CREDINȚĂ / IEŞIREA SFÂNTULUI GRIGORE LUMINĂTORUL DIN HOR- VIRAP (02.07.2016)

Biserica Apostolică Armeană  de trei ori pe an prăznuieşte  amintirea sfântului Grigore Luminătorul  şi anume: Intrarea în Hor-Virap,  Ieşirea din Virap şi Aflarea moaştelor.

Poporul armean, în anul 301  primul a adoptat creştinismul ca religie de stat, iar în acea sfântă lucrare un rol primordial l- au avut  Sf- Grigore Luminătorul  şi regele Tărdat III-a.  Istoriografia armeană, dar în special istoricul Aghatanghelos, cu lux de amănunte descrie acea cale plină de sacrificii, jertfele, de  minuni, de  revelaţii parcursă şi,  bineînţeles,  încununată cu victorie.

Sfântul Grigore Luminătorul, 13 ani a stat, prin porunca regelui Tărdat al III-lea în temniţa  din HOR VIRAP, pentru faptul  că diviniza nu idolii păgâni, ci pe Dumnezeu cel Viu.

Conform traditiei, după omorârea  sfintelor fecioare în frunte cu Hripsime, regele Tărdat al III-lea se îmbolnăveşte  de  o boală incurabilă. Sora lui în vis  află, că pe rege îl poate vindeca numai  Grigore, care este întemniţat în Hor Virap.  Cei din palat credeau că Grigore este mort, însă visul se repetă de trei ori, şi acest fapt îi obligă să încerce să vadă, dacă Grigore este viu. Deschizând temniţa, văd că Grigore este  viu şi îl aduc la palat.  Grigore, prin rugăciuni,  îl vindecă pe regele Tărdat al  III-lea şi organizează creştinarea poporului armean.

Acest  miraculos  adevăr  de ieşire din temniţă a lui   sf. Grigore  Luminătorul, este  o expresie a Providenţei divine pentru noi, armenii. Nu trebuie uitat faptul, că   sf. G. Luminătorul prin exprimarea credinţei  sale, a refuzat  adorarea idolilor, şi  a fost întemniţat 13 ani   în Virap, fiind supus  unor  chinuri şi patimi. Apoi a devenit apostol a lui Iisus.  Acest dar l-a primit nu de la oameni, ci de la  Dumnezeu.  Într-un sfârşit, după  66 de zile de propăvăduire,  predici  şi rugăciuni , pentru Armenia păgână  s-a deschis   Cerul,  şi  lumină  milostivă divină s-a răspândit în lumea Armeană. De aceea  el este numit  Luminătorul (LUSAVORICI).

Taina acestei sărbători pentru noi, armenii, este sacră, fiind dedicată primului Patriarh, primului  mărturisitor şi Luminător, care în toată viaţa sa a păstrat intactă şi curată credinţa creştină, iar ruga născută din acea credinţă ne  menţine  şi ne  întăreşte pe noi  în credinţa noastră. Acea rugă continuă până –n zilele noastre, şi devenind  o  candelă, luminează  ţara noastră. Prin această credinţă sf. Grigore Luminătorul a rămas neclintit în faţa  încercărilor din lumea înconjurătoare; el nu  a disperat. Bisericile şi mănăstirile construite în Armenia, fiind mărturiile credinţei   sale,  al răbdării şi al  devotamentului,  totodată  sunt cele mai elocvente mărturii ale biruinţei  dreptăţii şi  al adevărului, care este în Împărăţia Cerurilor.

PRAZNICUL CATEDRALEI  SFINTE  ALE  EGIMIADZINULUI (03.07.2016)

Această sărbătoare  are o semnificaţie aparte  pentru poporul armean, comparativ cu  celelalte sărbători. Semnificaţia constă în faptul, că  se  comemorează  acele întâmplări  ca:  adoptarea creştinismului în Armenia în  anul 301,  creştinarea , botezul poporului armean şi construirea  sf. Catedrale EGIMIADZIN în anii 301-303. Despre aceste evenimente cruciale în istoria poporului armean, ne relatează  contemporan cu  acele evenimente, istoricul Aghatanghelos în lucrarea sa  <Istoria Armeniei>.

Toate aceste evenimente sunt legate de  numele  regelui armean Tărdat   al III-lea şi de  Grigore Luminătorul.  În acele momente hotărâtoare, când regele Tărdat al III-a , în anul 287, se întoarcea victorios în Armenia, după luptele crâncene date contra năvălitorilor,  împreună cu el se întorcea şi nobilul Grigore, care mai târziu va deveni primul patriarh al Armeniei: Sf. Grigore Luminîtorul. Prin puterea credinţei sale şi pentru patimile suferite de el, noi, armenii  şi ţara noastră  avem  cinstea  de a fi primul stat  creştin  în lume. În jur de 13 ani el pătimişte în temniţa din Hor- Virap numai pentru faptul că era creştin, printre şerpi şi scorpioni, unde nici un om nu ar fi rezistat  nici măcar căteva zile, dar prin puterea Domnului şi prin prezenţa zilnică  a îngerului, sf. Grigore,  după 13 ani iese din  temniţă, în jur de 60 de zile propăvăduieşte  poporului armean, îl vindecă pe regele  Tărdat al III-lea  şi  predică Cuvântul  lui Iisus.  În apele râului Araţani  se botează regele,  toată suita regală,  zeci de mii de armeni, iar în 301, Armenia devine primul stat creştin în lume.

Şi iată îi apare Iisus Hristos prin revelaţie lui sf. Grigore Luminătorul şi îi arată locul, unde trebuie construită  Catedrala. Din descrierile istoricului reiese, ca asupra oraşului Vagharşapat struluceau patru  raze de  lumină, una mai înaltă, decăt celelalte trei. Unicul Fiu al Domnului  pogoară şi cu   un ciocan din aur, de trei ori loveşte acel loc unde exista  un templu păgân şi spune:<Iată, aici, construiţi  Biserica Mea>! De aici şi provine numele de EGIMIADZIN, adică  a Pogorât Unicul Fiu, Iisus,  apoi  acest  nume  i se dă  mai târziu şi oraşului, deci oraşul Vagharşapat se renumeşte   Egimiadzin (Egi- pogorâre, şi Miadzin- Unicul Fiu), iar sf. Grigore s-a numit  Luminătorul pentru faptul că prin lumina lui Hristos a luminat poporul armean şi l-a   adus la dreapta credinţă, către Dumnezeu.

Prin această revelaţie,  de fapt Hristos arată locul fondării Catedralei, acel loc  fiind pe  ruinele vechiului templu păgân, ale cărui rămăşiţe există şi până azi, iar prin cele trei raze arată  unde au fost martirizate fecioarele Hripsime, Gayane şi Mariane, construindu-se şi pe acele locuri biserici, purtând numele  sus numitelor fecioare, acele lăcaşuri există şi astăzi.

Sfânta Catedrală Egimiadzin are o mare însemnătate pentru întreaga creştinitate, fiind primul templu  construit  în anii 301-303,  într-o ţară, care prima a  adoptat creştinismul ca religie de stat,  în  perioada când  creştinismul era  prigonit peste tot în lume. Prin Taina sa sf. Egimiadzin uneşte întreg poporul armean din toate colţurile lumii, rămânând în inima poporului,  nunumai ca centru spiritual ci şi capitală.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

by Mihai Stepan Cazazian