Celebrul violonist Sergey Khachatryan a concertat în Armenia

Seria de manifestări din această toamnă, a celui de-al 23-lea Festival Internațional de Muzică „Yerevan Perspectives”, a debutat la sala de concerte Aram Haceaturian. Totodată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la crearea Asociației Europene a Festivalurilor, Summit-ul Festivalurilor de Artă a avut loc între 12 -15 septembrie 2022 la Erevan.
Solistul concertului a fost celebrul violonist Serghey Khachatryan, care a fost acompaniat de Orchestra Simfonică de Stat a Armeniei. Programul a cuprins Concertul pentru vioară în Re minor de Sibelius, Simfonia Nr.1 de Stepan Rostomyan și 3 Fragmente din Baletul Spartacus de Aram Haceaturian. Să notăm, că directorul artistic și prim dirijorul Orchestrei, Sergey Smbatyan, a participat la cel de-al 10-lea festival de muzică clasică InClassica, ce a avut loc în Dubai ( 8 mai-2 iunie 2022)

Interviul excluziv cu violonistul SERGEY KHACHATRYAN
Vizitaţi ţara natală în fiecare an?
Vin în Armenia aproape în fiecare an. Ca muzician sunt aici pentru concerte, excluzând anii epidemiei din 2020/2021. Bineînțeles, încerc să mențin legătura cu propria patrie și popor. Cel puțin 90 la sută din timpul când am venit în Armenia a cuprins și un concert. Dar au fost şi momente, când am venit fără a cânta însă în cele din urmă am simțit un gol în suflet, un oarecare regret că nu a avut loc acea relație între muzician şi public. De aceea am decis, ori de câte ori este posibil, să-mi vizitez ţara împreună cu un concert planificat.
Îmbinând utilul cu plăcutul.
Da.
Sunt sigură, că mulţi aşteptau cu nerăbdare să vă asculte. Pe de o altă parte, mulți muzicieni, artiști, evită adesea jurnaliștii și interviurile lungi. Dvs. sunteţi deschis la acest fel de contact?
Sincer să fiu, eu nu evit contactul cu jurnaliştii şi pe cei care doresc să vorbească despre muzică clasică. Dacă timpul îmi permite, particip cu plăcere la interviuri. Totuși, aici cultura comunicării şi relaţia artist-jurnalist este incompletă, un pic nedezvoltată.
Din păcate trebuie să admit, că de cele mai multe ori nu se acordă o atenţie deosebită acestora, căci în ţară avem probleme mai importante. Pe tot parcursul pandemiei, muzicienii au simțit greutăți în ceea ce priveşte concertele şi spectacolele. De aceea, mulţi au înlocuit concertele live cu concerte pe internet. Dvs. aţi simţit aceste limitări?
Desigur, a fost greu şi pentru mine. Totuși, am reuşit să cânt de mai multe ori în varianta online, dar şi în săli unde nu era nici un spectator. Concertele mele de pe net, în transmisie directă, se pot găsi pe youtube. Când s-a impus carantina în Europa de Vest, am reuşit să fiu în Estonia, şi cu un concert în Finlanda. Apoi, epidemia a ajuns acolo și totul a fost închis. Oricum, unele concerte au avut loc în acea perioadă. Bineînţeles, se simţea lipsa unei atmosfere vii, de la om la om. În plus, nu toată lumea a putut să organizeze astfel de concerte în acel moment. Aşa că, nu mă pot plânge atât de mult, deoarece chiar în acel moment dificil am avut norocul să fiu cu câteva concerte în diferite țări.
Până acum mulți spectatori au rămas cu senzaţia acelor zile şi sunt oarecum reticenți să participe la concerte live, în săli mari. Trebuie luat în considerare şi faptul că majoritatea spectatorilor de muzică clasică sunt oameni de peste cincizeci de ani.

Însă şi tinerii sunt interesaţi de muzica clasică.
Sigur că sunt, dar procentual oamenii care vin la concertul meu provin dintr-o generație mai matură. Din acest motiv există mai multe incertitudini în acest sens. De asemenea, simt că până astăzi încă noi nu am revenit la acel ritm de concerte care exista până în 2020.
Acest concert la Erevan este primul după vacanța de vară. După aceea plec în Austria. Voi avea un concert, Sibelius, în Linz, iar în Viena nu voi avea niciun concert. Așa că acest concert s-a dovedit a fi foarte convenabil, pentru că am reușit să-l combinăm cu același program pe care trebuie să-l am și în Austria.
Există vreo țară în care ați dori să aveţi concerte?
…Eu visez să concertez bine (zâmbeşte).
Pentru că ne aflăm în era tehnologiei, a materialismului, arta este împinsă în al doilea sau chiar al treilea plan, în ciuda faptului, că mulți oameni au nevoie de artă, inclusiv politica. Cu toate acestea, astăzi muzicianul poate trăi prin muzică, cu compozițiile sale, să câștige atât în Armenia, cât și în alte ţări?
Această problemă este un pic diferită în Armenia față de alte țări. Pentru a supraviețui în Armenia prin muzică, este destul de complicat pentru un muzician sau artist, în general. Pentru un muzician poate fi dificil şi în Europa. Nu vorbesc despre acei oameni, solişti care au ajuns la o anumită înălţime, nivel şi au nume în lume. Ci despre muzicienii, care fac parte din ansamblurile orchestrale, vor să avanseze în muzica de cameră. De fapt, în cazul soliştilor este şi mai dificil, pentru că nu toată lumea este capabilă să depăşească toate aceste dificultăţi, să poată avea o carieră de solist strălucitoare. Însă chiar dacă secolul se schimbă, simt că dragostea și interesul faţă de muzica clasică şi concerte încă persistă. Desigur, aceasta nu este o prioritate pentru tinerii de astăzi. Muzica clasică este ceva frumos, dar lumea nu trebuie să fie nostalgică atunci când vede că tinerii nu sunt interesați de aceasta. Omul oricum se va întoarce la muzica clasică la o vârstă adultă. În cazul meu, dacă părinții mei nu ar fi fost muzicieni şi dacă nu aș fi crescut într-o atmosferă muzicală, în ciuda faptului că studiam deja vioara, nu m-aș fi apropiat de muzica clasică şi nici nu aş fi devenit muzician în zona muzicii clasice. Când eram mic, îmi plăcea să ascult cu totul alt gen de muzică…
Dar ați ales calea aceasta. Ce concert veți interpreta alături de Orchestra Simfonică de Stat a Armeniei sub bagheta lui Sergey Smbatyan?
Voi interpreta lucrarea mea preferată, concertul de vioară de Sibelius. De altfel cu acest concert am câștigat prima mea competiție internațională majoră [Concursul Internațional de vioară Jean Sibelius de la Helsinki], când aveam 15 ani, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria competiției de muzică. Atunci l-am descoperit pe Sibelius, acel concert minunat pentru vioară și am fost foarte pasionat de el. Acesta a fost exact acum 22 de ani.
Interviu realizat de Elena CHOBANYAN