CLUJ / ZIUA CULTURII ARMENE

Uniunea Armenilor din România sărbătoreşte anul acesta 100 de ani de la înfiinţare. Pe 28 septembrie a avut loc, la Muzeul Etnografic din Cluj, Ziua Culturii Armene prilej de a sărbători şi noi acest eveniment printr-o expoziţie cu lucrări ale artiştilor de origine armeană precum și prin decernarea premiului „Szongott Kristof” doamnei Azaduhi Varduca Horenian, care a condus sucursala noastră mulţi ani şi a promovat arta şi cultura armeană din Transilvania şi nu numai.
Despre activitatea ei a vorbit dl. Tudor Sălăgean, director al Institutului de Armenologie din Cluj. Din păcate starea de sănătate a împiedicat-o pe doamna Varduca să fie prezentă, aşa că premiul a fost preluat de Tania Varduca, nepoata dânsei.
Și pentru că am vorbit de Centenarul UAR Claudia Dărăban a făcut o incursiune în istoria armenilor pentru a marca importanța acestei comunități în spațiul românesc.

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui compozitor armean Komitas (Soghomon Soghomonian) și am invitat-o la Cluj pe soprana Armine Khachatryan care a fost acompaniată la pian de Carmen Asfadurian.

A fost un concert deosebit, cu lucrări din creația lui Komitas iar interpretarea și atmosfera create am fi dorit să nu se mai termine. Revenind la expoziţie, sunt lucrări realizate de artişt consacraţi ca Miklos Jakobovits, Erno Karacsony, Ermone Martaian, Ovidiu Panighianţ, Botond Debreczeni, Azaduhi Varduca Horenian, Manu Harutyunyan, Aurelian Ghiţă Urmanczi şi sculpturi în lemn inspirate de miniaturile armeneşti ale domnului Laszlo Duha.
Acțiunea a fost organizată de sucursala Cluj a UAR împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Consiliul Județean Cluj.
Anna Steib