Arsen Arzumanyan

COMORILE DIN ARȚAKH, regiunea Martakert

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Mănăstirea Hakobavank se află la 1,5 km nord de satul Kolatak, regiunea Martakert din Arțakh (Nagorno-Karabakh). Cea mai veche inscripție, datată anul 853, este sculptată pe un piedestal al unui khacikar (cruce de piatră), care a fost așezat ulterior în zidul bisericii ca o piatră de construcție.

Cu toate acestea, data exactă a construirii primelor clădiri din complex nu se știe, dar inscripțiile ne transmit data renovărilor importante, 1212 și 1691. O parte din clădirile complexului a fost construită în secolele al XII-lea – al XIII-lea.

Este de menționat faptul că în timpul renovării, constructorii au așezat pietrele fostelor clădiri împrăștiate: pietre funerare în pereți, khacikar-urile în tavan, pietre lustruite cu inscripții – în colțuri.

În urma războiului din toamna anului 2020, mănăstirea a rămas în administrarea guvernului din Arțakh și poate fi vizitată de pelerini.

Mănăstirea Horeka se află la 5 km sud-vest de satul Taliș din regiunea Martakert.

Conform inscripțiilor de pe construcție, sculptate pe zidul de intrare, pe jumătate arcuit, biserica mănăstirii a fost reconstruită în 1279, iar pridvorul a fost construit în 1284.

La aproximativ 100-150 m nord de Mănăstirea Horeka, se află ruinele unuia dintre cele mai bune exemple de arhitectură populară armeană, palatul Melik-Beglarienilor din Ghiulistan. Planul construcției este, în principal, bazat pe principiul planificării, așa-numitul model complex al casei populare armenești.

În apropierea mănăstirii s-au păstrat pietre de mormânt vechi și noi, printre care și unele cu ornamente și inscripții, care aparțin membrilor familiei Melik-Beglarian.

În urma războiului din 2020, mănăstirea Horeka a trecut sub controlul azerilor.

Arsen ARZUMANYAN