Mihai Stepan Cazazian

Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România rostit cu prilejul Săptămânii de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștină 2019

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

,,Să-ți pui judecători și căpetenii după semințiile tale,                                         

ca să judece poporul cu judecată dreaptă,,         

(Deuteronomul 16,18)

Mulțumim lui Dumnezeu și cu adâncă închinăciune dăm slavă
Lui pentru  că ne-a adunat la această
întâlnire în rugăciune, moment de împreună-trăire în stăruința noastră pentru
descoperirea  și promovarea frumuseții
valorilor învățăturii creștine. Dintre acestea scoatem în evidență tema aleasă
pentru această întâlnire, în fapt o problemă arzătoare a vremurilor trecute dar
și a lumii contemporane, necesitatea afirmării  dreptății și a promovării unei judecăți
drepte.  Spre înfăptuirea acestui ideal
există o singură cale, un prim pas de făcut pe calea împlinirii. Prima condiție
pentru a judeca ,,poporul cu judecată dreaptă” este aceea de a  ne strădui să fim asemeni Creatorului, să
dovedim în viață asemănarea cu Dumnezeu, cu Cel Care este  primul și unicul judecător drept, curat și
nepărtinitor. Aflăm în Sfânta Scriptură nenumărate referiri la  Dreptul Judecător!  ,,Domnul cercetează pe cel drept iar pe cel ce
iubește nedreptatea îl urăște sufletul Său” (Ps 10,5) Iar Sf. Apostol Pavel
spunea: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit.
De acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea,
El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit
arătarea Lui.” (II Tim,4-7,8)

Fiecare dintre noi este dator a lupta lupta cea bună,
precum spunea Sf. Apostol Pavel, a trăi viața într-o veșnică luptă, a cărei
izbândă poate fi atinsă doar prin credință și spirit de jertfelnică dăruire.
Datori suntem a ne urma calea chemării noastre, calea misiunii pentru care am
fost chemați, nutrind mereu spre reușită și încredințându-ne în ajutorul
Domnului, Tatălui nostru ceresc, Dreptului Judecător, în iubirea Lui, ,,căci
n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se
mântuiască, prin El, lumea” (Ioan  3,17)

 Să nu trecem însă
cu vederea trei aspecte însemnate:

  • judecătorii și conducătorii puși de Dumnezeu  trebuie să se dovedească vrednici, să fie
    asemeni Dreptului Judecător care caută dreptate și iar dreptate (Deuteronomul
    16,16-18)
  • oamenii au datoria de a trăi respectând poruncile și
    legile, să trăiască  întăriți în voința
    de a face totul spre a fi bineplăcut Domnului, cu ascultare pentru spusele
    Mântuitorului, pășind pe calea unirii cu Dumnezeu prin dăruire și iubire. Doar
    atunci nu vor mai avea teama de a spune: ,,judecă-mă Doamne după dreptatea   mea și după nevinovăția mea!” (Ps 7,8)
  • să nu uităm nici o clipă că fiecare dintre noi urmează a
    se înfățișa Domnului spre  a fi judecat
    cu judecata dreaptă nu există cale spre mântuire decât trecând prin această
    judecată.

Vechiul Testament are nenumărate referiri  la faptul că dreptul de a judeca este doar al
Domnului. A judeca, a înfăptui actul de justiție, înseamnă de fapt  a face dreptate, a  afirma și institui dreptatea. Cei drepți se
vor bucura văzând ,,că este Dumnezeu care 
îi judecă pe ei în viață” (Ps.57,11). Dreptul Judecător este ocrotitorul
văduvelor și al orfanilor (Ieșirea 22,21-23). Dar judecata Domnului este
înfăptuită cu iubire, cu milă și purtare de grijă,  dorința Tatălui nostru fiind de a mântui
lumea, pentru acest scop trimițându-L pe Fiul Său în lume. (Ioan 3,17)   Chiar Domnul Iisus spunea despre El: ,,Eu nu
judec pe nimeni!” (Ioan 8,15).  Misiunea
Sa era de a mântui, nu de a condamna și distruge. (Luca 9.56. Ioan 12,47)

Dreapta judecată și mântuirea, ambele venind de la Domnul
Dumnezeu, sânt noțiuni distincte, și doar înfăptuirea  dreptei judecăți poate conduce la atingerea
mântuirii. Nimeni nu se poate învrednici de mântuire fără a trece prin dreapta
judecată. Venirea lui Hristos arăta că ,,este pus spre căderea și spre
ridicarea multora…” (Luca 2,34), iar Nașterea Sa luminoasă însemna de fapt
luminarea căii spre judecată, căsi ,,aceasta este judecata, că Lumina a venit
în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina” (Ioan 3,19).
Moartea Sa a devenit condamnarea celor care L-au judecat! ,,Nu pentru  mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi.
Acum este judecata acestei lumi!” (Ioan 12,31). Iată deci cum venirea lui
Hristos are o dublă însemnătate, fiind nevoie de a o analiza în două moduri.

  • Cel ce crede în El nu este judecat. (Ioan 3,18-5,24), ci
    se va muta de la moarte la viață.  Chiar
    și așa toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu (Rom 14,10, 2
    Corint 5,10, 2 Tim 4,8), și acolo ,,lucrul fiecăruia se va face cunoscut…se
    va lămuri lucrul fiecăruia” (I Corint 3,13)
  • Iar cel ce nu crede a și fost judecat ,,fiindcă nu a
    crezut în numele Celui Unuia Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3,18). Iată cum
    la o primă citire se pare că spusele lui Hristos se contrazic! ,,Dumnezeu n-a
    trimis pe Fiul Său  în lume să judece
    lumea” (Ioan 3,17), pe când la cap. 9,39 este scris ,,spre judecată am venit în
    lumea aceasta”!  Adevărate sunt cele
    scrise, căci Mântuitorul a veni pentru a mântui fiind în același timp și
    dreptul Judecător. ,,Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o
    Fiului” (Ioan 5,22,27,30), a dat-o Celui pe Care L-a trimis spre a deveni
    jertfa supremă, prețul izbăvirii noastre. Dovada de netăgăduit al iubirii
    Creatorului pentru toți oamenii.

,,Pentru orice lucru este o clipă prielnică” (Eccles 3,1)
deci și pentru judecata Domnului!  Chiar
sfinții apostoli aduceau mărturie că li s-a poruncit să propăvăduiască despre
Hristos faptul ,,că El este Cel rânduit  de Dumnezeu să 
fie judecător al celor vii și al celor morți” (Fapte 10,42 și 17,31). Fiecare
om va fi judecat după faptele lui în clipa judecății celei drepte. Doar cei ce
vor avea numele scrise în Cartea vieții vor scăpa de pedeapsă. Dumnezeu vrea ca
noi toți să fim drepți, curați, să ne înfățișăm în fața judecății cu smerenia
curățeniei noastre, sinceri și fără teamă. Atingerea acestei năzuințe se face
prin ascultarea poruncilor Domnului, prin urmarea căilor arătate de Mântuitor: ,,Toate
câte doriți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta
este Legea și proorocii” (Mat 7,12). Aceasta este calea spre desăvârșire, în
sinceritate și dreptate, calea pe care ne putem ridica la vrednicia de a fi
netemători în clipa judecății.

Putem ajunge la această stare dovedind prin viața noastră
că:

  1. trăim
    în dreptate, sinceri, neprefăcuți,cinstiți și drepți față de Dumnezeu
  2. dovedim
    aceleași calități față de ceilalți oameni
  3. facem
    acești pași din convingere, sinceri și neprefăcuți cu noi înșine, trăind în
    profundă devotațiune către Dumnezeu.

Trecând prin aceste stări ne vom putea înfășișa
netemători în fața Dreptului Judecător. Să nu ne amăgim închipuindu-ne că  putem ajunge acolo împlinind doar condiția
primei stări. Toate cele trei sânt verigile unui lanț, treptele unei scări pe
care urcăm fără a putea  uita vre-o
treaptă. Toate împreună formează temelia mântuirii noastre.

Aflăm în Vechiul Testament referiri la mărturii
mincinoase, abateri de la dreptate, fapte ce stau ca păreliște pentru dreapta
judecată. (Ieș.23,1-2, Amos 2,6). În astfel de cazuri cel care-și cată
dreptatea nu are altceva de făcut decât să ,,caute dreptatea la Stăpânul
stăpânilor, care nu caută la față, nici nu ia mită!” (Deutor 10,17).
,,Judecă-mă Doamne și apără dreptatea mea” (Ps 42,1). Chiar regele David cruță
viața lui Saul, încredințând  Domnului
judecata și răzbunarea (I Regi 24,13). Iar cel care-și trăiește viața urmând
poruncile Domnului, în credință și smerită ascultare, nu are pentru ce a se
teme, căci dreptate va afla de la Domnul. (Ps 7,9).

Păcătosul își poate afla izbăvirea doar prin credința în
Hristos. Mântuitorul, prin patimile Sale, prin moartea pe cruce, a spălat
păcatele omenirii, deschizând calea mântuirii. A luat asupra Sa păcatele
întregii lumi pentru a aduce bucuria mântuirii. Precum spunea Sf. Pavel calea
mântuirii este deschisă tuturor, trebuie doar să ne dovedim credința  jertfa lui Iisus și în sfânta Sa Înviere. ,,Nimeni
nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. (I Corint
3,11)

Fiecare zi a vieții noastre, fiecare clipă, poate deveni
clipa de cumpănă, prilejul ce ne este dat pentru a păși pe calea mântuirii. Iar
după ce se vor scurge clipele, zilele, anii, ne vom înfâțișa judecății
Domnului, ne vom afla în fața Dreptului Judecător. Fericiți vor fi aceia care
vor auzi glasul Domnului când Stăpânul stăpânilor le va spune: ,,Primiți
moștenirea ce am zidit-o pentru voi de la zidirea lumii, Credința și osteneala
voastră nu au fost în zadar!  Mulțumim cu
smerenie  Celui Care ne-a deschis această
cale și dăm slavă Lui în veci! Amin

Biroul
de presă al Arhiepiscopiei Armene din România