CLUJ / Dansatorii gherleni – mare succes la Festivalul „Curtea armenească”

Timp de 3 zile, în perioada 31 mai -2 iunie 2019 Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca a găzduit prima ediţie a festivalului „Curtea armenească”, organizat de Uniunea Armenilor din România (UAR) cu sprijinul Consiliului Judeţean Cluj, prin înaltul patronaj al Excelenţei Sale dr. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, binecunoscut armenilor gherleni prin vizitele efectuate în municipiul de pe Someş. La acest eveniment cultural sâmbătă vechiul Armenopolis a fost reprezentat de două formaţii.

Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak” condus de Erika Esztegar înfiinţat în anul 2012 a interpretat dansurile „Sardarapat”, „Im Anune Hayastan E”, „Hzor Hayastan”, Tsaghkadzori” şi „Vartavar”. Formaţia gherleană a evoluat şi în cadrul spectacolului „Dansurile şi şi muzica popoarelor, unde, la fel, a cucerit publicul prezent în încinta muzeului din Piaţa Unirii. În aceaşi reprezentaţie s-au urcat pe scenă membrii cunoscutului Ansamblu „Dansatorii de pe Someş” îndrumaţi de soţii Emil şi Janina Bodea. Jucăuşii gherleni au susţinut un program cuprinzând trei dansuri tradiţionale de pe Valea Someşului şi de pe Câmpie. Mesagerii folclorului gherlean au fost şi la această manifestare artistică în centrul atenţiei, bucurându-se de aprecierile organizatorilor.
Manifestările de la Muzeul
Naţional de Artă Cluj-Napoca au fost completate şi de degustări de specialităţi
armeneşti, inclusiv de cafea orientală.
Szekely Csaba