Redactor

CEA  MAI VECHE   CARTE  DE ISTORIE  A  ARMENIEI  ȘI ENIGMELE SALE

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

„Istoria și Faptele Sf.Grigoris”

Agathangelos (  Ագաթանգեղոս,  “Aducător al veștilor bune”, sec.V d.Hr. ) este pseudonimul autorului scrierii ce relatează viața lui Grikor Lusavorici, care s-a săvârșît la anul 332. 

După cum o spune chiar el, a fost secretarul regelui Tiridates III (Dărtad III) rege al Armeniei la începutul secolului IV. Textul tradus în mai multe limbi a ajuns până la noi în armeană, greacă, georgiană, siriacă, etiopeană, latină , arabă. Faptele istorice relatate sunt împletite cu pasaje legendare, textele grecești și latine se află și în Acta Sanctorum Bollandistarum, volumul VIII.

După cum spune Agathangelos el a fost însărcinat de regele Tiridates III să scrie  istoria tatălui său regele Khosrov II al Armeniei, și perioada regalității sale.

          ISTORIA  ARMENILOR «Պատմություն Հայոց»

bazorelief pe fațada catedralei Armene din Moscova, reprezentându-l pe Agathangelos

Agathangelos este autorul operei monumentale celei mai vechi, „Istoria Armenilor” cunoscută și sub titlul de „Cartea Sf. Grigoris” sau „Istoria și Faptele Sf.Grigoris”

Informațiile presărate în carte au sugerat că Agathangelos ar fi fost roman. Venind în Armenia la curtea lui Dărtad III cel Mare, a devenit secretarul regelui, și ca martor ocular al faptelor regelui Dărtad și a faptelor civile si religioase ale lui Grigoris, din porunca lui Dărtad a scris istoria lui Hosrov cel Mare și a perioadei istorice a Armeniei la care a fost martor.

Subiectul „Istoriei Armenilor” sunt faptele secolului al IV-lea, în special pătrunderea creștinismului în Armenia, martiriul lui Grigor Lusavorici și al fecioarelor Hripsime, lupta lui Dărtad împotriva lor, iar apoi stabilirea credinței creștine de același Dărtad la anul 301 ca religie de stat. Cartea cuprine numeroase istorii legendare si mitologice, la baza cărora stau fapte istorice reale. Această carte a servit ca sursă pentru Movses Horenați și deasemenea si pentru alții. Pentru prima dată se referă la el Ghazar Parpeți. Cartea are o valoare istorică dar și   literar artistică deosebită.

Timpul și autorul scrierii „ISTORIA  ARMENILOR ”      

                                         

Coperta cărții lui Agathangelos tipărită pentru prima dată în anul 1709 la Constantinopole

Data scrierii acestei cărți precum și autorul ei au fost luate în discuție. În prefața cărții Agathangelos se prezintă ca un roman cunoscător al limbilor greacă și latină, și care a venit   să ocupe postul de secretar regal și din porunca regelui a scris „Istoria Armenilor”. Movses Horenați, Ghazar Parpeți și ceilalți cronicari armeni au admis această variantă. De aici s-a  tras concluzia că Agathangelos e un cronicar din sec. IV iar originalul cărții sale ar fi fost în greacă tradus apoi în grapar în sec V, după reinventarea alfabetului armean. Acest punct de vedere a fost adoptat  până la a  doua  jumătate  a sec. XVIII.

În anul 1709, la Constantinopole prin efortul lui Grigor Marzvaneți pentru prima dată

s-a tipărit „Istoria Armenilor” a lui Agathangelos după manuscrisul original. În 1762  Ioan Stilting a editat o traducere în limba greacă și o redactare în latină. El a emis îndoieli asupra unora din fapte  relatate de Agatagheghos. Versiunea greacă a lui Stilting s-a reeditat de multe ori, iar Paul de Lagarde a scos o ediție critică. Prima ediție în limba armeană, care avea valoare stiințifică, a apărut în anul 1835 la Veneția.

Ediția critică a acestei traduceri a apărut la Tiflis în anul 1909, iar în anul 1911 la Viena a apărut o a doua ediție a versiunii de la Viena. Aceste ediții au permis, pe calea unei analize comparative, să se examineze în amânunt opera lui Agathangelos.

Filologii armeni și straini au încercat să dezlege enigma lui Agathangelos. Norair Biuzandați, sprijinindu-se pe stilul cărții lui Agathangelos a conchis că acesta era grec și că Goriun, pe lângă alte scrieri l-a tradus în armeană. Norair Biuzandați a denumit aceste opere ca fiind o „clasă” aparte. Traducătorul în franceză a lui Agathangelos, V.Langlois, a emis părerea că acesta

nu ar fi trăit în sec IV și să fie secretar dar a admis că originalul cărții putea fi în greacă.

Alți filologi, printre care si Alfred Gutschmid au emis părerea că Agathangelos nu este un nume ci un termen similar cu Evanghelia. Dar Gutschmid, studiind comparativ diferitele ediții, a constatat că originalul cărții este în armeană iar versiunea greacă e o  traducere din armeană.

După Nicolae Marr, în sec IV au circulat mai multe versiuni cu privire la faptele lui Grigor Lusavorici, pe care le-a prelucrat și repovestit Mesrop Maștoț, întitulând scrierea Agatagheghos, care literalmente înseamnă aducător de veste bună.

Opera lui Agathangelos a mai fost studiată de H.Dașian, G. Zarbhanalian, G.Halatianț, B.Sarkisian, G. Der-Mkrtcian, M.Abeghian, K.Melik-Ohangianian, J.Garit, A.Der-Ghevondian, B.Muradian. În prezent predomină opinia că Agathangelos este un cronicar armean, că opera sa a fost scrisă în sec V, prima jumătate, în limba armeană a timpului.

 CONȚINUTUL  CĂRȚII „ISTORIA ARMENILOR”                                     

Istoria lui Agathangelos cuprinde evenimentele din secolul III și începutul secolului IV, începând cu instaurarea domniei Sasanizilor (226) și până la ultimii ani a domiei regelui Dărtat III și este alcătuită din: introducere și trei părți ale textului istoric.În introducere Agathangelos ne furnizează date despre persoana sa și motivația scrierii lucrării sale. Prima parte, „Faptele și istoria Sf. Grikor” este dedicată războaielor armeno-persane, domniei lui Dartad III, martiriul lui Grikor Lusavorici, și evenimentele legate de martiriul fecioarelor Hrimpsimean. A doua secțiune, „Propavăduirile Sfântului Grigor” este o predică ce propagă învățăturile creștinismului, mai cuprinzătoare decât celelate părți ale cărții luate la un loc. Această parte lipsește din traducerile grecești, arabe, și din unele versiuni în limba armeană. Partea a treia, „Convertirea salvatoare a Armeniei” descrie răspândirea creștinismului în Armenia. Sursele lui Agathangelos sunt cele scrise și orale. Dintre cele scrise sunt: Biblia, scrierile teologice martirologice, mărturii și istorice. Cele orale se raportează la tradițiile și epopeile populare: povestea lui „Ardavan și Ardașir”,istorisirea despre Hosrov și Anag, momentul „Dărtat și Hripsime și relatările populare păstrate în popor despre „Istoria lui Lusavorici”  În cartea lui Agathangelos sunt ignorate fundamentarea cauzală și analitică a faptelor. Forța motrice a   istorisirii este minunea și facerea de minuni.Totul este explicat prin intervenția Domnului și intervenția puterilor supranaturale. Viața este o luptă între lumină si întuneric, dintr Dumnezeu și Satană, între credincios și necredincios, astfel templele  păgâne sunt distruse prin puterea crucii, balaurii si duhurile cu chip de om (magii zoroaștrii) sunt risipiți prin mijlocirea lui Lusavorici, Dărtat transformat in porc ca și prinții armeni necredincioși sunt salvați prin mijlocirea Dumnezeului luminii etc. Actanții  sunt doar întrupări  și purtători  ai acestor forțe antiumane. Agathangelos promovează ideea particularității naționale a bisericii armene, originea ei apostolică și meritele ei deosebite. Cartea lui Agathangelos are deasemenea merite literar-artistice.

Opera lui Agathangelos, ca izvor al istoriei   Armeniei este, în felul sau, unică, redând convertirea Armeniei, materiale privind religia păgână armeană și credințele populare. Reflectă dezvoltarea treptată a luptei dintre creștinism și păgânism și victoria finală a primului. Apoi, Agathangelos furnizează informații privitoare la structura nobilimii armene, viața internă, date geografice și economice.

 

TRADUCERI

Încă din evul mediu istoria lui Agathangelos s-a tradus în greacă, arabă, georgiană, etiopeană, latină, și a avut mai multe redactări. Cea mai importantă este cea greacă care există completă doar într-un singur manuscris din Florența la Biblioteca Larentianus (VII,25). Istoria lui Agathangelos a fost tradusă în greacă, după opinia filologilor, în sec.VI. de Simeon Metafrastes, în sec X, și a comprimat traducerea greacă oferind o redactare succintă care s-a tradus în sec XI în georgiană. Tot din greacă s-a tradus versiunea prescurtată latină, în sec. XII.

Nicolai Marr

Armenologul belgian J.Garit a publicat în 1943-1946 trei transcrieri în greacă. Nicolai Marr a descoperit în 1902 o redactare în limba arabă în  deșertul Sinai din Egipt, la mănăstirea Sf.Ecaterina. Aceasta este o versiune foarte specifică și este o traducere din greacă ce la rândul său a fost tradusă după un original în limba armeană. În 1946, J.Garit, a editat o nouă redactare a lui Agathangelos aflată în manuscisele grecesti (1107) din Madrid, pe care a întitulat-o „Faptele” (ale lui Gricor Lusavorici) și a arătat că suspomenita redactare arabă se trage din versiunea greacă a acestei redactări întitulată „Faptele ”. Astfel J,Garit a confirmat presupunerea lui N.Marr conform căreia, în afara versiunii extinse în limba armeană, a mai existat și una redusă. În anul 1950, J.Garit a editat un valoros manuscris în limba arabă descoperit tot la mănăstirea Sf Ecaterina  care, deosebit de cel aflat de N.Marr, este tradus din greacă (Istoria lui Agathangelos).
          Cartea lui Agathangelos a avut mai multe ediții în limba armeană: Constantinopole 1709, 1822 ; Veneția 1835, 1862, 1930; Tiflis 1882, 1914.

ARPIAR  S.

Surse: diferite site-uri de pe www.