CREDINȚĂ / Imnografia Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene

 Scurt istoric

După ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli sub forma de limbi de foc, (Fapte 2, 1-47), s-a născut Biserica lui Hristos. Sfinţii apostoli au plecat mai apoi sa răspândească Cuvântul lui Dumnezeu si la neamuri. Printre aceste popoare şi neamuri se numără si străvechiul popor armean, care încă din antichitate a făurit o mare civilizaţie.

Primii propovăduitori ai credinţei în Mântuitorul nostru Isus Hristos pe teritoriul armenesc au fost sfinţii apostoli Tadeu si Bartolomeu, care au fost numiţi si primii luminători ai Armeniei.

Despre Sfântul apostol Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.C., ducând acolo lancea cu care a fost străpuns Cristos, aceasta regăsindu-se astăzi la muzeul catedralei armene din Ecimiadzin.

Popor situat iniţial în ţinutul dintre Munţii Caucaz, Marea Caspică şi Marea Neagră, armenii dovedesc cu mândrie că au constituit primul stat declarat creştin. În anul 301 d.C., regele Tiridates (sau Tîrdat) a primit sfântul botez, fiind convertit de eroul legendar al Armeniei, sfântul Grigore Luminătorul, care a devenit astfel primul Patriarh Catolicos al Armeniei. După acest moment de mare importanţă istorică, sfântul Grigore Luminatorul a început organizarea Bisericii Armene si a iniţiat construirea Catedralei Ecimiadzin, care este cea mai veche catedrala din lume, unde si astăzi se celebrează neîncetat Sfânta Liturghie.

După ce regele armean Tiridates primeşte taina sfântului botez din mana sfântului Grigore Iluminatorul, Armenia devine astfel primul stat creştin din lume, când in alte părţi creştinii mureau ca martiri. Religia creştină devine caracteristica principală a poporului armean, cu care se identifică.

Apariţia primelor imnuri creştine in Biserica Apostolica Armeana

Primii întâi stătători ai Bisericii Armene, s-au preocupat foarte mult de răspândirea cuvântului lui Dumnezeu in limba poporului, adică in limba armeana.

O contribuţie imensa au avut-o sfinţii Mesrop si Şahag, care sunt numiţi şi sfinţii traducători.

Sfântul Mesrop a fost un călugăr, care a inventat alfabetul armean. Tradiţia spune că în timp ce sfântul Mesrop era îngândurat şi preocupat de alcătuirea unui alfabet cât mai reprezentativ al limbii armene, mâna lui Dumnezeu a scris cu litere de foc  alfabetul armean, pe pereţii peşterii în care vieţuia acesta.

Sfântul Şahag, care era patriarhul catolicos al Bisericii Apostolice Armene în vremea aceea, a trecut la traducerea Bibliei si a scrierilor sfinte în limba armeană  cu ajutorul noului alfabet descoperit de Sfântul Mesrop. Cei doi sfinţi traducători au început o campanie de alfabetizare fără precedent a poporului armean cu noul alfabet, răspândind Biblia nou tradusa, iar setea după Cuvântul lui Dumnezeu a făcut ca alfabetul sa fie învăţat repede de cât mai mulţi oameni. Putem spune ca sfinţii traducători au lăsat o mare moştenire atât poporului armean cât şi Bisericii Universale, prin adunarea şi traducerile din textele sacre rămase de la ei.

O data cu traducerea Bibliei si a cărţilor de cult, s-a aprobat si canonul liturgic al Bisericii Apostolice Armene, ceea ce a dus la apariţia ritului armean si astfel s-a creat premiza compunerii imnurilor sacre. Cuvântul armean pentru imn este sarakan.

Muzica sacră are o mare importanta in asigurarea solemnităţii Sfintei Liturghii (in limba armeana Sfânta Liturghie este numită Surp Badarak adică Sfânta Jertfă ). Marele   duhovnic şi organist, părintele Iosif Gerstenengst spunea că “muzica este limbajul lui Dumnezeu”. Sfântul Augustin a spus despre muzică “Qui cantat bis orat”, adică “cine cântă se roagă de doua ori”.

Sfinţii traducători sunt si primii autori de imnuri, care sunt cele mai vechi imnuri ale Bisericii Creştine Universale.

Imnurile au la baza fie un text din Sfânta Scriptura, fie un poem scris de un autor numit şi imnograf.

Octoihul Armean

O data cu stabilirea canonului liturgic s-a trecut si la teoretizarea muzicii sacre in Biserica Apostolica Armeana.

S-a alcătuit un sistem de notare neumatic sub care erau scrise cuvintele. După apariţia sistemului de notare liniar, imnurile sacre armene au fost scrise pe notele cu care toata lumea muzicala este familiarizată.

Imnnografia armeana are la baza opt scări modale, cunoscute şi sub numele de glasuri sau ehuri. Din cele opt glasuri, primele patru sunt autentice sau primitive, iar următoarele sunt plagale, sau derivate. Cu timpul, au apărut şi glasurile derivate din cele plagale. Aceste glasuri au la baza scările modale, iar muzica sacră armeană este prin excelenţă modală.

Împărţirea glasurilor in octoihul armean este următoarea:

Caracteristici ale muzicii sacre armene

Muzica Bisericii Apostolice Armene este o muzica modală de factură orientală, care are la bază un puternic caracter specific naţional. Muzica populară armeană foloseşte scări modale foarte asemănătoare cu cele opt glasuri ale Octoihului Armean.

După cum ne spune şi Sfânta Scriptură, muzica sacra sau cea de cult a apărut şi   s-a dezvoltat, la început în curtea Cortului Întâlnirii şi mai apoi s-a dezvoltat şi s-a statornicit în timpul regelui David, care a scris psalmi, inspirat fiind de Duhul Sfânt. Psalmii au constituit printre primele imnuri de lauda către Dumnezeu şi se cântau la anumite sărbători precum Pesah (Paştele Evreiesc), Roş Haşana (Anul Nou evreiesc), sau Yom Kipur (Ziua ispăşirii), etc. Muzica sacră a Templului din Ierusalim a luat un mare avânt in timpul regelui Solomon, care a avut un cuvânt foarte important in organizarea cultului şi al leviţilor care îl deserveau.

Muzica sacră a Marelui Templu din Ierusalim a devenit ulterior si muzica liturghiei sinagogale, după robia babilonică.

Primii creştini cântau psalmi în maniera şi specificul muzicii sacre din sinagogă, la care mai apoi s-au mai adăugat şi specificul naţional al muzicii poporului, care s-a convertit la credinţa creştină. Acest lucru s-a întâmplat şi cu muzica sacră armeană, în care întâlnim şi influenţe ale muzicii sinagogale, cum ar fi de exemplu secundele mărite, dar şi cele ale muzicii populare armene, astfel că muzica sacră armeană a căpătat un puternic specific cultural şi naţional armean, sporind astfel în frumuseţe. Există deasemeni şi similitudini între muzica armeană şi cea bizantină, tot prin folosirea scărilor modale şi a secundelor mărite.

Imnurile sacre armene (numite in limba armeană sarakan) sunt scrise in majoritate pe textele psalmilor, dar şi pe texte si poeme compuse de anumiţi sfinţi părinţi ai Bisericii Armene precum sfinţii traducători Masrop şi Şahag, care sunt socotiţi ca primii mari imnografi.        Alţi mari autori de imnuri sunt şi sfântul Grigore din Narek, sfantul Nerses Şnorali, şi mulţi autori anonimi, mai ales in perioada Evului Mediu.

Evoluţia muzicii sacre armene

În decursul timpului, muzica sacră armeană a evoluat  datorită imnografilor cunoscuţi sau anonimi, ceea ce a dus la apariţia  formelor evoluate ale glasurilor autentice sau plagale, care după unii autori au fost denumite glasuri derivate. Unele din cântările Sfintei Liturghii Armene, apărute in decursul timpului, ajung să nu se mai încadreze strict in tiparele glasurilor Octoihului Armean. Acestea în schimb, mai păstrează elemente ale glasurilor autentice sau plagale din care provin.

Muzica Bisericii Apostolice Armene este la bază o muzică psaltică, cu o ritmică proprie, în care găsim multe ornamente specific armeneşti, care sunt de fapt motive melodico ornamentale foarte frumoase, care au fost atent elaborate şi sunt de mare efect.

In ceea ce priveşte evoluţia muzicii sacre armene, trebuie să analizăm şi evenimentele istorice de cotitură, care au dus la evoluţia  acestei muzici extraordinare.

O parte din comunităţile armene din diaspora au făcut unirea cu Biserica Catolica şi astfel a apărut Biserica Armeano-Catolică. Aceasta biserică a păstrat identic acelaşi rit armean şi a preluat integral imnografia Bisericii Apostolica Armene. Acest eveniment istoric important a avut o mare influentă in evoluţia muzicii sacre armene. Unirea cu Biserica Romei a fost iniţiată de călugărul Mkhitar (sau Mekhitar), care a înfiinţat ordinul catolic armean al mekhitariştilor. Aceşti călugări au construit prima mănăstire pe insula San Lazaro din apropierea Veneţiei. Aceasta mănăstire a devenit un mare focar de spiritualitate si cultura armeană.

Un alt moment important in evoluţia muzicii armene este introducerea sistemului de notare liniar, provenit din Occident, ceea ce a permis studierea muzicii armene de cât mai mulţi muzicieni si muzicologi.

Cam in acelaşi timp cu sistemul de notare liniar, s-a introdus si sistemul de măsuri binare sau ternare, de către compozitorii de imnuri si liturghii din secolele XIX si XX. Chiar dacă s-a introdus sistemul de măsurare sus amintit, muzica bisericii armene şi-a păstrat structura modală a glasurilor din Octoihul Armean.

Cel mai recent moment de cotitură în evoluţia muzicii sacre armene, a fost introducerea orgii in cultul liturgic. Orga a fost introdusă mai întâi in Biserica Armeano-Catolică, în secolul al-IX-lea ca de exemplu în catedrala Armeano-Catolică din Gherla-Armenopolis, când aceasta a fost dotată cu o orgă cu tuburi, care a fost construită în anul 1846 de către Heinrich Maywald. În Biserica Ortodoxa Apostolică Armeană, orga a fost introdusă în jurul anului 1920 în timpul păstoririi Patriarhului Catolikos Kevork (Gheorghe) al-V-lea Surenyants. Ca instrument cultic, orga a apărut mai întâi în catedralele sau bisericile principale din marile oraşe din Armenia sau diaspora. Biserica Ortodoxă Apostolică Armeană este singura biserică ortodoxă care foloseşte orga în cultul liturgic, care întăreşte şi acompaniază corul polifonic şi cantorii, totul spre preamărirea şi slava lui Dumnezeu cel Sfânt, Atotputernic şi Bun. Introducerea orgii in bisericile armene catolice si ortodoxe, a sporit şi mai mult in spiritualitate, solemnitate si frumuseţe Sfânta Liturghie Armeană. O dată cu introducerea orgii in bisericile armene, conservatoarele şi instituţiile muzicale de învăţământ au înfiinţat clase şi catedre de orgă clasică, ca de exemplu la Conservatorul Komitas Vardapet din Erevan. Dintre marii organişti armeni amintim pe regretaţii Berdgi Zamkocian şi Vahagn Stamboltsian. Tânăra şcoală de orgă armeană a dat şi alţi organişti renumiţi, precum părintele Mkhitar Kudusian, Narine Simonian, Arthur Bobikian, etc.

Primii compozitori şi imnografi ai Bisericii ortodoxe Apostolice Armene

Primii compozitori şi imnografi ai Bisericii Armene au fost sfinţii Mesrop (360-440) şi Şahag, numiţi şi sfinţii traducători, care pe lângă prima traducere a bibliei în limba armeană, au scris primele şi cele mai vechi imnuri creştine. Aceşti doi mari sfinţi erau conştienţi de răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin cântarea bisericească.

După ce au apărut Biblia şi cărţile de cult in limba armeană clasică, (sau grabar, care este denumirea armenească a limbii armene clasice, care şi astăzi este limba de cult în Biserica Armeană) a luat avânt şi imnografia Bisericii Apostolice Armene, prin apariţia cântărilor numite în limba armeană şarakan. Sfinţii traducători Mesrop şi Şahag au deschis drumul spre dezvoltarea imnografiei, care a fost continuat mai apoi şi de alţi mari imnografi.

Sfăntul Mesrop Maştots s-a născut intr-o familie nobilă ca fiu al lui Vardan. El a studiat la scoli înalte limbile greacă şi persană, devenind unul din cei mai culţi oameni ai timpului sau. Datorita culturii şi marii sale evlavii, este numit secretar al regelui, datoria lui fiind să scrie decretele regale în limbile greacă şi persană. După un timp părăseşte curtea regală şi se retrage la o mănăstire unde se călugăreşte şi se dedică în totalitate slujirii lui Dumnezeu. Între timp este ordinat preot şi începe să trăiască o viaţa aspră şi ascetică.  El purta o cămaşă aspră ţesută din păr şi consuma numai legume. Sfântul Mesrop dormea foarte puţin pe pământul gol şi îşi petrecea timpul în reculegere şi rugăciune. Studiind Sfintele Scripturi, el realizează că literele alfabetelor grec şi persan nu satisfac cerinţele complexe ale limbii armene şi se gândeşte sa alcătuiască un alfabet prin care toate sunetele limbii armene să fie reprezentate. După inventarea alfabetului armean, sfânţii Mesrop şi Şahag traduc Biblia şi cărţile de cult din limba siriacă în limba armeana şi o dată cu scrierile sfinte, se realcătuieşte şi Sfânta Liturghie Armeană, care a fost tradusă integral in limba armeana. Sfântul Mesrop este şi autorul imnurilor de pocăinţa (Der Voghormia). El a fost şi un misionar itinerant si s-a ocupat cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi înfiinţarea de şcoli în limba armeană. Moştenirea sfântului Mesrop este foarte importanta, deoarece prin inventarea alfabetului armean a salvat de la asimilare acest popor străvechi şi limba lui.

Sfântul Sahag este fiul unui mare patriarh catolicos care a fost sfântul Nerses cel Mare sau sfântul Nerses Şnorali. Trebuie mentionat ca unii partiarhi au fost căsătoriţi şi au avut copii, înainte de a se dedica slujirii lui Dumnezeu. După ce aceştia s-au călugărit şi soţiile lor au devenit călugărite. Sfântul Şahag a fost educat in renumitele scoli din Alexandria, Cezareea si Constantinopol, de unde şi-a însuşit o vastă cultură. El ştia perfect limbile greacă şi persană. El este ultimul descendent direct din sfântul Grigore Luminatorul. A fost ales ca patriarh catolicos in 387 si a păstorit biserica armeana peste 50 de ani. Sfântul Şahag a avut o mare contribuţie împreună cu regale Vramshabough, prin sprijinirea sfântului Mesrop care a alcătuit astfel alfabetul armean, primul alfabet al cărui inventator se cunoaşte cine este. El a contribuit la traducerea Bibliei şi cărţilor sfinte şi împreună cu sfântul Mesrop sunt cunoscuţi şi sub numele de sfinţii traducători. Sfântul Şahag este şi autor de imnuri şi rugăciuni şi a avut un rol foarte important in stabilirea canonului liturgic armean.

Un alt autor de imnuri este şi Sfântul Nerses Şnorali numit şi “luminătorul inimilor”. Acesta a fost unul dintre reformatorii societatii armene. A înfiinţat şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi pentru cei săraci. Sfântul Nerses Şnorali a făcut parte dintr-o familie care a dat doi mari patriarhi deveniţi sfinţi şi este strănepot al Sfântului Grigore Luminatorul, numit şi luminatorul spiritului. Tatăl sfântului Nerses a fost sfântul Şahag, numit si luminătorul minţii. Sfântul Nerses a fost numit luminătorul inimii, deoarece Armenia a cunoscut o mare renaştere a valorilor spirituale, morale si sociale, pe timpul păstoririi sale.

Sfântul Nerses s-a născut in prima jumatate a secolului IV fiind fiul lui Athenagenes şi al printesei Bambishu. Fiind de neam regal, a beneficiat de o educaţie aleasă în Cezareea Capadociei, unde s-a căsătorit cu prinţesa Sanducht.

Fiind un excelent negociator, a fost trimis de regele Arşak să detensioneze relaţiile dintre Armenia şi Imperiul Bizantin, lucru care i-a reuşit pe deplin.

Datorita calităţilor sale, el ajunge patriarh catolicos al Armenilor şi începe o serie de reforme prin care a apropiat foarte mult biserica de popor şi a căutat să îmbunătăţească viaţa poporului prin înfiinţarea de şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi unde săracii primeau mâncare şi tot ce le trebuia. Sfântul Nerses Şnorali a înfiinţat şi şcoli de meserii unde cei săraci puteau învăţa o meserie. Iniţiind aceste reforme şi datorită marii sale charisme şi popularitate, a fost unul dintre cei mai iubiţi sfinţi armeni. Sfântul Nerses este si autor de imnuri el fiind si unul dintre cei care au avut o mare contribuţie la dezvoltarea muzicii sacre armene. El este autorul imnurilor Taratsyal, Aravot Luso (Lumina diminetii), Amen… Hair Surp (Amin….Tată Sfânt).

Muzica sacră armeană în Evul Mediu

În secolul al 4-lea după adoptarea creștinismului, muzica sacră armeană a devenit foarte populară şi îndrăgită de poporul armean. Piesele muzicale populare descriu viața oamenilor simpli, obiceiurile și stilul de viață. Cântăreții populari medievali au fost numiţi aşugs și gusans. Mulţi dintre aceştia practicau şi muzica sacră. Cel mai celebru dintre ei a fost Sayat-Nova care a trăit și a creat în secolul al 18-lea. În secolul al 12-lea armenii au folosit khazes (semne muzicale sau neume). Compozitorul contemporan Karo Chalikyan a descifrat notele muzicale de tip khazes, ceea ce a dat posibilitatea de a asculta şi studia muzica medievală armeană  şi în  principal cântecele sacre ale sfântului Grigore din Narek, care a fost cel mai mare muzician armean și scriitor al Evului Mediu.

Sfântul Grigore din Narek s-a născut in jurul anul 950 la Andzevatsik (pe atunci în Armenia acum situat pe teritoriul Turciei) şi a trecut la cele veşnice în anul 1003 la Narek (pe atunci în Armenia acum situat pe teritoriul Turciei). Acest sfânt ieromonah (sau preot călugăr) a avut o contribuţie esenţială în elaborarea limbii armene clasice (sau grabar) atât prin poemele şi imnurile sale, cât şi prin lucrările teologice pe care le-a scris, drept care a fost proclamat de Sfântul Părinte Papa Francisc ca doctor şi învăţător al bisericii universale. Trăgându-se dintr-o familie de scriitori şi slujitori ai bisericii, a beneficiat de o educaţie creştină, duhovnicească şi cărturărească aleasă. Sfântul Grigore din Narek alege viaţa monahală şi va trăi toată viaţa în mănăstirea de la Narek. Devenind preot la 25 de ani sfântul Grigore de Narek se dedică scrierii şi compunerii de texte bisericeşti, comentarii la cărţile sacre, rugăciuni folosite şi astăzi în sfânta liturghie armeană. Pe lângă erudiţia teologică sfântul Grigore din Narek era şi un excelent matematician şi muzician, iar de la el a rămas un număr foarte mare de imnuri şi rugăciuni, care l-au făcut foarte iubit de poporul armean. Şi astăzi, creştinii armeni recită parţi întregi din Biblie si din poemele sfântului Grigore de Narek cântăndu-i imnurile.

Compozitori care au compus muzica Sfintei Liturghii Armene

Muzica sacră armeană a evoluat foarte mult în decursul timpului, suferind transformări şi influenţe de la alte sisteme muzicale. Între timp muzica corală ia un mare avânt si datorită introducerii orgii în cultul liturgic al ritului armean, care a avut ca scop întărirea corului, acompanierea cantorilor şi credincioşilor, totul spre preamărirea şi lauda lui Dumnezeu.

Începând cu secolul al-XIX-lea şi continuând cu secolele al-XX-lea şi până în prezent, au apărut compozitori precum Makar Yekmalian, Komitas Vardapet, Arno Babadgianian, Koren Mekhanidgian, care fiecare au compus muzica pentru câte o liturghie.

Makar Yekmalian

Este primul compozitor armean din perioada romantismului, care a compus muzica liturghiei armene pentru cor mixt pe 4 voci, la care mai apoi s-a adăugat şi partea de orgă. Liturghia lui Yekmalian respectă întru totul tradiţia muzicii psaltice, bazându-se pe cele opt glasuri ale Octoihului Armean. Yekmalian a trăit în perioada 2 februarie 1856 şi 6 martie 1905. A studiat la seminarul de la Ecimiadzin, apoi a continuat cu studiile de conservator la Sankt Petersburg, unde a studiat compoziţia cu marele compozitor rus Nikolai Rimsky-Korsacov. El a fost profesor de muzică la Tbilisi, unde a şi murit. Cea mai de seamă şi mai cunoscută compoziţie a sa este Sfânta Liturghie, aranjată pentru cor mixt sau cor bărbătesc. Liturghia lui Yekmalian este cea mai cântată lucrare în mai toate bisericile armene ortodoxe sau catolice, fiind foarte îndrăgită şi foarte populară. Armonizarea imnurilor este modală şi scoate perfect în evidenţă frumuseţea şi solemnitatea acestei minunate muzici sacre.

Cele mai cunoscute imnuri (şaragan) sunt Surp Asvadz (Sfinte Dumnezeule), Marmin Derunagan (Trupul lui Cristos), Hreşdagain (imnul heruvic sau imnul heruvimilor) pentru solo cu acompaniament de cor murmurat şi orgă, Surp, Surp (Sfânt, Sfânt), Hayr Mer (Tatăl nostru), etc.

Komitas Vardapet (sau Komitas Arhimandritul)

Este unul dintre marii compozitori şi muzicologi armeni, care au avut o contribuţie esenţială nu numai în dezvoltarea muzicii sacre, dar şi celei simfonice, fiind creatorul şcolii muzicale naţionale armene. El s-a născut în data de 26 septembrie 1869 în localitatea Kutahza din Turcia. Ca laic se numea Soghomon Soghomonian, Komitas fiind numele lui de preot călugăr, pe care l-a adoptat mai târziu când a fost ordinat ca preot călugăr. De mic copil a dat dovadă de calităţi muzicale ieşite din comun. Komitas a rămas orfan de ambii părinţi de la o vârstă fragedă şi a fost crescut de o bunică. Copil fiind, el cânta pe stradă, la nunţi sau la cununii cu o minunată voce de copil, fiind remarcat de către un episcop, care l-a luat cu sine la Ecimiadzin, unde a urmat seminarul. După terminarea studiilor seminariale, el este ordinat ca preot celibatar (ieromonah) şi devine profesor de muzică la seminarul de la Ecimiadzin. Începe să compună muzică corală liturgică şi nu numai. El dă dovadă de asemenea şi de un mare talent pedagogic, fiind foarte iubit de ucenicii şi elevii săi, care vor deveni mai apoi mari muzicieni. Pentru meritele sale deosebite va fi ridicat la rangul de arhimandrit (în limba armeană vardapet). Între timp el îşi continuă studiile muzicale şi muzicologice la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, unde obţine şi doctoratul în muzicologie. În perioada studiilor din Germania se face remarcat ca şi compozitor şi pianist, fiind foarte apreciat de marii compozitori francezi Camile Saint Saens şi Claude Debussy, care il considerau pe părintele Komitas drept unul din marii compozitori ai muzicii universale. După întoarcerea de la studii este primit cu răceală şi ostilitate de către superiorii de la Ecimiadzin, deoarece el a propus o reformă a muzicii sacre a Bisericii Apostolice Armene. Din această cauză este pus în situaţia să colinde din mănăstire în mănăstire, până când el va ajunge în Turcia la marea comunitate armenească din Istambul, unde îl prinde Genocidul iniţiat de guvernul junilor turci. În acest timp el scrie muzica pentru sfânta liturghie, cunoscută şi ca Liturghia lui Komitas, compusă iniţial pentru cor bărbătesc. El mai scrie şi muzică de factură laică, face multe culegeri de folclor armean şi scrie mult studii muzicologice despre muzica populara armeană. Peregrinarea din mănăstire în mănăstire îi înlesneşte cercetarea mai aprofundată a muzicii populare armene. Genocidul împotriva poporului armean, comandat de guvernul junilor turci în 1915 îl găseşte pe Komitas Vardapet în Turcia. El este arestat de turci şi se presupune că a fost şi torturat. Din cauza genocidului în care au murit 1.000.500 de armeni nevinovaţi, cât şi din cauza torturilor psihice, Komitas işi pierde minţile şi îşi va petrece ultimii ani din viaţă într-un spital psihiatric din Paris, alternând între stările de intensă luciditate şi amnezie. După moarte, trupul său neînsufleţit va fi repatriat şi înhumat  la Erevan.

Liturghia lui Komitas Vardapet este de factură neomodală şi uneori modernă, iar în imnurile acestei liturghii întâlnim şi contrapunct liber sau imitativ. Iniţial, această liturghie a fost scrisă pentru cor de bărbaţi, dar mai apoi adaptată şi pentru cor mixt. Aceasta liturghie se cântă puţin mai rar din cauza dificultăţii scriiturii. Cele mai cunoscute imnuri sunt Ov zarmanali (O mare mister), Der Voghormia (Doamne miluieşte), Hreşdagain (Imnul Heruvic), etc. Komitas a compus şi muzică pentru pian precum cele „Şase dansuri armene”, lieduri, muzică corală laică şi multe alte lucrări. Din nefericire s-au pierdut multe alte lucrări, deoarece au fost distruse de turci, o dată cu marea sa bibliotecă personală a marelui compozitor. Dintre imnurile cele mai cunoscute amintim Der voghormia (Doamne miluieşte), Hreşdagain (imnul Heruvic), Ov zarmanali (O mare mister), Surp, Surp (Sfânt, Sfânt). Stilul lui Komitas conţine o armonizare neomodală, pe care este constuit un contrapunct liber sau imitativ, în care motivele tematice sunt scrise în maniera glasurilor Octoihului Armean.

Compozitorii contemporani de muzică sacră armeană

Muzica sacră armeană, a evoluat foarte mult şi evoluează şi în zilele noastre. În muzica sacră armeană contemporană se observă influenţe şi din alte sisteme muzicale, cum ar fi adoptarea limbajului tono modal, a ritmicii muzicii occidentale, transcrierea muzicii psaltice in sistem de notare liniar (occidental, care este cel mai utilizat). În ciuda acestor influenţe, muzica bisericească a Bisericii Apostolice Armene îşi păstrează în continuare specificul tradiţional şi naţional, devenind astfel o sinteză a unor influenţe externe, perfect adaptate specificului muzicii sacre armene tradiţionale. Aceste transformări au început de la compozitorii Makar Yekmalian şi Komitas Vardapet, care au scris compoziţii valoroase şi nemuritoare.

Dintre compozitorii contemporani, vom aminti pe Ara Bartevian care a scris muzica pentru Requiemul Armean, compus în memoria victimelor genocidului asupra poporului armean din Turcia din anul 1915. Foarte cunoscută este lucrarea Qeta Der (Doamne fii milostiv), care este o prelucrare după un cântec vechi şi adaptat pentru cor şi orgă sau solist şi orgă. O alta lucrare cunoscută a lui Ara Bartevian este piesa numită „Vocalize”. Arno Babadgianian a compus muzică pentru pian, dar şi piese de muzică sacră precum Horyam Mettses (Când vei veni în sanctuarul Tău), care de fapt este tot o adaptare pentru solist şi orgă.

Koren Mekhanedgian a compus deasemeni muzica pentru Liturghia Armeană, fiind cel de-al treilea mare compozitor armean, care a compus muzica pentru Sfânta Liturghie, după Makar Yekmalian şi Komitas Vardapet. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Cristos dznav ev haytnetsav (Cristos s-a născut şi ni s-a revelat), pentru cor pe patru voci şi orgă. Din cauza succesului şi aprecierii deosebite lucrarea Cristos dynav ev haztnetsav a fost trascrisă şi pentru orgă solo, fiind cântată în concerte cu mult succes.

Concluzie

Muzica sacră armeană este din ce în ce mai cunoscută, apreciată şi cântată atât în bisericile creştine, indiferent de confesiune, cât şi în sălile de concerte, atât datorită formaţiilor corale armeneşti renumite precum corul Komitas din Canada, corul Lusavorici, sau corul catedralei Ecimiadzin, precum şi marii organişti armeni Bergi Zamkocian şi Vahagn Stamboltsian, care au adaptat pentru orgă cele mai frumoase imnuri ale Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene

Adrian-Irinel Aciobăniţei

http://no14plusminus.ro

by Redactor