Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / Concert festiv …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

…cu ocazia celebrării a 100 de ani de la proclamarea Primei Republici Armene

 

          Joi, 31 mai a avut loc – din inițiativa și prin organizarea Bisericii Armene „Sfânta Maria” și U.A.R. (sucursala Constanța) în incinta Muzeului de Artă din Constanța o serată muzicală dedicată luptelor eroice din mai și aniversării unui centenar de la proclamarea primei Republici Armene.

          Acțiunea a fost deschisă de pr. Oshakan Khachatryan, paroh al bisericii armene „Sfânta Maria” din Constanța, care a adresat un salut de bun venit tuturor celor prezenți în sală, armeni și români deopotrivă.

          În cuvântul său, părintele a făcut un scurt istoric al evenimentului, reamintitnd  celor de față că la 28 mai 1918 poporul armean aflat într-o  situţie deosebit de grea a reuşit să împlinească visul său secular de a avea un Stat Îndependent,  astfel  proclamând  prima Republică Armeană.

          Doamna Azadui Benlian, a prezentat programul acestei seri muzicale:

          – recital de muzică armeană populară și patriotică, susținut de soprana Armine Khachatryan, acompaniată la pian de domnișoara Andrada Ștefan;

          – debut vocal: Mariam Khachatryan, elevă în clasa pregătitoare;

      

 

 

 

 

 

 

    – recital: Aram Marius Niță, elev în clasa a VIII – posesor a numeroase premii și diplome de la diferitele concursuri la care a participat;

          – cântece armenești executate de grupul vocal al copiilor care frecventează cursurile școlii de duminică (limbă armeană) din cadrul bisericii „Sfânta Maria” (prof. Azadui Benlian)

           

 

Soprana Armine Khachatryan a interpretat următoarele cântece populare:

          – Yeraz im yerghir hayreni  – Țara mea de vis

          – Hov arek sarer –  La umbra munților

          – Pari arakil – Barza cea dragă

          – Azg parapanț – Slavă ție, popor armean

          Micuța Maryam Khachatryan a interpretat, acompaniată la pian de Aram Niță, Im babighi Hayasdan (Armenia bunicului meu)

          Grupul vocal a cântat două cântece:

            – Armenia noastră  și Armenia mea Mare

          A urmat apreciatul pianist Aram Marius Niță care a executat trei piese din cunoscuții compozitori armeni: Arno Babagianian,  Alexandr Spendiarian și Aram Haciaturian. La bis a interpretat un fragment din opereta Liliacul de  Johann Strauss.

          În încheiere, a revenit pe scenă soprana Armine Khachatryan, care a interpretat următoarele cântece lirice:

                    – Aghavniner – Porumbeii

                    – Ah inci lav e sari văra! – Ah, ce bine e pe munte!                

                    – Nor Hayastan – Armenia nouă

                    – Hayastan – Armenia

          Interpreții s-au bucurat de aplauze puternice și prelungi și au fost răsplătiți cu flori.

          După spectacol, micii componenți ai grupului vocal și-au împărtășit bucuria printr-o mică agapă susținută de biserică și consiliul parohial.

 

Arsaluis Gurău

Fotografii: Areknaz Tatosian