Mihai Stepan Cazazian

PARIS | Trei filme de HAMO BEK-NAZARIAN, care au fost restaurate, prezentate la Cinémathèque française

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul acesta Cinematografia armeană împlinește 100 de ani. Pe 16 aprilie 1923 a fost înființat, prin decret guvernamental, Comitetul de Stat al Cinematografiei din Armenia.

Namus” a fost primul film mut, alb-negru armean (1925), regizat de Hamo Bek-Nazarian, bazat pe o piesă de teatru a lui Alexander Shirvanzade care descrie soarta dramatică a doi îndrăgostiți, logodiți de familiile lor încă din copilărie, dar pentru că au încălcat namusul (o tradiție de onoare), fata a fost căsătorită de tatăl ei cu o altă persoană. Primul film sonor, „Pepo”, a fost filmat în 1935 de regizorul Hamo Bek-Nazarian.

Festivalul Internațional de Film Restaurat, organizat de Cinémathèque française, a consacrat două sesiuni de proiecții operei marelui regizor armean Hamo Beknazarian ( cunoscut și sub numele de Hamo Bek-Nazarian). Aceste proiecții sunt organizate în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei Armene și doamna Shushanik Mirzakhanyan, directorul Centrului Național al Cinematografiei Armene, care s-a aflat la Paris cu această ocazie. La vizionarea de la sala Cinematecii franceze au fost prezenți marele regizor Costa Gavras și Hasmik Tolmajian, ambasador al Armeniei în Franța.

Vineri, 10 martie au fost vizionate filmele The Daughter (Fiica – 1942, 24 min) și House on the Volcano ( Casa de pe vulcan -1928, 65 min).

Sâmbătă, 11 martie, a fost vizionat filmul Land of Nairi (Țara Nairi -1930, 62 min.).

În prezentarea postată pe pagina Cinémathèque française, Vigen Galstyan, istoric de artă, custode și editor, în prezent director al departamentului patrimoniu din cadrul Centrului Național al Cinematografiei Armene scrie :

„Celebrat ca unul dintre cei mai eminenți realizatori sovietici ai anilor 1920-1950, autorul-pionier al cinematografiei armene, Hamo Bek-Nazarian (1891-1965) a lăsat o moștenire excepțională de aproximativ treizeci de filme (lungmetraje și documentare), care au puține echivalențe în istoria cinematografiei sovietice. Cu lucrări majore filmate în Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Uzbekistan și Tadjikistan, Bek-Nazarian este întruchiparea unui anumit cosmopolitism și un susținător înfocat al cinematografiei ca instrument de emancipare culturală.

(…) The House on the Volcano (1928), Land of Nairi (1930) și Daughter (1942) sunt primele filme ale lui Bek-Nazarian care au fost restaurate în format 4K, din cele mai bune surse disponibile, deținute la Arhivele Naționale din Armenia. Această lucrare este primul pas într-un proiect mai amplu, inițiat de Centrul Național de Film din Armenia, care își propune să păstreze și să distribuie digital filmografia completă a realizatorului.

Născut la Erevan, Bek-Nazarian a debutat în calitate de cascador, apoi a preluat roluri principale în filme de acțiune și melodrame ale epocii țariste, înainte de a adapta clasici ai literaturii armeane, georgiane și azere, după sosirea puterii sovietice în regiune. Aceste producții timpurii sunt esențiale în înființarea unor studiouri profesionale de film în aceste republici. Dar Bek-Nazarian este mult mai mult decât fondatorul cinematografului „caucazian”.

(…) Dramele sale istorice Patricide (1923), Namus (1926), Zare (1927), Casa de pe vulcan (1928), Khas-Push (1928), Pepo (1935) și Davit-Bek (1944) sunt printre primele filme din istoria cinematografiei care au putut oferi o descriere a culturilor din Orientul Mijlociu sub o lumină critică. Un punct de vedere care, spus cu propriile sale cuvinte, demontează viziunea orientalistă asupra culturii occidentale și prezintă Orientul dintr-un unghi deopotrivă înțelegător și autocritic. Acordând prioritate valorilor umaniste, angajându-se într-un cinematograf social, a influențat profund traiectoria cinematografiei armene.

Pe lângă faptul că a adus pe ecran unele dintre cele mai vechi portrete realiste ale popoarelor indigene armean, kurzi, yazidi, persani, azeri, ceceni, inguși și nanai, Bek-Nazarian a dezvoltat și un stil unic. Colaborările sale productive cu marii cineaști sovietici (Sergei Zabolaev, Alexander Galperin și Dmitriy Feldman) i-au permis să exploateze iluminarea naturală și profunzimea câmpului în moduri inovatoare, creând secvențe de o mare bogăție metaforică și amprente de veridicitate documentară. Combinând montajul dinamic al cinematografiei de avangardă sovietică cu suflarea epică a romantismului, Bek-Nazarian a căutat întotdeauna să transforme imaginea într-un limbaj vizual.

Filmele lui evocă lupta de clasă, toleranța interculturală, eliberarea națională, ciocnirea dintre modernitate și tradiție și emanciparea femeilor. Teme remarcabil de relevante, având în vedere geopolitica complexă care definește și astăzi regiunea Caucazului. Acesta este motivul pentru care moștenirea sa trebuie reevaluată în lumina realităților politice și culturale actuale și ar trebui să fie pe deplin în concordanță cu discursurile care redefinesc istoria mondială a cinematografiei”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *