CREDINȚĂ | BUNA VESTIRE

În fiecare an, pe 7 aprilie, Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană prăznuieşte BUNA VESTIREA, însemnând veste bună, acea veste bună pe care Arhanghelul Gavriil i-a dat Sfintei Fecioare Maria, că-L va naşte pe Mesia: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naşte fiu și vei chema numele Lui Iisus’’ (Luca 1. 30-32).
Această veste Sfânta Fecioară a primit, când avea 14 ani. Maria a fost dăruită de către părinţi Domnului, pentru a trăi în sfinţenie în casa Domnului, în templul din Ierusalim. Când a înplinit 14 ani, preoţii au dat-o unui um pe nume Iosif, pentru căsătorie, cu care a plecat Sfânta Fecioară în oraşul Nazaret din Galileea. Iosif şi Maria erau logodiţi, dar nu căsătoriţi.
Sfânta Maria în Biserica Armeană, dar şi în percepţia a omului armean trăieşte ca o imagine desăvârşită de femeie şi mamă, mamă, care este menirea supremă a femeii în viaţa aceasta. Deoarece, prin bunavestire s-a cinstit nunumai Maria, devenind vrednică de cinstea unică de a se numi mamă, ci a s-a cinstit şi maternitatea în general. Maternitatea a fost onorată şi s-a ridicat la o şi mai înaltă treaptă. Ideea de maternitate este o Taină grandioasă, şi pentru noi cele mai dragi şi cele mai scumpe valori sunt legate de acest nume: Biserica Mama, Patria Mama, limba maternă, etc. Mamă înseamnă iubire, devotament, răbdare, bunătate, sacrificiu.
Cu această ocazia pe data de 7 aprilie, joi, ora 10:30, la Catedrală Arhiepiscopală Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din București va fi oficiată Sf. Liturghie.
Iar pe data de 9 aprilie, sâmbătă, ora 18:00, vă invităm la Casa culturală Hovsep și Victoria Dudian la o seara de cultură și muzică, un eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România
