COMUNICAT | Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul armean al afacerilor externe, Ararat Mirzoyan

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 24 septembrie 2021, în marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Armenia, Ararat Mirzoyan.
Ministrul român de externe a evidențiat simbolistica aparte a întrevederii, având în vedere împlinirea, la 21 septembrie 2021, a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Armenia. Ministrul Bogdan Aurescu a amintit în acest context că România a fost, în 1991, primul stat care a recunoscut independența Republicii Armenia.
Șefii diplomațiilor română și armeană au realizat un schimb de evaluări privind stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, fiind convenite modalități concrete de impulsionare a dialogului politico-diplomatic. În acest context, ministrul român a adresat omologului armean invitația de a efectua o vizită în România, în viitorul apropiat, acceptată cu plăcere de omologul armean.
De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat lunga tradiție a prieteniei între popoarele român și armean, ce constituie o bază solidă a cooperării dintre cele două state, în baza intereselor comune la nivel bilateral, dar și european, din perspectiva calității României de stat membru UE. În egală măsură, a subliniat aprecierea societății românești pentru minoritatea armeana din România, veritabil pod de legătură între cele două țări.
Ministrul Aurescu a arătat necesitatea impulsionării cooperării sectoriale și a relațiilor economice, inclusiv prin proiecte comune în domeniul IT&C și al noilor tehnologii, amintind inclusiv oportunitățile ce decurg din faptul că România găzduiește din acest an Centrul Cyber al UE.
Ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanța acordată de Uniunea Europeană și, implicit, de România, dezvoltării relațiilor cu Republica Armenia, evocând în acest sens necesitatea implementării ambițioase a Acordului de Parteneriat Întărit și Cuprinzător UE-Armenia, intrat în vigoare la 1 martie 2021.
Totodată, Bogdan Aurescu a amintit turneul pe care l-a întreprins, împreună cu omologii austriac și lituanian în Armenia și celelalte două state sud-caucaziene, în luna iunie 2021, ca rezultat concret al inițiativei ministrului român de externe de stimulare a rolului UE în soluționarea conflictelor prelungite, în urma dezbaterii avute de către miniștrii de externe europeni, la propunerea sa, la reuniune Gymnich de la Lisabona din mai.
Cei doi miniștri au avut un schimb de vederi aprofundat privind stadiul soluționării conflictului privind Nagorno-Karabah. Șeful diplomației române a exprimat așteptarea ca toate părțile să adopte măsurile necesare, astfel încât situația de securitate în Caucazul de Sud să fie menținută în parametri de stabilitate și predictibilitate. În acest sens, a reamintit disponibilitatea UE de a se implica în mod concret în soluționarea unor aspecte ale diferendului privind Nagorno-Karabah, prezentând o serie de propuneri concrete. A arătat că România va susține și în continuare, în mod activ, măsuri de natură să conducă la progrese în acest dosar.
Comunicat de presă MAE 25.09.2021