COMENTARIU / 1.500 de dosare

Cuvântul dosar  trezește azi conotații nu prea plăcute. Dosar DNA, dosar  CNSAS, dosar penal.

Dar noi ne vom ocupa de altfel de dosare. La conferința de aniversare a Academicianului Hagop Dj. Siruni, a reieșit că arhiva sa, cea care a supraviețuit și se află în țară, conține peste 1500 de dosare. Adică în cei circa 40 de ani de activitate, peste 3 dosare pe lună. O activitate prodigioasă și neîntreruptă. Este evident că Siruni, așa cum o spune chiar el, muncea după exemplul lui Iorga cel care a fost modelul ce l-a urmat mereu.

Dar Siruni, așa cum a subliniat și Prof. Andrei Pippidi, pe lângă efortul profesional continuu, a depus și o muncă asiduă și pe plan social: el a propagat cultura și civilizația armeană mai întâi printre conaționalii săi, care prin forța destinului nemilos, nu avuseseră prilejul să studieze propria istorie și cultură iar apoi și printre români care nu avuseseră ocazia să o cunoască. Astfel apar publicațiile Navasart, Araz, în armeană, trimestriale iar apoi anuarul Ani, în română, expozițiile de la Șosea și Dalles, ambele vizitate și de Suveranul țării, sugestia de a organiza corul Komitas încununată de succes, organizarea mișcării sportive EFA (Educația Fizică Armeană), legiferarea Bisericii Apostolice Armene prin decret guvernamental contrasemnat de Rege, organizarea Bibliotecii Centrale Armene și a Casei de Cultură Dudian, Asociația Studenților Armeni din România, toate aceste poartă pecetea de neșters a activității lui Siruni. Erau cam 10.000 (aprox) de armeni care activau sau participau ca spectatori la toate aceste nivele, fără a mai aminti de orchestra de instrumente populare și echipa de dansuri populare, cea de teatru de care se ocupau diferite persoane impulsionate de Siruni. Pe moment nu-mi vine în minte o personalitate comparabilă în epocă afară de Siruni pe planul activității comunitare.

Dar…cum binele nu rămâne nepedepsit… Siruni este calomniat la NKVD, drept hitlerist (?!) și deportat în URSS. Asta în decembrie 1944, când trupele armatei roșii abia intraseră în țară. Zece ani a petrecut el în detenție fără a i se putea găsi un cap de acuzare. Se zice că Siruni ar fi scris,ulterior, că a fost bine tratat. Să fi îndrăznit să spună altfel ! Iar dacă a scris așa ceva familiei, evident că dorea să o menajeze. Cineva făcea remarca precum că savantul nu a fost chiar  în Siberia. Acolo la 600 km de Moscova,  nu e Siberia. Pentru unii Siberia nu e ceea ce este, adică un subcontinent cu mai multe zone climatice ( de ex. Irkutsk e bine mersi, Hanbarovsk e un extrem orient  cu tigrii, păduri de foioase și clima destul de caldă) ci Siberia e musai Verhoiansk cu minus 70 Celsius. Să (re)citim Soljenițin unde gulagul exista pe lângă aproape orice oraș. De exemplu la Soci. Era grozav, nu? Dar iarna la gulagul de lângă Soci nu se făcea focul și deținuții dârđâiau. Vara însă tânjeau după Siberia unde nu aveau ocazia să stea în cuptorul celulelor neventilate. Gulagul e gulag. Iar Soljenițin a luat premiul Nobel, totuși.

Siruni și Kolangian

Edvard Jeamgocian

La revenirea în țară inserția în activitate a fost dificilă, administrativ. Dar nu i s-a putut refuza colaborarea, cunoștințele lui fiind necesare. Însă cam tot ce construise el dispăruse. Presa armeană era Scânteia partidului tradusă. Școala practic nu mai era. Activitățile culturale stagnate. Numai germanii și ungurii aveau forumuri celelalte minorități erau ignorate. Tineretul, acela care mai rămăsese era dispersat și rupt de vreun izvor de cultură armeană. Siruni s-a mobilizat și a organizat acele seri de vineri unde o mână  de tineri se adunau în Vaselor nr 8, la locuința lui Siruni, unde acesta le povestea despre trecutul și gloriile istoriei, artei și literaturii armene. Avea stofă de luptător acest aparent șoarece de bibliotecă. Tinerii, se încărcau treptat cu conștiința apartenenței la un popor cu un trecut istoric și cultural apreciat de numeroși specialiști străini, iar Siruni cunoscuse personal pe unii din ei. Frederic Macler, Iorga (interzis o vreme sub comuniști), Sztrigowsky, și mulți alții. Dar, ca în parabola semănătorului, unele grăunțe cad pe teren fertil și dau roade înzecit. Siruni nu a lăsat doar 1500 de dosare cu lucrări  încheiate sau începute doar, el a lăsat și continuatori. Toți și-l amintesc pe Suren Kolangian care a scris o istorie monografică a armenilor suceveni.

Dar unul din vizitatorii de vineri ai lui Siruni a adoptat metoda lui de lucru și s-a molipsit de acribia și minuția cercetării istorice și a scris o seamă de articole publicate  în revista Ararat,  o adevărată saga a comunității armene din România. Iar acum, peste câteva zile, vom asista la lansarea unei vaste monografii a Catedralei Armene din București care ar face cinste oricărei edituri. Iar autorul este tot Edvard Jeamgocian, cel care nu doar a ascultat prelegerile lui Siruni, dar a preluat mesajul acestora  ducându-l mai departe. Astfel, spiritul lui Siruni continuă să plutească și azi deasupra noastră.

Și lucrurile merg  înainte  în continuare. La Conferința Științifică cu prilejul aniversării Acad. Hagop Dj. Siruni, care a avut loc sub cupola Academiei Române din București, alături de alți vorbitori veniți din apus și răsărit, dar și din țară, care au scos în evidență diferitele laturi ale activității lui Siruni, s-a prezentat o lucrare privind istoria medievală a armenilor din Transilvania, la alcătuirea căreia au fost folosite materiale inedite din câteva din cele 1500 de dosare ale arhivei Siruni. Lucrarea a fost prezentată de tânărul părinte paroh de la Pitești. p.c. Hetum Tarverdian. Și astfel spiritul  lui Siruni se prelungește peste decenii, se află printre noi, iar noi nu putem decât să fim mândrii că printre valorile cu care se mândrește comunitatea noastră putem așeza personalitatea perenă a lui Hagop Dj.Siruni.

 ARPIAR  SAHAGHIAN

by Mihai Stepan Cazazian