Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ / Episcopul Sahak Machalian a fost ales al 85-lea Patriarh armean al Constantinopolului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În ziua de 11 decembrie, în Catedrala Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Istanbul, cei 119 delegați religioși și laici ai parohiilor Bisericii Armene din Turcia au ales în scaunul patriarhal pe Sahak Machalian care devine astfel cel de-al 85-lea Patriarh Armean al Constantinopolului.

Într-o alocuțiune care a urmat anunțării rezultatelor, primele cuvinte ale noului Patriarh au fost: „Avem nevoie de o reînnoire a minții și a gândirii, iar instituțiile noastre trebuie modernizate. Aceasta va fi prioritatea mea din momentul în care voi fi instalat. Trebuie să ne inspirăm din exemplul lui Isus Hristos care a spălat picioarele ucenicilor săi, arătând cum trebuie să se comporte bunul păstor … Astăzi nu este un patriarh pe care l-ați ales, ci primul slujitor al lui Dumnezeu și al nației ”.

Episcopul Machalian a spus în discursul său că va vorbi oficial, ca patriarh, după intronizarea care va avea loc în câteva zile. El a încheiat cu aceste cuvinte: „Deocamdată, vă rog să vă rugați pentru mine. Iar când observați că patriarhul vostru a slăbit, roagă-te și mai mult … Datorită rugăciunilor a mii de credincioși, am putut fi ales Patriarh în seninătate “. Patriarhul Sahak II a mulțumit în special arhiepiscopului Aram Atechian, contracandidatul său, care l-a felicitat fără să aștepte rezultatul oficial al votului și tuturor credincioșilor care au participat la aceste alegeri.

Biografia episcopului Sahak Machalian
Noul Patriarh Armean al Constantinopolului

Născut la Istanbul în 1962, sub numele de Șahan.
1983: Intră, ca laic, în slujba Patriarhiei Armene din Constantinopol.
1983-1987: a studiat la Facultatea de Filozofie a Universității din Istanbul.
1986: este hirotonit, ca diacon, de către patriarhul Șnork I.
1989-1994: și-a continuat studiile la Universitatea din Londra.
1992: preia haina monahală și este hirotonit preot de patriarhul Karekin I.
1994-1997: director al Școlii Sfinților Traducători din cadrul Patriarhiei Armene din Ierusalim.
1997-1999: Universitatea din Dublin în Irlanda.
1999-2005: șef al departamentului de relații ecumenice și inter-religioase al Patriarhiei Armene din Constantinopol. A condus, succesiv, mai multe parohii din Istanbul.
2005: profesor de exegeză și teologie dogmatică a Noului Testament la Academia de Teologie a Sfântului Scaun de la Etchmiadzin și la seminarul Vazken I de la Sevan.
2006: Susține, la Etchmiadzine, teza sa de doctorat [Vartabed] cu subiectul „Credință și minuni”.
2007-2010: rector al Academiei Teologice din Sfântul Scaun de la Etchmiadzin.
2008: hirotonirea ca episcop de către Sanctitatea sa Karékine II.
2011: pentru a doua oară este numit șef al departamentului de relații ecumenice și inter-religioase al Patriarhiei Armene din Constantinopol.
4 iulie 2019: ales „Locum-tenens” al Patriarhiei Armene din Constantinopol.
11 decembrie: alegerea ca Patriarh Armean de Constantinopol.