DE NOAPTEA MINȚII…

Astăzi dimineață am zis, după ce am parcurs presa internă și internațională, văzând articolul de mai jos, cu privire la acordarea unei medalii de mulțumire premierului ungar, Viktor Orban, din partea… patriarhului armeano-catolic (sic!) [Preafericitul Raphaël Bedros al XXI-lea Minassian]. Uituci unii, cărora le vom spune doar atât: acest premier plin de bunătate și empatie, acum ani buni l-a predat autorităților azere pe criminalul Safarov, care și-a ucis colegul de armată armean, în Budapesta!! A fost condamnat și încarcerat la Budapesta. Autoritățile azere au făcut zeci de demersuri la predecesorii lui Viktor Orban, ca Safarov să fie eliberat și transferat în Azerbaidjan, dar nici un prim-ministru, de la vremea aceea nu și-a asumat acest gest criminal. După „cointeresarea”părții maghiare, din perioada deja numită epoca Orban, acesta din urmă a dat undă verde transferului lui Safarov ca să-și ispășească pedeapsa acasă la el, în Azerbaidjan. Numai că la scara avionului acesta a fost întâmpinat ca un erou național, cu surle și trâmbițe! A fost înaintat în grad, i-au fost îndeplinite diferite doleanțe… Iar, Safarov, a declarat atunci că oricând i se dă ocazia va mai ucide armeni. Probabil, și astăzi este în căutare de armeni… Iar, cel care a contribuit decisiv (!) la eliberarea lui, Viktor Orban, este acum decorat de o înaltă față bisericească, armeano-catolică!!! De necrezut, de noaptea minții!
P.S. Cei interesați de activități diplomatice, nu vor găsi de ani de zile nicio ambasadă armeană la Budapesta sau una maghiară, la Erevan! Noi știm de ce!
P.S.2 Ne mai poate mira cumva atitudinea ieșită din comun, să nu fiu acuzat de golănisme, a noilor prelați de Alba și Gherla??
https://hvg.hu/itthon/20221102_ormeny_katolikus_egyhaz_orban_viktor_kituntetes
Pasaj din articolul revistei on-line, hvg.hu:
„Biserica armeano-catolică, prin patriarhul acesteia, l-a decorat ieri pe Viktor Orban cu Sfânta Cruce de Mulțumire, pentru aportul adus de premierul Ungariei în ajutorarea creștinilor prigoniți de peste tot din lume.” (Sic!)
Un Karen