COMUNICAT / Privind admiterea membrilor diasporei armene în instituțiile de învățământ din Armenia în anul de studii 2016-2017
Admiterea cetățenilor străini în instituțiile de învățământ superior din Armenia urmează să se desfășoare în conformitate cu regulamentele universităților privind înmatricularea cetățenilor stăini, dar și a principiilor generale, confirmate prin decizia Guvernului Republicii Armenia nr. 700-N din 28.04.2011.
Guvernul Republicii Armenia alocă un număr de 70 de burse (pentru licență) în instituțiile de învățământ superior, destinate cetățenilor străini de origine armeană în domeniile considerate prioritare pentru Diaspora armeană, iar repartizarea acestor locuri urmează să fie efectuată prin probe de admitere și concurs de dosare de către un consiliu special, ce urmează să fie creat prin ordinul Ministerului Educației al Armeniei. Domeniile care se consideră a fi prioritare în obținerea unui loc gratuit de studii sunt: pedagogie, armenologie și studii de cultură. De asemenea, doritorii să-și continue studiile de master și doctorat în alte domenii decât cele enumerate, o pot face contra cost.
Perioadele de depunere a dosarelor aplicanților la Ministerul Educatiei al Armeniei sunt următoarele: studii de licență cu frecvență la zi – 7 iulie – 22 august 2016;
studii de licență și master (anul I) – 7 iulie – 3 octombrie 2016;
studii cu frecvență redusă 7 iulie – 11 octombrie 2016;
studii post-universitare/doctorat 7 iulie – 15 decembrie 2016;
studii medii – 7 iulie – 15 septembrie 2016;
cursuri de pregătire – 7 iulie – 15 decembrie 2016.
Pentru ca viitorii studenți să acumuleze cunoștințe suficiente de limbă armeană și să se obișnuiască cu programele educaționale aceștia vor fi înscriși la cursurile speciale de pregătire în cadrul instituțiilor de învățământ superior din Armenia, iar durata cursurilor va fi de 1 an. Dacă nivelul cunoașterii limbii armene al aplicanților și cunoștințele din domeniului ce urmează să fie studiat, sunt suficiente, aceștia vor fi testați și se pot înscrie direct în anul I de facultate. Testările urmează să fie organizate în instituțiile de învătământ din Armenia în perioada 26 august – 8 septembrie 2016.
De asemenea se transmite în anexă un model completat al formularului de înscriere, precum și lista domeniilor propuse spre studiere și a instituțiilor de formare profesională cu indicarea taxelor de studii. VEZI AICI.