Comemorarea Genocidului Armean în Istanbul

Este deja al patrulea an când organizaţia turcă DürDe! (Say Stop to Racism and Nationalism), împreună cu alte grupări ale societăţii civile turce, organizează comemorarea Genocidului Armean în Piaţa Taksim, din Istanbul.

Pentru prima dată în 98 ani, o delegaţie europeană formată din 20 de persoane din 15 ţări – reprezentanţi ai EGAM (European Grassroots Antiracism Movement), AGBU Europa (Armenian General Benevolent Union), ai organizaţiilor pentru drepturile omului din Bosnia, Croaţia, Grecia, Italia – a luat parte la această comemorare. Decizia de a participa a venit ca răspuns la apelul celor de la DürDe! (Say Stop to Racism and Nationalism) şi la cel al Asociaţiei Drepturilor Omului – IHD, de a forma o delegaţie comună care să vină în sprijinul grupărilor societăţii civile turce care lucrează pentru recunoaşterea genocidului armean.

Membrii delegaţiei au avut de-a lungul a 4 zile întrevederi cu reprezentanţi ai minorităţilor, intelectuali, activişti turci, kurzi, armeni, etc. Mesajul general a fost acela de a lupta pentru dreptate, democraţie şi adevăr istoric. În ziua de azi, în Turcia, menţionarea acestor fapte istorice încă provoacă o opoziţie feroce, uneori ameninţări fizice, iar negarea genocidului serveşte ca o incurajare către rasism şi ură împotriva armenilor şi a altor minorităţi non-musulmane.

Evenimentul a reuşit să strângă aproximativ 2,500 persoane, majoritatea turci. Nu au lipsit însă şi contra manifestanţi, care au negat evenimentele din 1915, afirmând că totul este o minciună a Uniunii Europene. Totul s-a desfaşurat însă civilizat, fără incidente.

Cu câteva ore înaintea comemorării din Piaţa Taksim, a avut loc şi o comemorare în Piaţa Sultanahmet, în faţa Muzeului de Arte Turceşti şi Islamice, cladire ce în 1915 gazduia închisoarea în care au fost ţinuţi prizonieri intelectualii armeni înainte de a fi ucişi. Aici s-au adunat aproximativ 100 de persoane, iar istoricul Ara Sarafian, venit de la Londra, a ţinut un discurs public în limba armeană.

În data de 25 aprilie, reprezentanţi ai EGAM, DürDe! şi AGBU Europa s-au deplasat la Erevan pentru o comemorare simbolică la Tsidsernakapert.

A fi sau a nu fi armean în Turcia

Cum spune şi Taner Akçam – “A trai în Turcia ca armean este o artă – arta de a supravieţui”.

Deşi în Istanbul trăiesc aproximativ 50,000 de armeni, în rândul acestora încă planează sentimentul de frică, mai ales în urma morţii lui Sevag Balıkçı (turc de origine armeană omorât pe 24 aprilie 2011, în timp ce îşi efectua stagiul militar) sau în urma atacurilor din Samatya. Chiar dacă Turcia dă unele semne de schimbare, acestora încă le este greu să creadă. În acest moment, în Istanbul sunt 35 de biserici şi 17 şcoli armene.

Moartea lui Hrant Dink în 2007 a reprezentat însă un declic, iar în rândul generaţiei tinere, dorinţa de a dezvălui şi de a păstra moştenirea armeană este în creştere. Totodată, a revigorat dezbaterile despre genocid în cercurile intelectualilor turci. Reconcilierea turco-armeană este vazută ca un factor important în viitoarea democratizare a societăţii turce şi a sistemului politic. Iniţiative recente ale societăţii civile s-au axat pe depăşirea amneziei colective, revigorarea mărturiilor seculare a coexistenţei turco-armene şi păstrarea moştenirii armene din Anatolia. Majoritatea iniţiativelor s-au legat de domeniul artei şi culturii, iar obiectivul principal este de a atrage atenţia şi de a îmbogăţi cunoştinţele istorice despre viaţa zilnică a armenilor din Imperiul Otoman. Lipsa informaţiei sau a accesului la informaţie reprezintă una din problemele majore cu care se confruntă populaţia turcă. Manualele de istorie nu menţionează aceste evenimente, iar interviuri selective pe străzile din Istanbul au lăsat impresia că majoritatea nu cunosc semnificaţia zilei de 24 Aprilie.

Deşi încă există o reţinere printre armenii din Turcia de a îşi recunoaşte originile, iar asimilarea în randul populaţiei turce a fost foarte puternică, se fac paşi mici, dar siguri, către o schimbare. Nu se ştie însă dacă această schimbare va duce la recunoaşterea oficială a genocidului până la centenar.

 Luiza Tănasie

by Mihai Stepan Cazazian