Arsen Arzumanyan

COMORILE DIN ARȚAKH: Mănăstirea GANDZASAR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Foto: Vahagn Grigoryan

La o distanță de 1 km de satul Vanq al regiunii Martakert din Arțakh (Nagorno-Karabakh), pe malul râului Khacen, pe dealul Gandzasar se află împunătoarea Mănăstire Gandzasar.

Biserica și vestibulul Sfântului Ioan Botezătorul din Gandzasar sunt construite de către moștenitorul acestui pământ, Hasan (Haykaz/Haigaz) Jalalian, în anii 1216-1238. Faptele istorice sugerează că istoria Gandzasar-ului este mai veche decât construcția bisericii Sf. Ioan Botezătorul. Aproximativ două sute de inscripții sunt gravate pe zidurile mănăstirii, dintre care majoritatea sunt opere de artă medievală. De asemenea, în Gandzasar se află cimitirul familiilor princiare din regiunea istorică Khacen. Datorită prinților dinastiei Hasan-Jalalian, Gandzasarul și-a păstrat, o perioadă lungă, rolul de centru religios. Mănăstirea avea o bogată bibliotecă de manuscrise, o școală, unde au fost create manuscrise de înaltă calitate și totodată aici au învățat multe personalități care au contribuit la dezvoltarea vieții intelectuale și culturale din Khacen și zonele înconjurătoare.

Primele informații despre Gandzasar le avem de la catolicosul Anania Mokați (942-965) în secolul al X-lea. În timpul dinastiei Regatului armean al Bagratizilor, A. Mokați, îngrijorat de treburile bisericești ale eparhiilor răsăritene ale Armeniei, a venit în Arțakh și a convocat o întâlnire a clerului în mănăstirea Gandzasar.

Istoricii vremii, în special Kirakos Gandzakeți, vorbesc cu admirație despre construcția mănăstirii și ceremonia de sfințire a acesteia. Biserica a fost sfințită la 22 iulie 1240, în marea sărbătoare de Vardavar, în timpul căreia au fost prezenți catolicosul Nerses din Aghvanq, arhimandritul mănăstirii, prinți, episcopi, mulți conducători ai mănăstirilor armenești și 700 de preoți. Gandzasarul a fost reședința catolicoșilor din Aghvanq între anii 1400-1816. În anul 1546, catolicosul Sargis din Gandzasar a extins pământurile mănăstirii, iar în 1551 a renovat biserica.

În secolul al XVII-lea, Gandzasarul a devenit unul dintre centrele importante ale mișcării de eliberare națională din regiune. Din surse istorice se știe că vechea biserică din Gandzasar a fost un loc de întâlniri politice și religioase pentru provinciile armenești din jurul Arțakh-ului. La începutul secolului al XVIII-lea, figuri de frunte ale mișcării s-au unit în jurul catolicosului Yesayi Hasan-Jalalian. Personalități proeminente ale mișcării armate de eliberare din acea perioadă, Israel Ori și Hovsep Emin, au avut întâlniri cu catolicoșii în această mănăstire. Gandzasarul și-a menținut rolul de centru al mișcării de eliberare până în 1815, când prin ordinul guvernului țarist, catolicosatul din Gandzasar a fost abolit, iar Șuși a devenit sediul religios.

În 1898, arhimandritul Anton a construit o școală cu două etaje pe partea de est a mănăstirii. În 1907 au fost reparate acoperișul și clopotnița vestibulului.

Mănăstirea Gandzasar nu a mai funcționat după anexarea Arțakh-ului la Azerbaidjan în 1923. Biserica Sf. Ioan Botezătorul s-a redeschis în anii 1988-1989. Soldații azeri care au intrat pe teritoriul Arțakh-ului în 1992, au distrus clădirile din partea de est a mănăstirii: la 16 august 1992, clădirile periferice din cadrul complexului mănăstirii au fost distruse ca urmare a unui bombardament, cu elicoptere care a vizat intenționat biserica. Cercetătorul Felix Corley scrie că tentativa de bombardare a  Gandzasar-ului nu a avut un scop militar iar raidul „părea a fi o încercare deliberată de a ataca moștenirea armeană din Karabakh”. La 20 ianuarie 1993, un atac aerian efectuat de două avioane azere a provocat pagube serioase mănăstirii, a ucis câteva persoane din apropiere și a rănit un preot.

După Primul război din Karabakh, mănăstirea a fost complet renovată prin finanțarea omului de afaceri și filantrop armean din Rusia, Levon Hayrapetyan (1949-2017), originar din satul Vanq. Lucrările care au durat din 2000 până în 2002, au inclus restaurarea altarului, vestibulului și placarea pardoselii, precum și asfaltarea drumului care duce la biserică. La 16 octombrie 2008, a avut loc în Arțakh o nuntă inedită, cu sute de miri, sponsorizată tot de L. Hayrapetyan. Aproximativ 700 de cupluri s-au căsătorit în acea zi, dintre care 500 la Catedrala Ghazancețoț din Șuși, iar 200 la Gandzasar.

În anul 2017, a fost sărbătorită a 777-a aniversare de la sfințirea mănăstirii. În urma războiului armeano-azere din Arțakh de 44 de zile din 2020, teritoriul mănăstirii Gandzasar a rămas sub controlul autorităților din Arțakh.

În apropierea mănăstirii se află statuia „Leul sculptat în stâncă” în 2007 (autor: Aram Avagyan). Acest obiectiv, într-un scurt timp, a devenit și el atractiv pentru vizitatorii mănăstirii.

Unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei arhitecturii armene, A. L. Iacobson, membru al consiliului științific al Ermitajului, spune că mănăstirea Gandzasar nu este doar „originală și independentă în perfecțiunea sa, ci și unică: nu putem arăta un alt astfel de monument pe solul Armeniei”. Profesorul Charles Deal, un proeminent cercetător specialist în studii bizantine la Universitatea Sorbona, a numit mănăstirea Gandzasar unul din cele cinci monumente, capodopere ale arhitecturii armene, care intră în tezaurul culturii mondiale.

Legenda spune că în mănăstirea Gandzasar se găsesc relicve aparținând Sfântului Ioan Botezătorul, dar și cele ale Sfântului Zaharia, tatăl acestuia.

Arsen Arzumanyan

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *