Arsen Arzumanyan

COMORILE DIN ARȚAKH: DADIVANK – un splendid complex monahal

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dadivank este un complex monahal apostolic medieval armenesc aflat în satul Dadivank din Arțakh (Nagorno-Karabakh). Complexul este situat pe versantul muntelui Dadivan, pe malul stâng al râului Tartar, înconjurat de munți împăduriți, care creează o priveliște spectaculoasă.

Acest complex monahal a fost menționat pentru prima dată în surse bibliografice în secolul al IX-lea. Conform tradiției, prima biserică a fost fondată în secolul I de către Dade, adeptul apostolului Tadeu. În timpul săpăturilor efectuate ca parte a renovării Dadivank-ului, la 21 iulie 2007, sub altarul uneia dintre bisericile din complexul mănăstirii au fost găsite moaștele Sfântului Dade. De asemenea, a fost găsit un alt mormânt, care nu este tipic tradițiilor creștine armene: omul îngropat acolo stă pe un scaun. Acesta se află acum în muzeul din capitala Stepanakert.

În 1145, complexul a fost distrus de selgiucizi, dar în 1170 a fost reconstruit. De atunci, multe khacikar-uri (cruce de piatră) au ajuns până în zilele noastre, dintre care multe au fost ridicate în memoria membrilor familiei princiare din Haterk (o regiune istorică din județul Arțakh al Armeniei Mari).

În secolul al XII-lea, marele intelectual și fabulist, arhimandritul Mhitar Goș a locuit aici o vreme și a lucrat la cunoscuta sa lucrare, „Datastanaghirq” (Cartea judecății sau a legilor). Complexul mănăstiresc cuprinde biserici, capele, chilii monahale, casă de oaspeți, bibliotecă etc., dintre care majoritatea au fost construite în anii domniei prinților Zakarian. În partea de sud-vest se află palatul prințului Hasan-Jalalian, care cuprinde, printre altele, o cămară și o pivniță.

Biserica Katoghike Sf. Născătoare

Structura centrală a complexului Dadivank este biserica Katoghike Sf. Născătoare, care a fost construită în 1234 de prințesa Arzu-Khatun din Haterk în memoria soțului ei, Vahtang Vahtanghian, și a celor doi fii, Hasan și Grigor. În clopotnița cu două niveluri s-au păstrat două khacikar-uri, sculptate în 1283 de maestrul Atanas. Ele povestesc despre evenimentele din secolele al-XII-lea – al-XIII-lea. Capela din complex a fost construită la sfârșitul secolului al XII-lea, iar biserica, cu un singur naos, a fost construită în anii 1283-1293.

Clopotnița

Biserica Sf. Dade este cea mai veche construcție a mănăstirii care exista deja în secolul al IX-lea. Aceasta a fost construită pe mormântul Sfântului Dade, astfel încât acesta să se afle în altar. O altă construcție a complexului este numită „Templu”, datată din anul 1211. În pridvorul Dadivank-ului, construit în anul 1124, se află câteva khacikar-uri din secolele al XII-lea – al-XIV-lea.

La sfârșitul Evului Mediu, Dadivank făcea parte din principatele armene din Arțakh. În urma primului război ruso-persan din secolul al XIX-lea, regiunile armenești Gugark, Utik, Arțakh și partea de sud a regiunii Syunik, Zanghezur, au fost înglobate Imperiului Rus. Dadivank avea 200.000 de hectare de pământuri, dar în 1921, după ce Arțakh a fost anexat Azerbaidjanului sovietic, și-a pierdut proprietățile și a încetat să funcționeze. În anii 1960, autoritățile azere au înființat un sat în zona mănăstirii, ai cărui locuitori au deteriorat clădirile și frescele mănăstirii. Dadivank a fost eliberat la 31 martie 1993, redeschis în 1994, iar lucrările de renovare au început în 1997.

Pereții „Templului” au fost curățați cu ajutorul specialiștilor din Italia. Doi dintre pereți decorează frescele din secolul al XIII-lea, care au fost ascunse de mult timp sub funingine și au fost salvate printr-o minune, după cum povestește Părintele Hovhannes: „Bisericile din Arțakh, inclusiv Dadivank, au funcționat până în 1921, adică înainte de stabilirea regimului sovietic. Mănăstirile au fost închise în acel moment, iar clerul a fost arestat și deportat. La sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, un cioban kurd s-a stabilit la Dadivank. A venit cu familia sa mare, părinții, soția și copiii. I s-au dat oi, vaci, cai, măgari, și întregul complex al mănăstirii a fost transformat în hambar. Păstorul kurd a demolat în primul rând scara care ducea la etaj, astfel încât copiii să nu urce sau să cadă de acolo. Pentru a se încălzi, familia aprindea un foc în centrul „Templului” în fiecare seară. Cu toate acestea, în orice rău există și un bine. În cei 8-10 ani pe care familia kurdă i-a petrecut în Dadivank, pereții bisericii au fost acoperiți complet cu funingine, ascunzând prețioasele fresce și inscripții de ochii inamicului. În plus, păstorul a protejat teritoriul complexului mănăstirii de criminali, considerându-l proprietatea sa. Acesta a fost motivul pentru care azerii nu au observat frescele și nu le-au distrus în timpul luptei de eliberare națională din Karabakh din anii ’90. La 3 aprilie 1993, în timpul eliberării acestei zone, când eram încă starețul mănăstirii Gandzasar, am fost unul dintre primii care au intrat în Dadivank. Acolo am văzut că totul din jur era plin de bălegar, pereții erau complet acoperiți de funingine și doar 8-10% din fresce erau vizibile”.

Părintele Hovhannes și fresca din 1297

Una dintre frescele din Templu, curățate de specialiști italieni, îl înfățișează pe Isus dându-i Evanghelia lui Nicolae făcătorul de minuni. Pe aceeași frescă îi putem vedea pe Fecioara Maria și pe Arhanghelul Mihail. Unele părți ale frescei au fost pictate cu vopseaua „Vordan karmir” (care se obține dintr-un vierme roșu). Potrivit textului, aceasta a fost realizată în 1297.

Fresca cu Sfântul Ștefan

A doua frescă îl înfățișează pe Sfântul Ștefan care a propovăduit creștinismul, dar oamenii au refuzat să accepte învățătura și l-au ucis cu pietre. În frescă se vede cum îngerii îi duc sufletul în cer iar el spune: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac”.

La 8 octombrie 2001, 16 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, reprezentanți din Armenia, România, Italia, Rusia, Grecia și Cipru, au semnat documentul nr. 9256 privind prezervarea patrimoniului istoric și cultural din Arțakh. Conform acestui document, unul dintre faptele strigătoare ale politicii azere în Nagorno-Karabakh este distrugerea Dadivank-ului, pe care populația azeră l-a considerat ca fiind o rămășiță a religiei creștine armene și l-a distrus cât a putut.
Conform declarației din 9 noiembrie 2020, de încetare a focului între Armenia și Azerbaidjan, zona cu mănăstirea a intrat din nou în administrarea Azerbaidjan-ului. Ca urmare a declarației, forțele rusești de menținere a păcii staționate în jurul mănăstirii, sunt responsabile de protecția acesteia. Astăzi în Dadivank slujesc câțiva preoți armeni, iar pelerinii care ajung acolo, sunt însosiți de forțele rusești.

Arsen ARZUMANYAN

  •  
  •  

One Response to COMORILE DIN ARȚAKH: DADIVANK – un splendid complex monahal

  1. Garabet Haciaturian reprezentant national al Fondului Armenia in Romania June 19, 2021 at 3:53 pm

    “Et in Dadivank ego.”
    Nu-mi mai amintesc anul cu exactitate,sa fi fost 2017 sau 2018 cand am avut enorma sansa (acum imi dau seama) sa vizitez complexul bisericesc da la Dadivank.Sansa a fost reprezentata de inspectia pe care o efectuam alaturi de colegii mei reprezentanti nationali ai Fondului Armenia asupra soselei Vardenis- Mardakert ,unul din proiectele cele mai mari la care Fondul Armenia a fost cofinantator alaturi de guvernele R.Armenia si R.Artsakh . Traseul soselei trecea pe langa complexul bisericesc Dadivank , astfel incat s-a luat decizia asfaltarii celor aprox. 500 m ai drumului de acces .
    Confirm informatia ca fumul si funinginea focului facut de familia kurdului instalat in complexul devenit casa si staul a salvat opere(fresce) de valoare inestimabila aflate pe pereti ;din nenorocire,complexul bisericesc a fost cedat azerilor dupa razboiul de 44 de zile din 2020, ca si soseaua Vardenis- Mardakert , o adevarata bijuterie inginereasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *