Arsen Arzumanyan

DAVID NEAGU, un tânăr român, pasionat de istoria și cultura armeană

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Acum trei ani, în 2016, m-a contactat David Linus Neagu, student la
Facultatea de Istorie, UB, care și-a exprimat dorința să învețe limba armeană.
Am fost surprins în mod plăcut, fiindcă această dorință fermă venea nu din
partea unui armean născut și crescut în România, cum se întâmplă de obicei, ci
de la un român, care de curând începuse să „stabilească legături” cu istoria și
cultura armeană. Pentru mine a fost un moment potrivit: lucram la o metodă
alternativă de a învăța limba armeană, bazată pe transliterare și complet
adaptată la limba română, ceea ce ulterior s-a transformat într-un volum,
intitulat „Limba armeană fără profesor”, și aveam nevoie de cineva, care să nu
știe limba armeană deloc, dar să aibă o dorință mare de a învăța. Astfel,
puteam să văd în practică ce trebuie modificat, schimbat, scos, adăugat etc.
David a fost printre acei cursanți importanți, care au învățat majoritatea
regulilor gramaticale, dar și să scrie și să citească armenește datorită
acestei metode, înaintea apariției ei publice. Un tânăr harnic, a reușit
într-un scurt timp să prindă multe secrete ale limbii armene, dar cel mai mult
mă bucura faptul că, la un moment dat, făcea traduceri ale unor texte, iar noi
ne scriam armenește doar cu literele armene. Bineînțeles, el încă are un drum
lung în descoperirea comorilor acestei limbi bogate, mai ales în practica
vorbirii, fiindcă în anturajul lui nu sunt mulți care știu armeană. Am stat de
vorbă cu David despre studiile lui despre istoria armeană, dar și planurile lui
de viitor.

– David, de mai mulți ani citești și scrii despre istoria
armenilor. Ce te leagă de poporul armean?

– Legăturile mele cu istoria
armenilor au început în anul universitar 2014-2015, când eram student în anul
II, ciclul licență, în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din
București. În acea perioadă, începusem să citesc mai multe lucrări despre
istoria cruciadelor, acesta fiind subiectul pe care doream să îl studiez în
vederea realizării lucrării de licență. Pe măsură ce am citit mai multe cărți
și articole despre cruciade, am observat că armenii din Siria au jucat un rol
important în ceea ce privește istoria statelor latine din Orient, precum și a
legăturilor dintre creștinii orientali și
Europa latină. În acest context, am hotărât, inițial din curiozitate, să aflu
mai multe despre armeni, iar pe măsură ce am citit și studiat mai mult, am
descoperit o istorie și o cultură care m-au atras din ce în ce mai mult. O
pondere importantă în ceea ce privește hotărârea de a studia istoria armenilor
a avut-o și domnul Marian Coman, lector în cadrul Facultății de Istorie,
Universitatea din București, care mi-a coordonat lucrările de licență și master
și care m-a încurajat să urmez acest drum relativ nou pentru lumea academică
românească. Astfel, am hotărât ca pentru lucrarea de licență să analizez Cronica
lui Matei din Edessa, în special modul în care acest cronicar a prezentat
istoria Imperiului Bizantin. Istoria armenilor are, pe de o parte, câteva
caracteristici care o separă de cea a popoarelor din jur, însă, pe de altă
parte, poate fi integrată în istoria Caucazului, sau a Orientului Mijlociu. Ceea
ce mă interesează în mod special, este să analizez interacțiunile dintre armenii
din Cilicia și vecinii lor, în secolele XII-XIV.

– De ce ai hotărât să-ți scrii lucrarea de masterat
despre Armenia Ciliciană?

– Armenia Ciliciană este un caz
foarte bun pentru a studia interacțiunile dintre armeni și actorii politici
locali și internaționali. În Cilicia existau comunități armene de când aceasta
se afla sub stăpânirea bizantină, însă începând cu a doua jumătate a secolului
al XI-lea, aici au sosit grupuri mai mari venite din Armenia Mare. Această
migrație a avut cauze diverse (atacurile și invazia selgiucidă, neînțelegerile
dintre nobilimea armeană și locală și autoritățile bizantine etc.) și a
determinat formarea unor principate conduse de nobili armeni în secolele
XI-XII. În 1198, Levon II a fost încoronat rege cu o coroană primită din partea
papei și a împăratului german. În acest context, Cilicia a intrat într-o
familie mai mare a statelor latine. Primul rege armean a fost nevoit să adopte
elemente politice și culturale atât din spațiul latin, cât și bizantin, pentru
a utiliza un limbaj politic care era înțeles atât de liderii politici
orientali, cât și de supușii săi, și care îi conferea o anumită poziție pe
scena politică locală și internațională. Din punctul meu de vedere, Cilicia era
un stat cosmopolit, populat de comunități diverse, și condus de dinastii care
au menținut legături strânse cu statele latine, atât din Levant, cât și din
Europa, dar și cu puterile orientale (sultanii selgiucizi sau hanii și il-hanii
mongoli). De asemenea, monarhii armeni au ales să adopte elemente politice și
culturale atât din spațiul european, cât și din cel oriental. Astfel, putem
considera că granițele culturale dintre regatul armean și statele din jur erau
mult mai dinamice decât am fi tentați să credem. Poziția Regatului Armeniei
Ciliciene, la granița dintre lumea creștină și musulmană, precum și apartenența
sa la pax mongolica, de la jumătatea secolului al XIII-lea, m-au
determinat să studiez acest subiect pentru a înțelege modul în care regii
armeni au ales să intre fie în sfera de influență latină, fie în cea mongolă. Pentru
pontifii romani, Cilicia a început să devină un punct de interes de la finalul
secolului al XII-lea, când datorită slăbirii statelor latine, papa Clement III
a trimis o scrisoare armenilor rugându-i să vină în ajutorul principilor
creștini din Levant, care erau amenințați de Saladin. Odată cu încoronarea lui
Levon din 1198, noul regat a fost considerat parte a creștinătății latine, iar
Inocențiu al III-lea și urmașii săi au încercat să îi determine pe armeni să mențină
uniunea dintre Biserica Armeană și cea Romană. Însă atât Levon I, cât și Hethum
I, au ales să mențină legături mai strânse sau mai slabe cu Roma. Politica
externă a monarhilor cilicieni față de Roma a reprezentat tema lucrării de
disertație, unde am încercat să prezint cum papalitatea a avut o influență
puternică în Armenia în timpul domniei lui Levon I, care a început să scadă
odată cu urcarea pe tron a lui Hethum I. 

– Acum îți scrii lucrarea de doctorat. Care este
subiectul?

– În octombrie 2018 am început
studiile doctorale sub coordonarea Prof. univ. Andrei Pippidi. Lucrarea de doctorat continuă subiectul disertației
de masterat, dar este extinsă, astfel încât să cuprindă relațiile dintre Regatul
Armeniei Ciliciene și papalitate în secolele XIII-XIV. După domnia lui Levon I,
relațiile dintre Sfântul Scaun și monarhie armeană au început să se răcească,
iar Hethum I a ales să formeze o alianță cu mongolii, la jumătatea secolului al
XIII-lea. Cu toate acestea, odată cu dispariția ultimelor avanposturi latine
din Siria, în 1291, regii armenii se reorientează asupra unei alianțe cu Europa
latină. Până la finalul regatului (1375), și chiar până la moartea lui Levon V
(1393), monarhii din Cilicia au încercat să obțină sprijinul latinilor pentru
a-și apăra regatul în fața atacurilor mameluce. Scopul lucrării de doctorat
este de a analiza relațiile politice și diplomatice între regatul armean și
papalitate, în încercarea de a răspunde la următoarele întrebări: Ce relații au
fost între Regatul Armeniei și Roma în secolele XIII-XIV? Când și de ce au
inițiat regii armeni rapoartele cu pontifii romani? Cum au răspuns papii la
cererile primite din partea curții armene? În acest fel, voi putea observa dacă
monarhia armeană a menținut relații constante cu papalitatea, sau a apelat la
Sfântul Scaun doar atunci când s-a confruntat cu diferite probleme, în special
politice, cum ar fi atacurile din partea selgiucizilor sau a mamelucilor.

în Armenia

– Acum câțiva ani ai hotărât să înveți limba armeană și
îmi aduc aminte că după scurt timp deja te-ai obișnuit cu literele armene și ai
prins bine multe reguli gramaticale. Mărturisesc că și cursurile noastre m-au ajutat
mult la elaborarea cărții „Limba armeană fără profesor”, astfel tu ai fost
printre primii cursanți ai acelei metodologii de a învăța armeana. Bineînțeles,
problema esențială la tine a fost și rămâne lipsa practicii în vorbire. Mai ții
legătura cu prietenii tăi din Armenia?

– Cursurile noastre m-au ajutat
foarte mult nu numai să învăț alfabetul și gramatica armeană, dar și să încep
să înțeleg, câte puțin, limba armeană. Într-adevăr, în general, eu folosesc
limba armeană pentru a citi articole scrise de istoricii armeni, sau, uneori,
surse primare, în general, cronici. Totuși, acum doi ani am participat în
Armenia la DSS (Diaspora Summer School) și acolo am avut ocazia să vorbesc în
armeană și să stabilesc anumite conexiuni cu persoane de acolo, dar și cu
armeni din diaspora. În timpul care a trecut de la finalizarea acelei școli de
vară, am mai ținut legătura cu câțiva dintre ei. În ceea ce privește utilizarea
limbii armene, am reușit să dialoghez cu tine și, de puțin timp, în cadrul unor
cursuri la Universitatea din București, susținute de profesoara Alisa
Ghukasyan. Metoda ta de predare m-a ajutat să învăt mai bine gramatica armeană
și să pot realiza comparații între limba armeană și română.

– Spune-ne și despre planurile tale în viitor și dacă Armenia
este în aceste planuri.
– Principalul obiectiv de viitor este finalizarea
studiilor doctorale, pentru care trebuie să călătoresc în Armenia pentru a
analiza sursele primare care se găsesc la Institutul pentru Cercetarea
Manuscriselor Vechi numit după Mesrop Mashtots (Matenadaran). După aceea, doresc să continui munca de cercetare în
ceea ce privește istoria Armeniei ciliciene, dar m-ar interesa să studiez și comunitățile
armene din Europa de Sud-Est și din spațiul românesc.

– Dragă David, îți doresc succes în continuare.

– Mulțumesc!  

Arsen Arzumanyan