Simona Paula Dobrescu

COVID- 19/ Încheierea misiunii echipei sanitare italiene în Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În ziua de 17 iulie 2020 s-a încheiat misiunea echipei sanitare italiene în Armenia, angajată într-o acțiune de ajutor oferit acestei țări, lovită puternic de coronavirus. Acțiunea de susținere, acordată activității spitalelor locale în combaterea pandemiei de Covid-19 a fost coordonată de Departamentul  protecției civile italiene, desfășurându-se în cadrul Mecanismului European de protecție civilă.                                                .           

Grupul de experți a fost compus din 11 specialiști: personl medic-sanitar de la Emergency medical team al regiunii Piemonte (EMT2 certificat de către Organizația Mondială a Sănătății) și alți profesioniști proveniți din regiunile Lombardia și Toscana. Italia a răspuns  neântârziat și fără nici un fel de ezitare, cererii de asistență internațională formulată de Guvernul armean, Direcției generale pentru protecția civilă, acțiunea încadrându-se sub formă de  ajutor umanitar oferit de Comisia  Europeană (DG ECHO) care a ținut cont de condițiile precare ale sistemului sanitar al țării în cauză.     

      Echipa sanitară plecată din Italia pe 26 iunie 2020 (decizie aprobată de Președintele Consiliului de Miniștri, Giuseppe Conte) este specializată în tratamentul pacienților afectați  de Covid-19. A colaborat în mod intens cu colegii armeni, instruindu-i în mod corespunzător în ceea ce privește utilizarea ecografiei pulmonare în caz de urgență, cât și a folosirii terapiei antibiotice pentru patologiile pulmonare. Autoritățile sanitare locale au beneficiat de ajutorul italian și  în activitățile de consultație, analizare și aplicare a metodelor de tratament. Toate activitățile  s-au desfășurat în coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și Ambasada Italiei în Armenia. Experții italieni au acționat în 3 spitale din capitala Armeniei transformate în adevărate Covid-Hospital:Surb Grigor Lusavanovih Medical Center, Scientific Center of Traumatology and Orthopaedy și Surb Astvatsamayr Medical Center. Echipa de specialiști a pus la dispoziția sistemului sanitar armean propriile competenze, “know how”, cât și experiența acumulată și dezvoltată în cursul stării de urgență epidemiologică Covid-19 în Italia.                             

Misiunea s-a desfășurat în spiritul solidarietății și a schimbului de informații ce caracterizează Mecanismul European de protecție civilă.                                         

Simona Paula Dobrescu