Coltucul lui Babic

Povestea începe pe la începutul veacului la XIX-lea când un brutar armean pe nume Babic a reușit să scrie istorie în București cu pâinea pe care o facea. Se spune că era așa de priceput în a face jimble și franzele că niciodată marfa sa nu era de ajuns pentru toți mușterii. După unii și-ar fi avut brutăria în zona Bărăției  – Piața de Flori – Târgul din Lăuntru din București.

Pâinile sale aveau ceva special, un gust de turtă dulce, fiind plămădite după meremeturi complicate, din cea mai curată făină, cernută de mai multe ori, lăsată la dospit, iarăși plămădite și frământante pentru ca mai apoi să fie coapte în cuptoare “în condițiuni cu totul îngrijite”.    Făcea franzele și jimble pentru oamenii de rând, dar și pentru aristocrația vremii „cozonaci pentru sărbători, pentru nunţi şi botezuri; colaci pentru înmormântări; franzeluţe crestate şi în forma diferitelor păsărele (o inovaţie a lui specială, bucuria copiilor); covrigi cu zahăr, cu miere şi susan; cea mai delicioasă plăcintă cu carne şi brânză. În timpul iernii, alături de pâine în cuptoare se coceau dovleci uriași pentru mesele boierești, cozonaci mari de câte trei ocale (3kg) cu nuci și stafide, petrecuți cu fileuri de ananas, împletiți în toate formele și figurinele”. Totuși, produsul care l-a consacrat va fi “coltucul lui Babic” o pâine asemănătoare ca formă cu pâinea noastră de azi, preparat după o rețetă pe care mulți au încercat fără succes să o imite. În acele timpuri pâinile era de regula rotunde, fiind o forma mai ușor de produs și manipulat, așa că forma lunguiață, cu două capete cu care Babic a venit pe piață a stârnit curiozitatea tuturor.

În fiecare dimineață stolnicii, logofeții vătafii și ciocoii curților boierești aveau ordin de la stăpânii lor să nu care cumva să se întoarcă fără măcar un coltuc de la Babic. În toată urbea nu se vorbea decât despre aceste minunate coltuce care “se topeau în gură”, se ajunsese la o hiperbolizare ilară, unii susțineau că „nici o căutare de doctor, n-a fost în stare să-i vindece de stomac, ca acest coltuc al lui Babic“.

Se spune că Babic era renumit pentru corectitudine, lucru rar printre brutarii acelor timpuri care obișnuiau să înșele la gramajul produselor în ciuda pedepselor foarte exotice (bătaia la chimir, amenzi “simțitoare”, bătaia la falangă, țintuitul de ușa prăvăliei cu bucata lipsă legată de gât etc).

“… a treia zi se duse de dimineață în târg și veni cu două pâini mari, ocaua dreaptă, albe ca zăpada. Il întrebaiu ce pâne este aia? Și îmi răspunse că este coltuc de la Babic, și îmi spuse că târgul s’a umplut de pâine, pentru că Pașa a poruncit de au spânzurat de subțiori pe trei brutari, pe unii în Lipscani, pe alții pe Podul Târgului-de-afară, pe alții pe Podul Caliței. Ah! căci nu dă Dumnezeu să mai vie un Chehaia-beiu și acum în București să vază miseria pâinii și cărnii, cu ce preț mare se vinde, căci atunci ocaua de pâine dreaptă era patru parale și ocaua de carne opt parale, când trăia săracul și bogatul”. – (Izvoare contemporane ale mișcării lui Tudor Vladimirescu“ de N.IORGA.)”

Cum orice început are și un sfârșit, tot așa și epopeea lui Babic se încheie în jurul anului 1820 când unii susțin că nemaiputând să mențină calitatea produselor fără să înșele la cântar a închis brutăria. După alții, ba dimpotrivă, “a fost ispitit şi îndemnat de ideia diavolească, să înceapă a nu mai da coltucul, de o oca deplină” și a fost țintuit de ușa prăvăliei de cîteva ori doua ceasuri.

În ideea de a se reabilita, aplică o strategie care îl va duce la ruină. Acesta va vinde pâinea la un gramaj mai mare decât cel reglementat, diferența suportând-o din propriul buzunar. Așa se face că din “om cuprins, cu câteva perechi de case și bani ghiață” ajunge lucrător la un fost concurent al său ceea ce îi va aduce sfârșitul în 1821 “de inimă rea”.

Care dintre cele doua versiuni este cea adevărată nu putem spune cu certitudine, putem însă să ne imaginăm filmul acestei mici legende urbane legate de un brutar armean din vechiul București.

P.S. În Memoriile criticului literar Șerban Cioculescu găsim o referire interesantă legată de Babic:

«Coltucul babei» era etimologia populară a dictonului «coltuc de la Babic», celebrul franzelar armean din Bărăţia Bucureştilor, la începutul veacului trecut. Produsele lui, de cea mai fină calitate, se vindeau în zorii zilei și cine se trezea mai tîrziu se întorcea acasă cu mâinile goale și cu răspunsul stereotip:

— Ce-am luat? Coltuc de la Babic! ( nimic!).

Paul Agopian

by Redactor