DE CE BISERICA APOSTOLICĂ ARMEANĂ SĂRBĂTOREŞTE NAŞTEREA DOMNULUI PE 6 IANUARIE ŞI NU PE 25 DECEMBRIE ?

         Naşterea Sfântă şi Epifania, sărbătoarea sărbătorilor, dintre bucuriile spirituale,  în toată lumea creştină,  este  una dintre cele  mai speciale şi cele  mai importante  sărbători. La început, creştinii au avut doar două sărbători principale: Epifania, adică  Sfânta Naştere a Domnului şi Sf. Paşte, sărbătoarea Învierii  Domnului.

Şirul de sărbători de iarnă din perioada Naşterii Domnului este un obicei frumos  şi creştinesc …Bradul de Crăciun, cadourile  primite , emoţia copiilor,  întotdeauna sunt  adorabile   şi  convingătoare.  Dispoziţia spirituală  umple  atmosfera  ce  transformă ziua într-una  mai dragă şi emoţionantă . Sfânta Naştere a Domnului, în realitate, este mai mult decât  bucuria copiilor. Personajul central  al acestei nopţi sfinte  este pruncul,  Fiul Domnului,  care a venit pe lume născându-se. Taina  acestei sărbători  izvoreşte numai din acest  fapt, altfel  ea se transformă  într-o iluzie  falsă. Naşterea Domnului înseamnă, ca El a venit, a luminat  bezna  noastră  din noapte, când eram neajutoraţi. Acest eveniment  s-a întâmplat  o  singură dată, dar trebuie să să se stabilească  puternic în  inima noastră, pentru a ne schimba o dată pentru totdeauna viziunea asupra lumii. Si dacă noi cu credinţă şi cu curaj am spune: ,,Astăzi este  sf. Naştere  a Domnului”,  atestăm astfel, că această realitate a pătruns  în lume şi în viaţa noastră, înnoind totul. Vom mărturisi, că stăpânul creaturilor şi a vieţii noastre este Viu. El de acum de la  înălţimea infinitului Său nu se va uita  de sus la vieţile  noastre mici, nesemnificative, veşnicia  a intrat în timp, Fiul Domnului   s-a întrupat, Cel ce cuprinde întreg  universul, s-a Întrupat.

Începutul  bucuriilor  spirituale şi de sărbători pentru toţi enoriaşii este Nașterea  şi  Epifania Domnului, care a fost stabilită de apostolui  Iakob, fiind după trup Fratele lui Isus, şi  fiind martorul ocular  a  lucrărilor Sale. El fiind  foarte bine informat despre  tot, a  scris  un ,,lecţionar”, a stabilit  sărbătorile domneşti, a spus că 06 ianuarie este ziua Naşterii a lui  Isus, despre care  Iosif îi spusese lui Iacob, fratele lui Isus. Iar după 30 de ani, tot pe 06 ianuarie a fost Botezul Lui Isus, despre care mărturiseşte episcopul   Kiureh. Acest episcop a completat cartea lui Iacob  cu alte sărbători şi a stabilit  06 ianuarie, ca zi de Naştere şi de Botez al Domnului nostru Iisus  Hristos, iar  despre  25 decembrie a scris ca zi de pomenire  a profetului David şi a lui Iacob, fratele Lui Isus, pe care alţii o serbează ca zi de naştere a Domnului. Deasemenea Clement din Alexandria scrie, că apostolii  au stabilit ziua Naşterii Domnului pe 06 ianuarie. Patriarhul  Ierusalimului Ioan, scrie, că înaintea sărbătorii Naşterii Domnului , pentru popor , este stabilit un post  de 8 zile, iar pentru clerici, de 40 de zile.

La început toată lumea creştină serba  Naşterea  şi Botezul Domnului  împreună pe 06 ianuarie, apoi  bisericile s-au despărţit, deoarece Artemon, cu noi scrieri, contrar  scrierilor  lui Iacob,a hotarât 25 decembrie ca zi de  Naştere  a lui Isus, iar 06 ianuarie ca zi de Botez.

Artemon, după  34 de  ani  de la  răstignirea lui Isus, a fost ucenicul  lui  Ioan, dar nici  7 luni nu a  rezistat în dreapta credinţă, după cum mărturiseşte Ioan: ,,Au ieşit din noi ei, dar  nu sunt  ca noi” (A, Ioan A-19). Artemon, după moartea apostolului spune că apostolii din cauza invidiei, nu le-au zis exact lor ziua Naşterii Domnului, dar i-a apărut lui, și scrie o altă carte, stabilind două sărbători, una pe 25 decembrie ca zi de Naştere a Domnului, şi una pe 06 ianuarie, ca zi de Botez a Domnului. Apoi la  conciliul din Calcedonia din 451 s-a hotărât  ziua Naşterii să fie sărbătorită pe 25 decembrie.

Această iniţiativă a bisericii romane  de a  serba pe 25 decembrie ziua Naşterii     a  Domnului, întâi s-a răspândit în vest, apoi a trecut  şi în Est. În anul 386, în  predica sa despre Botez, Ioan  Gură de Aur,  spune,  că deja de 10 ani  în Antiochia (nu în toate bisericile) Naşterea Domnului este serbată pe 25 decembrie. În predicile din perioada 379-381 a Teologului Grigore, rostite  în Constantinopol, separat   despre Naşterea şi Botezul Domnului, presupune, că în acel oraş  Naşterea Domnului a fost sărbătorită pe 25 decembrie. Este cunoscut faptul  că în Alexandria, biserica a început să serbeze separat aceste sărbători în jurul anului 433, în perioada lui Clement din Alexandria, iar biserica din  Ierusalim prin anul 549.

După cum reiese din ,,lecţionarul” vechi din Ierusalim, conform lui Charles  Renaux, bisericile armene din Ierusalim, şi toate bisericile din Ierusalim serbau sărbătoarea Epifaniei ca  Sf. Naştere. De remarcat că ,,lecţionarul”  din Ierusalim a jucat un rol important  în dezvoltarea  canoanelor, rânduielilor  rituale  ale bisericii  armene.

Biserica  din Ierusalim a fost o biserică foarte conservatoare, timp îndelungat  păstrând  data de 06 ianuarie ca zi unică de  sărbătoare  după vechiul obicei. Împăratul Iustinian, în jurul anului 560, trimite o cerere specială Patriarhului din Ierusalim,   îndemnându-l pe patriarh pentru a serba separat Naşterea şi Botezul Domnului, iar  Iustinian (565-578) a stabilit deja acest fapt. Din presupunerile  a lui M. Van Esbruk, Sf. Naştere în Ierusalim a început să se serbeze  separat după anii  567-568.

Dar cum s-a serbat Naşterea Domnului în Armenia?  Până  când  biserica armeană nu se separase de la conciliul din Calcedonia, de celelalte biserici, este natural să presupunem, că  dezvoltarea   calendarului   bisericesc armean a fost în pas cu  bisericile vecine, adică, se poate  spune sigur, că şi biserica armeană a sărbătorit separat  zilele de Sf. Naştere şi de Botez a Domnului

Despre acest fapt mărturiseşte şi Anania Şirakaţi în discursul său   despre Epifania   Domnul şi Mântuitorulului: ,,Staţi  neclintiţi, şi departe de noi gândul, ca noi,   să împărţim în   două, deoarece, noi serbăm în aceeaşi   zi  Naşterea şi Botezul, urmând pe apostoli,  canoanele stabilite   de vestiţii părinţi ai conciliului din Niceea şi pe ai noştri sfinţii părinţi”.

În   canoanele ce i  se atribuiesc lui Hovhan  Mandakuni putem citi: De a serba Naşterea Domnului înaintea Botezului, nu se cuvine, deoarece Naşterea şi Epifania sunt unul şi acelaşi lucru, iar în cărţile despre  Isus se spune: ,,Naşterea lui Isus Cristos este astfel”.

Paul din Samosat reînnoişte  scrierile lui Artemon, după care, în anumite ţări încep a serba naşterea Domnului pe 25 decembrie, motivând, că conform calendarului ebraic,  pe 10 a lui TĂŞRINI (denumire a unei luni în ebraică), iar în calendarului roman, pe 27 septembrie, în ziua Ispăşirii, s-a petrecut amuţirea lui Zaharia şi se spune că în aceeaşi zi el s-a apropiat de femeia sa, care a rămas însărcinată. Din acea zi, până la data de 25 martie, se numără 6 luni, 180 de zile şi spun, că în acea zi a venit Arhanghelul Gavriil la Fecioara Maria şi i-a vestit. Din ziua de 25 martie, conform duratei de 10 luni la  prima sarcina, se calculează 276 zile;  9 luni  şi 5 zile, ca durată de sarcină  a Sfintei Fecioare şi pun data naşterii Domnului pe 25 decembrie.

Întradevăr, amuţirea lui Zaharia s-a petrecut  cu adevărat pe 10 TĂŞRINI, deoarece, această lună este a 7-a lună, şi acea zi este ziua ISPĂŞIRII, când   preotul intră  în sfânta  Sacralitate,  care se petrece o dată pe an, conform mărturiilor lui Paul:,,iar al doilea altar, o dată pe an, şi numai preotul intră şi face acesta  nu fără  sângele  jertfei, care –l   serveşte  pentru păcatele poporului său” (Erbr 10-7). Deoarece Zaharia era preot în acel an şi  încă  mai era o mare sărbătoare ebraică care-l astepta, deci el nu putea  să lase lumea, să plece la casa din deal, să se apropie de soţia lui, deoarece nu trăia în Ierusalim. Trebuie  menţionat faptul, că în acele zile cu ocazia acelor sărbători, acolo se adunase  aproape tot Israelul, cu daruri şi ofrande, iar Zaharia era cel ce oferea. Şi dacă  poporului simplu i se ordonă  a se curăţi, cu atît mai mult, pentru o aşa de mare sărbătoare, se cerea curăţire  de la preot. Este de necrezut, Zaharia fiind  un preot corect,  inainte de a face tot ce se cere prin lege, între cele două sărbători principale, să fi mers  la soţia lui. Prin  acel fapt, conform legii şi ordini, împrăştia ruşinea peste  masculii  israeliţi.  Iar evanghelistul Luca, despre  acest fapt spune: ,,Când zilele   de divinizare                s-au epuizat,  Zaharia a plecat acasă. După acele zile, soţia sa Elisabeta, a rămas însărcinată”. (Luca 23-24)

Trebuie spus, că zilele  de divinizare sunt doisprezece, şi anume. Ziua a 10-a a lunii TĂŞRIN este ziua Ispăşinţei, fiind o zi sfântă, în memoria Ispăşinţei lor, când au turnat  idoli de viţel şi au început să -l venereze,  ca amintire a lunii a 7-a, şi  Sâmbăta sâmbetelor pentru Israel. De acea,  pe data de nouă  era obligatoriu ca fiecare să se cureţe. Iar în ziua a 10-a a intrat Zaharia  în sfânta Sacralitate şi  a fost  amuţenia lui. Care conform calendarului roman era pe 27 septembrie, iar pe 15 TĂŞRIN , care era 02 octombrie  după calendarul roman, fiind  a doua sărbătoare, comemorarea  celor 40 de ani de ședere a evreilor în corturi.  Iată că în acele zile, Norul  le era umbrar, evreii luau fructe, crenguţe frumoase din copaci, de măslini, de salcie şi 7 zile, continuu serbau acea sărbătoare, care dura până la 22 TĂŞRIN, fiind 09 octombrie. Iar Zakaria în acea zi se întoarce acasă şi din acea zi, conform Evangheliei, Elisabeta rămâne însărcinată, adică pe 10 octombrie, vineri. Deci amuţirea lui Zaharia a fost pe 27 septembrie, iar pe 10 octombrie, s-a petrecut  însărcinarea Elisabetei. De aici, calculând 6 luni, 180 de zile, ajungem la 16 NISAN, care corespunde cu 06 aprilie. Iar pe 07 aprilie  vesteşte arhanghelul Gavriil, calculând durata primei sarcini: 276 zile, 9 luni, şi 5 zile, ca perioadă de sarcină a Fecioarei Maria, ajungem la 21  TEBET, care  corespunde cu data de  06 ianuarie conform calendarului roman.

Ianuarie este prima lună din an, începutul,  iar cifra  șase are Taina sa, deoarece a şasea zi Dumnezeu  l-a  creat pe Adam.  Cifra șase exprimă Taina  perioadei  de şase milenii. Prin urmare, a şasea zi din al şaselea secol s-a născut Noul Adam,  Creatorul Creaturilor, pentru  a găsi şi a-l  înnoi pe vechea Sa creatură, pe Adam, care  se rătăcise prin  cele şase greşeli. Şi în acea zi se naşte Fiul Domnului, şi acea zi era joi.

by Mihai Stepan Cazazian