Eduard Antonian

CENTENAR / Despre Uniunea Armenilor din România în Araratul de odinioară

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

IULIE 1926

Vara venise dar deloc
sub auspicii bune pentru armenii din România. Iar se tulburau apele şi din
nefericire tot armenii cei mulţi si necăjiţi trăgeau ponoasele. Noi bănuim aici
jocuri de interese şi orgolii, dar hai să vedem despre ce e vorba şi ce ne
relatează Baronul Mestugean în Ararat:

“Dl.A.Manissalian, Preşedintele Uniunii Armenilor din România şi-a dat demisia
şi din Comitetul Central al Orfelinatului Armean neputându-se înţelege cu
ceilalţi membri ai Comitetului. Dl.Manissalian şi-a înaintat demisia Uniunii
Armenilor din România şi a Comitetului Eparhial care au întreaga răspundere a
Orfelinatului, Comitetul Central nefiind decât o delegaţie numită de Eparhia
Bisericii Armene.Se impune ca faţă de situaţia creată la Orfelinat Uniunea
Armenilor şi Comitetul Central să preia conducerea Orfelinatului încredinţând-o
unei Comisii de Lichidare. Spunem de Lichidare pentru ca azi, Orfelinatul nu
poate face copiilor decât cel mai mare rău periclitându-le viitorul. Într-adevar,
la Strunga nu se învaţă nici carte întrucât toţi copiii au terminat de mult
şcoala primară şi nu învaţă în mod serios nici un meşteşug. Atelierul de
Covoare s-a desfiinţat de mult iar în aşa zisul Atelier de Cizmărie nu se fac
decât reparaţiuni de ciubote. Vasăzică e clar că de acum înainte Orfelinatul nu
poate aduce nici un folos orfanilor cari îşi pierd acolo timpul fără folos. Ce
ar fi de făcut pentru viitorul copiilor…După cum se ştie Orfelinatul de la
Strunga s-a deschis cu 200 de copii. Mare parte din ei în cursul celor 3 ani au
fost plasaţi pe la particulari iar unii s-au dus la rudele lor de peste hotare.
Băieţii scoşi de la Orfelinat au devenit azi nişte harnici meşteşugari cari îşi
câştigă astăyi cu prisosinţă existenţa. Orfanele de asemenea, am putea zice.
Ele sunt fericite in sânul familiilor ce le-au adoptat. La Orfelinat n-au mai
rămas decât vreo 70 de orfani în jurul cărora se face un sgomot asurzitor.
Chestiunea totuşi e foarte simplă şi anume întrucât din lipsă de fonduri şi din
nepriceperea unora nu putem da orfanilor nici instrucţie şi nici un meşteşug
datori suntem să lichidăm aşezământul cât plasând şi pe orfanii rămaşi pe la
particulari cu tragere de inimă cari să se însărcineye cu viitorul lor. Cerem Uniunii
Armenilor din România şi Comitetului Eparhial al Bisericii Armene din România,
în special PSS Episcopului Husig să rezolve în mod grabnic această chestiune şi
să curme situaţia scandaloasă creată! 
Printr-o fericita coincidenţă, Preşedintele Uniunii Armenilor din
România, Dl.Manissalian este şi Preşedintele Comitetului Eparhial astfel încât
Comisia de Lichidare s-ar bucura de concursul larg şi neprecupeţit al
fondatorului orfelinatului. Astfel încât pe această cale firească orfrlinatul
îşi va fi atins scopul spre cinstea Comunitătilor armene din Ţară. Cele 22 de
filiale ale Uniunii Armenilor din România îşi au desigur şi ele cuvântul.“

Şi în final aflăm din Ararat cum că:”Onor Preşedintele Uniunii Armenilor din România,
Dl.Manissalian a plecat la Buziaş pentru a-şi face obiciunita cură de băi
pentru o lună.“

Vară armenească fierbinte…

Eduard ANTONIAN