Creștinii armeni gherleni prezenți într-un număr mai mic la pelerinajul de la Șumuleu-Ciuc

Față de alți ani, la sfârșitul săptămânii, un grup mai restrâns de pelerini gherleni au fost prezenți la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa, cel de la Șumuleu-Ciuc, județul Harghita. Dacă în trecut creștinii gherleni au onorat în număr mare evenimentul din vecinătatea municipiului Miercurea-Ciuc, de această dată conform hotărârii Episcopiei Romano-catolice Alba Iulia, fiecare parohie avea dreptul să deplaseze 20 de creștini. Gherlenii au luat drumul meleagurilor harghitene cu mașinile proprietate personală, iar unii au călătorit cu trenul Korona Express Budapesta-Brașov așa cum au procedat și în anii trecuți. Delegația a fost condusă de preotul paroh al bisericilor romano-catolice și armene din Gherla, Kűsmődi Attila, pe traseu oprindu-se la mai multe lăcașuri de cult, unde s-au rugat împreună cu ceilalți pelerini. La pelerinaj au participat peste 50 000 de creștini, mulți sosind călare sau pe jos, cântând pe tot drumul, purtând cu ei icoane și alte simboluri creștine. Cuvântul Domnului a fost rostit de preotul parohiei romano-catolice din Ghimeș – Făget, Salamon József care în cuvântul său a scos în evidență rolul acestor pelerinaje în viața creștinilor, îndemnând asistența la smerenie și la unitate sufletească . Tot timpul procesiunii a cântat corul bisericii romano-catolice din Șumuleu-Ciuc, la slujbă fiind prezent și cunoscutul solist de Operă din Budapesta, Molnár Levente, care s-a deplasat pe jos la acest mare pelerinaj, transmițând mesajul creștinilor pe unde a trecut.
Duminică dimineața creștinii gherleni de religie romano-catolică și armeană din Gherla au sărbătorit Rusaliile în cadrul slujbei religioase de la Catedrala Armenească din centrul orașului, oficiată de preotul paroh Kűsmődi Attila.
Szekely Csaba