CONSTANȚA O autentică oră educativă

    
Au intrat deja în tradiția comunității armene din Constanța activitățile de educație moral-civică și religioasă adresate „tinerilor” de toate vârstele.

        O dată pe lună – cu nerăbdare și curiozitate specific juvenile – ne grăbim spre Biserică (deocamdată, mereu aceiași…), să punem întrebări, să clarificăm probleme mai simple ori mai complexe, să dezbatem pur și simplu chestiuni de interes comun. Niciodată nu plecăm dezamăgiți de la această imaginară masă rotundă.

Joi, 12 septembrie, a.c., ne-am adunat – după obicei – în „sala cu ecran”, în așteptarea filmului promis. Se aflau printre noi-obișnuiți ai locului- și câțiva musafiri români, care-și  manifestaseră interesul pentru acțiunile noastre, în speță, pentru arhitectura lăcașurilor de cult armenești, precum și pentru limba armeană.

În așteptarea proiecției, ne bucurăm de revedere: schimb de impresii, „știri” recente, îmbrățișări, de parcă nu ne-am fi văzut chiar acum patru zile, duminica, la Liturghie.

        În fine, se așterne liniștea. A intrat părintele Oșagan. Ne face o scurtă expunere despre FORPOST (film documentar). Vom afla despre Mănăstirea Înălțării din Bănceni(Ucraina), localitate situată la șapte km. de hotarul românesc. Cei 850 de locuitori ai așezării sunt, în majoritate, români, dar sunt și ucraineni și ruși. Slujba la biserică se oficiază în două limbi: română și rusă. Clădirea mănăstirii, impunătoare, a fost ctitorită, relativ, recent: în 1994. Ceea ce uimește e faptul că, în cea mai mare parte, zidurile așezământului s-au înălțat prin strădania și cu mâinile călugărilor, care uimesc prin devoțiunea lor față de Dumnezeu și dăruirea complet dezinteresată față de oameni. În cele două cămine pentru orfani (de băieți și de fete) sunt îngrijiți 140 de copii, de către călugări și măicuțe. Unii dintre ei – nu puțini – suferă de afecțiuni netratabile și dizabilități grave; dar de câtă dragoste, ocrotire și mângăiere au parte aici!… Neobosit, părintele călugăr MIhail, abia trecut de prima tinerețe, răspândește blândețe și bunătate cu tot chipul. Copiii exultă de bucurie când apare. Sunt atât de nenorocoși, dar și fericiți, totodată, pentru că îl au, pentru că au dragostea lui. a

A fost un film care, dincolo de imagini, mai presus de situațiile concrete, sub-text invită la meditație asupra destinului individual, asupra relațiilor interetnice, asupra condiției umane, în general, un film care este o provocare calmă – dacă-mi este îngăduit acest oximoron – la reevaluarea gândurilor, sentimentelor, atitudinilor noastre și – în ultimă instanță – a faptelor (mai ales, a celor bune, pe care le-am fi putut face, dar, poate, nu le-am făcut…), un film ca o lecție de viață, convingătoare, nedidactică, persuasivă…

Cuvintele sunt de prisos. Asta ne spune și părintele, în încheiere, rupând tăcerea apăsătoare, aproape materială, invitându-ne să medităm la cele văzute. Aceasta ne e „tema” și… nu-i chiar ușoară.

  Arșaluis Gurău

by Mihai Stepan Cazazian