khaciatryan, a intonat Քրիստոս Փառաց – (Hristos paradz).

Focul, conform învățăturii Bibliei, are menirea de a curăța, purifica, sfinți și învârtoșa (a da putere), Călcatul, săritul și dansul focului sugerează că acesta nu mai este un idol, ci un instrument al lui Hristos, de purificare creștinescă, simbolică, evident.

Tineri, copii, vârstnici și-au împreunat mâinile și au dansat tradiționala horă în jurul focului, cântând mai vechi și mai noi cântece armenești, la care s-au adăugat, desigur, și mijloacele mai moderne de audio. După ce focul s-a mai potolit, cei care s-au încumetat au sărit peste el, l-au călcat, răzând și bucurându-se. Doamna Tacui Sarchizian a pregătit o tratație – chiar acolo, lângă foc – bineînțeles, cu cafeluța inclusă.

Pe lângă incontestabila semnificație religioasă, aceste rituri moștenite din vremuri imemoriale cumulează și o însemnătate laică de neneglijat, fiind tot atâtea prilejuri de întâlnire, apropiere și coeziune a tuturor membrilor comunității, îndeosebi, a tineretului, ce are ocazia să se vadă, să se cunoască mai bine și să-și exerseze limba maternă.

Arșaluis  Gurău

Fotografii: Areknaz Tatosian

by Mihai Stepan Cazazian