Cum au devenit turcii iubitori de biserici…

Slujbă în biserica armenească din Diarbekir

Tot citesc AGOS – ul și din când în când apare câte o ştire cu repararea unei biserici armene , uneori greceşti, prin nişte localităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute (mai ales după ce 38.000 de localităţi au primit cu ceva vreme în urmă (în sfârşit) nume turceşti. Înainte aveau nume armeneşti şi kurde.) dar printre ele şi Diarbekir, iată. Mă tot gândeam ce e cu politica asta cu totul nouă. Articolaşele arătau mersul reparaţiilor şi problemele întâmpinate. Unele biserici fuseseră folosite ca centrale electrice săteşti, altele grajduri, altele rampe de gunoi etc. Acum – reparate, consolidate, revopsite şi chiar repictate iar pe alocuri chiar cu o cruce pe cupolă, au revenit pe lume stinghere într-o lume fără armeni.

Placa bilingv de pe biserica Surp Ghiragos din Diarbekir

Misterul l-a dezlegat, involuntar, un primar care a dat un interviu unui ziar turcesc, citat de AGOS. Primarul spunea că e jenant să asculţi întrebările turiştilor străini care întreabă : ,, La noi în Europa în multe oraşe există moschei şi geamii. În Turcia, care a fost locuită în trecut şi de creştini, de ce nu se găseşte nici o biserică ?,,  Aşa încât am redat-o circuitului turistic. Sigur pe aici nu sunt enoriaşi, dar cheia se află la un funcţionar al primăriei care, solicitat, deschide şi arată biserica doritorilor. Am adus şi preoţi de la Istanbul care au slujit iar noi avem  videoclipul pentru cine doreşte să vadă.

Biserica Surp Harutiun  din satul Ergan

Deci asta e. Biserici care sunt transformate în altceva, ceva degradant, sunt  ipso facto  dovezi peremtorii pentru dovedirea genocidului. Aşa  cosmetizate…e mai greu să le foloseşti în acest scop. Aşa se şi explică de ce pretutindeni fondurile necesare pentru asta au venit, parţial de la guvern.

Ca să vezi !

Nor Berd

by Mihai Stepan Cazazian