Centenar Grigore Buiucliu

Se vor împlini curând  100 de ani de la stingerea din viaţă a ilustrului cărturar, magistrat şi mecena Grigore Mithridat Buiucliu (1840-1912), unul din cei mai preţioşi fii ai comunităţii armene din România. Am evocat acum câţiva ani succint în această revistă personalitatea sa, dar consider că în anul centenarului realizările sale majore  trebuiesc reamintite. Am beneficiat de apariţia între timp a impresionantului volum al lui Edvard Jeamgocian: CATEDRALA ARMEANĂ DIN BUCUREŞTI, apărutla Editura ARARAT în anul  2008  în care este adeseori evocat şi din care am extras informaţii .

În primul rând citez  din “ Lista binefăcătorilor pioşi care au venit în ajutorul construcţiei bisericei “ primele două persoane şi anume  pe:” Duduca Buicliu (probabil o mătuşă) şi pe Grigore Buicliu , fost membru la Înalta Curte de Casaţie”. Se aminteşte în monografia catedralei despre Grigore M. Buiucliu ca fiind “Părintele Catedralei, căruia i se datoreşte frumoasa arhitectură a acesteia şi care a fost un important contribuabil financiar la ridicarea Lăcaşului”. Nu ne referim doar la suma amintită la punctul 6 al Testamentului său din anul 1912, publicat de Academia Română :”Las Bisericii armene din Capitală , care e în construcţie, 15.000 (cincisprezece mii) lei “, sumă apreciabilă pentru acea vreme, cât la rolul său de promotor al proiectului , prin alegerea arhitectului Toromanian şi îndeosebi pentru finanţarea misiunii acestuia la începutul sec XX în localităţile Ani, Ecimiadzin şi Zvartnoţ în vederea documentării pentru proiectarea catedralei din Bucureşti. De altfel în monografia sus-amintită autorul îl consideră pe G. Buiucliu drept  arhitectul principal al clădirii numele fiindu-i  citat înaintea celorlalţi trei :Toros Toromanian, Dimitrie Maimarolu şi Grigore Cerkez-Sarkis. Din păcate nu a avut şansa să-şi vadă visul cu ochii :catedrala sfinţită, stingându-se cu ceva timp  în prealabil.

Grigore Mithridat Buiucliu s-a născut la Iaşi în 15 decembrie 1840 în familia Căminarului Iacob Buiucliu şi a Mariei Tosun, care a avut zece copii: şapte băieţi şi trei fete.Familia era originară din Ani, venită în Ţările Române din sudul Dunării, după un popas de câteva secole la Rusciuk (azi Ruse).Ea a fost una din familiile armeneşti proeminente, inclusă în lucrarea “Arhondologia Moldovei” din anul 1850 a Paharnicului Constantin Sion , datorită rangurilor boiereşti de Căminar şi Comis deţinute de fraţii Iacob şi Mâgârdici .În cadrul Congresului de Genealogie şi Heraldică a Societăţii S. Zotta din Iaşi, al cărui membru sunt, am prezentat în mai 2009 o Comunicare  privind familiile înrudite Buiucliu, Popovici-Bâznoşanu şi Erbiceanu .

Iacob Buiucliu (1809-1881) tatăl lui Grigore , a fost timp de decenii fruntaşul comunităţii armene din Principatele Române , a cărui datorie de onoare a fost apărarea drepturilor armenilor.La şcoala din Iaşi i-a avut colegi pe Costache Negri, fraţii Grigore şi Emanoil Costaki-Epureanu, Al. Cristoverghi, fraţii Constantin şi Vasile Sturdza, care aveau să ajungă oameni de seamă în Moldova.Pătrunzând în pătura boierimii şi elitei ieşene, şi-a creat o situaţie privilegiată în ţară, a întreţinut afaceri importante devenind arendaş, apoi proprietar de terenuri şi păduri, proprietar de case şi magazine.Iacob Buiucliu a fost promotorul mişcării culturale a comunităţii armene, biografia sa contopindu-se cu istoria emancipării armenilor din Moldova. Fratii Buiucliu au avut un celebru proces desfăşurat pe parcursul a 19 ani cu Logofătul Iorgu Ghika, proces în care s-a implicat şi Înalta Poartă şi Curtea Imperiului Austriei, neobţinând câştig de cauză din motive de politică internaţională , proces interesant pe care îl voi putea prezenta într-un viitor articol.

În această distinsă famlie avea să se nască şi să se formeze Grigore Buiucliu , care a urmat Colegiul Caracaşla Iaşi, apoi Colegiul Muradian din Paris şi Colegiul Mekhitarist din Veneţia. Studiile superioare le-a urmatla Facultateade Drept dinParis, fiindu-i recunoscute laIaşiîn 1874. Profesează ca avocat şi jurist, deţine funcţiile de Procuror şi membru al Curţii de Casaţie, dar şi de Deputat (1888-1892)  şi Senator (1892-1894) .

Grigore Buiucliu a fost din anul 1866 membru al Societăţii literare “Junimea” dinIaşi.

Era prezent la cenaclurile societăţii fiind considerat de Iacob Negruzzi ca “unul din stâlpii societăţii “.În domeniul muzical GB a fost un talentat violonist.Profesorul său parizian a fost ilustrul compozitor francez Edouard Lalo (1823-1892) cu care a purtat o frumoasă corespondenţă. Una dintre scrisorile lui Lalo am dăruit-o cu ocazia comemorării a  80 de ani de la naşterea lui Ion Voicu, tânărului violonist român Alexandru Tomescu, iar vioara pe care a cântat GB şi evident Lalo (vioară realizatăla Lilleîn 1826 , oraşul natal al compozitorului Sinfoniei spaniole ) se află azi în posesia autorului acestor rânduri.

Nicolae Gane descrie în “Păcate mărturisite” seratele muzicale organizate în casele lui Titu Maiorescu la care participau deseori fraţii Buiucliu, Grigore şi Jean la vioară, Artaxerses la pian şi gazda la violoncel.Tot Gane povesteşte cum la o petrecere fusese invitat Taraful lui Barbu Lăutarul. Gane scria : “Când cântau ei mai cu foc, Grigore Buiucliu şi Theodor Burada se ridicară de pe scaune , înfăşcară câte o vioară şi începură a cânta alături de Barbu Lăutarul. Văzând ce bine cântau, Barbu spuse cu tristeţe : ” De vreme ce boierii au învăţat să cânte mai bine ca noi, ce pâine mai pot eu mânca cu dânsa ?”!

Grigore Buiucliu a întreţinut relaţii de prietenie cu numeroşi membri ai Junimii şi în primul rand cu Titu Maiorescu .Interesanta lor corespondenţă deţinută de subsemnatul

(8 scrisori ale lui Maiorescu şi una a lui Buiucliu) a fost publicată şi comentată în România Literară în anul 2005 de către Profesorul Nicolae Şerban Tanaşoca .

Între ceilalţi prieteni dela Junimeamenţionez nume ilustre precum: Mihai Eminescu,  Brătescu Voineşti, Rădulescu- Pogoneanu, Vasile Conta, Alexandru Xenopol, Constantin Erbiceanu (străbunicul subsemnatului), Theodor Burada, Nicolae Gane , Ion Creangă.

În domeniul juridic Grigore Buiucliu a fost un însemnat avocat şi magistrat devenind Procuror General al Curţii de apel (1874-1876), iar în 1894 judecător în Consiliul Curţii Supreme. Cu această ocazie T. Stelian , viitor Ministru al Justiţiei, îi scria :”Felicit Curtea Supremă  pentru onoarea ce-i faceţi “!

Ca avocat Buiucliu a apărat un proces dificil de revendicare a fostului Domnitor Mihai Sturdza  şi câştigarea lui a făcut să i se mărească sfera de influenţă  în cercurile politice ale vremii şi să i se recunoască capacitatea profesională pe lângă calitatea de incoruptibil.

Tzigara-Samurcaş îl numea în Memoriile sale “Savantul jurist-consult Buiucliu”.  La solicitarea lui Mihai Eminescu l-a apărat pe tatăl său Căminarul Gheorghe Eminovici ,  în litigiul cu ginerele său ,pentru zestrea fiicei sale Aglaia.Tot Buiucliu a fost avocatul divorţului dintre soţii Titu şi Klara Maiorescu, marele critic rămânându-i recunoscător toată viaţa după cum rezultă din scrisorile ulterior adresate. Infine Buiucliu a fost procuratorul Testamentului lui Vasile Alecsandri , în anul 1890.

Grigore Buiucliu a primit în cursul vieţii numeroase distincţii şi ordine româneşti şi străine aflate în colecţia subsemnatului, de pildă :Ofiţer al ordinului “Coroana României”, şi Comandor al lojei “Steaua României” sau ordinul “Crucea Sfânta Ana” acordat de Ţarul Rusiei.

În ultimii ani ai vieţii Grigore Buiucliu s-a mutatla Bucureştitrăind într-o casă centrală pe strada  Mitropolitul Şaguna (fostăEl Dorado), astăzi Anastasie Simu. In acea frumoasă casă se perindau  după cum evocă Tzigara-Samurcaş in “Memorii” numeroşi prieteni junimişti şi politicieni, “casă frumos mobilată cu covoare orientale ,unde veneau adesea să joace câte o partidă de billiard cu patronul sau să asculte vreo sonată de Beethoven” amintind printre aceştia pe Teodor Rosetti şi Nicu Filipescu.

Grigore Buiucliu ,om de vastă cultură , a fost profund ataşat de strămoşii săi şi mândru de naţia dn care făcea parte.El nu a precupeţit niciun efort în a-şi ajuta neamul şi sprijini conaţionalii.Pentru armeni , Grigore Buiucliu a reprezentat mândria comunităţii , a reprezentat suportul şi sprijinul ei.Deţinea o aleasă educaţie pe care o alimenta continuu, fiind în contact permanent cu intelectualitatea armeană a vremii.A purtat corespondenţă cu colegi de studii, cu călugării mekhitarişti, dar şi cu scriitorii, istoricii şi oamenii de ştiinţă armeni din lume.Deţinea o vastă bibliotecă de cărţi armeneşti , lucrări de armenologie şi cărţi în limbi orientale pe care le-a donat prin faimosu-i Testament la Academia Română, unde sper că se găsesc în integralitate.

Prin Testamentul său publicat de Academia Română în anul 1914 cuprinzând şi un studiu a lui N. Iorga intitulat “Armenii şi Românii: o paralelă istorică” a declarat Academia drept Legatară Universală donându-i Biblioteca Orientală şi grosul averii care la vremea respectivă se ridica la importanta valoare de peste 1 milion lei.(În 1912 un leu era egal cu un franc francez,  20 lei erau egali cu 20 franci, respectiv cu un Napoleon aur de unde şi cuvântul nou românesc “un pol” .!) Continui cu citate din Testament : “Casa din Capitală cu tot mobilierul şi gospodăria din ea o las nepoatei mele de soră, Maria Popovici Bâznoşanu .” (1881-1973) .Tante Marie era soţia Profesorului Andrei Popovici Bâznoşanu (1876-1969)  , fratele bunicii mele Eufrosina Erbiceanu (născută Popovici Bâznoşanu) .La punctual 10 din Testament se specifică :”Numesc executori testamentari pe nepotul meu prin alianţă Andrei Popovici Bâznoşanu şi pe amicul meu avocat Petre Missir din Bucureşti , pe care îi rog să primească fiecare câte 10.000 lei neto drept remuneraţie …”  Soţii Popovici Băznoşanu în a căror casă eram adesea invitat ca adolescent în  anii 50 au avut o unica fiică:  Maria-Zanfira (supranumită Walkirie) (1904-2001),  enoriaşă a bisericii armene, măritată cu avocatul Constantin Deleanu.(1890-1966) .Soţii Deleanu au avut un unic fiu, Theodor Deleanu (1928-2007), vărul meu,  decedat fără urmaşi, înmormântatla Cimitirularmenesc din Bucureşti. Intreaga familie a avut durerea de a fi evacuată din casa Buiucliu din Strada Anastasie Simu 3 , (demolată împreună cu Muzeul Simu aflat vis-à-vis , în anul 1960 din ordinul lui Gheorghiu-Dej)., fără nici un fel de despăgubire.  Întrucât sunt împreună cu mătuşa mea (sora tatei) Florica Eliade (născută Erbiceanu, văduva vărului primar al lui Mircea Eliade , azi în vârstă de 97 ani!), succesorul legal al  lui Theodor Deleanu care începuse acţiunea de revendicare a terenului rămas liber din proprietatea Buiucliu ,acum 20 de ani,  m-am lovit după decesul vărului meu de  împotrivirea înverşunată a Primăriei Sectorului 1 condusă de un Primar aşa-zis liberal, care face tot posibilul ca să împiedice restituirea legală a terenului prin pretenţii de expertize şi amânări motivate de rea-voinţă, teren pe care aş fi dorit să instalez un bust al acestui mare om integru,  armean 100% şi român 1000% care şi-a dedicat  viaţa  comunităţii armene dar şi binelui Patriei sale de adopţie România.

Constantin Erbiceanu

by Mihai Stepan Cazazian