CREDINȚĂ / A patra Duminică a Postului Mare

Predica preotului paroh Oshakan Khachatryan  rostită  la   Biserica  „Sfânta Maria” din Constanța

În numele Tatălui, al Fiului  și al Sfântului Duh.  Amin .

„Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte,

pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească

în corturile veșnice.”  (Luca 16.  9.)

Dragi credincioși,

A patra zală din lanțul de aur al duminicilor Postului Mare se numește „Duminica ispravnicului nedrept”. (Luca 16.  1 – 10) Aceasta și-a căpătat numele de la pilda evanghelică „Parabola ispravnicului nedrept”, care a dat naștere la felurite interpretări și polemici. Mulți chiar se întreabă dacă Hisus putea să considere purtarea nedreaptă a ispravnicului (administratorului), pentru a da o îndrumare (sfat) morală și creștinească. Numai că toate acestea sunt rezultatul firesc al înțelegerii greșite; deci mai întâi trebuie să prezentăm succinct conținutul acestei parabole și să încercăm să-l explicăm.

Era un om bogat, care i-a încredințat toate treburile administrației proprietăților sale unui ispravnic. Într-una din zile oamenii au venit la acest proprietar și l-au acuzat pe ispravnic (administrator),  spunând că nu-și îndeplinește corect îndatoririle și păgubește averea stăpânului său. Acesta s-a supărat foarte mult. L-a chemat la el pe ispravnic și i-a spus: „Ce se aude despre tine?  Ia să-mi dai socoteală de administrarea ta, căci de-acum tu nu mai poți fi ispravnic.”(Luca 16. 2) La auzul acestor cuvinte, i s-a făcut rău slujbașului, căci s-a gândit că nu-și va mai putea asigura traiul.” Dar și-a dat repede seama de ce trebuie să facă, pentru ca după ce va fi îndepărtat din slujbă, oamenii să-i fie totuși favorabili. Descurcăreț, ispravnicul a decis să-i ajute pe datornicii stăpânului, reducându-le din datorii. Toți s-au umplut de mulțumire și recunoștință față de el; iar stăpânul, auzind de faptele ispravnicului i-a lăudat abilitatea.

Dragi credincioși, această pildă a ispravnicului nedrept este, de fapt, despre noi toți, despre fiecare om în parte, din moment ce Dumnezeu l-a orânduit pe om ispravnic și coordonator în această viață. Așa cum avutul pe care-l administrează nu este al lui (al ispravnicului), ci al stăpânului care i l-a încredințat, tot astfel și omul nu are nimic din natură, ci toate care sunt pe pământ, Dumnezeu i le-a dat: și harul(grația), și arta, și puterea, și doctrina. Viața noastră, funcția și bogăția sunt vremelnice pe această lume: Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu și trebuie să avem înțelepciunea să folosim orice mijloace pozitive (oneste) pentru a dobândi viața veșnică. La sfârșitul pildei, Hristos spune următoarele cuvinte, care deslușesc totul: „Faceți din bogățiile nedrepte prieteni pentru voi.” (Luca 16. 9.) Banul (averea) nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru a săvârși binefaceri. Patriarhul Constantinopolului Șnorhq Galustian spune: „Fiecare binefacere vorbește(spune de bine) în fața Tronului lui Dumnezeu despre binefăcător (donator, filantrop). Așa cum abilul ispravnic a lucrat pentru existența sa fizică și asigurarea vieții sale, tot astfel oamenii, chiar pe patul morții, pot să-și asigure fericirea veșnică printr-o donație făcută din inimă, exprimându-și regretul sincer pentru nedreptățile mari sau mici pe care le-au făptuit”.

Dar noi suntem administratori nu numai pentru bogăția materială, ci și pentru bunurile (darurile) mentale și spirituale, chiar dacă am fi om de știință, artist ori lingvist ori posesor al altor talente; pe acestea trebuie să le punem în slujba oamenilor și al slavei lui Dumnezeu, după cum spune apostolul Petru: „Oricare dintre noi, ca autentic ispravnic al feluritelor bunuri ale lui Dumnezeu, trebuie să-și pună darul(harul) pe care l-a primit , în slujba altora.  Au darul vorbirii? Să închine acest dar preceptelor (poruncilor) lui Dumnezeu. Au darul de a sluji? Să slujească cât timp le dă Dumnezeu această posibilitate, pentru ca în toate cele pe Dumnezeu să-L slăvească prin intermediul Lui Hisus Hristos.”(1 Petru 4. 10 – 12). Ca și creștin, cine nu-și folosește darurile (harurile) date de Dumnezeu pentru semenul său,  pentru a face bine prietenului său, se cheamă – din partea Lui Dumnezeu –  că este nedrept (păcătos), ca și administratorul (intendentul, ispravnicul) din pildă. Dacă suntem în stare să iubim și nu iubim, suntem nedrepți; dacă putem să iertăm și nu iertăm, suntem nedrepți; dacă putem să ajutăm și nu ajutăm, suntem nedrepți; dacă-l putem ridica pe cel căzut și nu-l ridicăm, suntem nedrepți.

În mod surprinzător, la sfârșitul acestei pilde, Hisus  laudă fapta ispravnicului, spunând că oamenii acestei lumi (profanii, neinițiații) fac orice pentru a-și îmbunătăți viața, pentru a-și ameliora condițiile de trai, dar fiii lumini – cu alte cuvinte, creștinii – nu sunt uneori măcar atât de înțelepți ca aceștia.  Fii luminii, creștinii, nu sunt înțelepți cât și oamenii obișnuiți, căci nu-și afișează calea salvării sufletului lor, nu se îngrijesc de viața lor veșnică, nu sunt atât de înțelepți ca ispravnicul din parabolă, pentru a-și folosi toate strădaniile pentru bunurile veșnice; nu îndeplinesc ceea ce credința creștină așteaptă de la ei, nu citesc Biblia, de unde ar trebui să primească lumină pentru viețile lor; nu frecventează casa lor spirituală, Biserica, nu primesc Trupul și Sângele Mântuitorului ( nu se împărtășesc) și altele asemenea.

Desigur, Hristos nu justifică purificarea propriei persoane pe cale necinstită, dar acea înțelepciune de care a dat dovadă ispravnicul , acea ambiție de a se salva, care apare în imaginea ispravnicului, e ceea ce ne încurajează. Sfântul Stepanos Siuneți comentează astfel acest fragment: „Ispravnicul nedrept reprezintă pe toți acei păcătoși, care iartă datoriile debitorilor lor și împart din belșug din bunurile lor. Ei, iertând obligațiile altora, devin ei înșiși dragi îngerilor și drepților.” Ispravnicul a șters din sarcinile datornicilor stăpânului său, pentru ca să-și salveze propria persoană, dar noi – fii ai luminii – foarte adesea nu iertăm păcatele și vinile doar pentru a ne salva ființa.

Dragi credincioși, fiecare dintre noi are un dar, o aptitudine, date de Dumnezeu, și aceasta este limita administrării sale, prin care fiecare om trebuie să-și asigure mântuirea, poate să meargă, să întreprindă ori să lucreze cu înțelepciune. Cu veacuri în urmă, când Solomon Înțeleptul a devenit rege, înainte de a-și începe activitatea, a îngenuncheat și s-a rugat la Dumnezeu. Dumnezeu i-a promis să-i dea tot ce-i va cere, dar Solomon s-a rugat numai pentru înțelepciune, pentru că doar prin înțelepciune ar fi putut să conducă un întreg popor.

Deci, dragii mei, a patra duminică a Postului Mare ne amintește că în administrația lui Dumnezeu, toți suntem răspunzători (dăm socoteală). Într-o zi, Dumnezeu ne va cere socoteală, spunând: „Dă calculul (planul, modul în care ai socotit de cuviință să trăiești)”vieții tale; și  astfel cum a așteptat credință din partea ispravnicului, tot astfel așteaptă și din partea noastră credință (loialitate) în fața lui Dumnezeu și înțelegere (chibzuință) în viața noastră cotidiană (de fiecare zi). Deci dragi credincioși,  cu sfințenie să îndeplinim sarcinile noastre, de vreme ce într-o zi vom da socoteală despre conștiința noastră și, mai ales, în fața Tribunalului (judecății) lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să ne întărească pe noi toți  cu atotputernicia Lui astăzi și-n vecii vecilor. AMIN.

15.03.2015

Tradus de: Arșaluis Gurău       

by Mihai Stepan Cazazian