Cartea străină / „Bastarda Istanbulului”: căutarea identității, între atunci și acum

„Trecutul nu e decât un lanț de care trebuie să scăpăm, o povară atât de chinuitoare”, spune Asya Kazanci, personajul la care face referință titlul romanului Bastarda Istanbulului, scris de Elif Shafak și apărut în 2013 la Polirom, într-o traducere de Ada Tanasă.

Autoarea de origine turcă a devenit populară în spațiul românesc în urma traducerii mai multor romane ale sale, printre care și Cele 40 de legi ale iubirii, Onoare, Lapte negru și Sfântul nebuniilor incipiente, care se leagă toate de tema familiei și a iubirii, având în centrul lor un personaj feminin, așa cum se întâmplă și în romanul de față.
Deși titlul romanului o aduce în prim-plan pe Asya Kazanci, copilul din flori al lui Zeliha Kazanci, crescută într-o „familie de mătuși”, din cauza „blestemului” ce s-a abătut asupra acestui neam în care toți bărbații au murit de tineri, termenul de bastard se referă la celălalt înțeles al său: plantă sau animal rezultat din încrucișarea a două specii diferite. Atât Asya Kazanci, cât și Armanoush Tchakhmakhchian încearcă să-și găsească propria identitate. Asya duce o luptă de eliberare de trecutul său, cauzată de imposibilitatea de a-și fi cunoscut tatăl, iar Armanoush, una de menținere vie a trecutului, în dorința de a afla istoria familiei sale.
Romanul este construit dintr-o serie de secvențe/capitole, ce poartă numele câte unui condiment, și dintr-o serie de personaje, care la început par disparate, dar care se leagă între ele pe parcursul acțiunii, dezvăluind, de fapt, substratul cărții: relația dintre armeni și turci, dintre familia Tchakhmakhchian, pe de-o parte, și familia Kazanci, pe de altă parte. Scris în timp ce autoarea făcea naveta între Arizona, New York și Istanbul și bazat pe poveștile de viață ale unor familii armene și turce, între apariția ediției turcești și a celei în limba engleză, în 2006, Elif Shafak a fost acuzată de „ofensă la adresa identității turce”, riscând trei ani de închisoare, în urma unor cuvinte spuse de unele dintre personajele armene din roman.
Substratul politic al cărții, pe care Shafak reușește să îl surprindă destul de bine în analiza legăturii dintre familia Tchakhmakhchian și Kazanci, este genocidul turcesc asupra armenilor, din 1915, care nu a fost recunoscut de statul turc nici până astăzi. Prăpastia dintre trecut și prezent se menține vie prin acest substrat sensibil. Armenii refugiați în SUA păstrează, în continuare, amintirea trecutului terifiant, în timp ce tinerii nu mai simt nevoia să comemoreze istorii pe care nu le-au trăit. Așa se întâmplă și cu Armanoush Tchakhmakhchian, care pleacă în Istanbul la rudele tatălui său vitreg, Mustafa, pentru a afla trecutul bunicii sale Sushan, liantul celor două neamuri. Fostă Kazanci, bunica Sushan, turcoaică la origine, se mărită cu un armean. Neștiind care le este trecutul, membrii necunoscuți ai unei familii se regăsesc și se unesc la chemarea sângelui.
Intrigată de controversa dintre armeni și turci, Armanoush nu simte trecutul ca pe o povară, așa cum se întâmplă cu Asya. Cu o mamă americană, un tată armean și un altul turc, Armanoush decide să plece fără știrea nimănui la familia Kazanci, pentru a găsi casa în care bunica Sushan a copilărit. Nu mai află, însă, nimic din trecutul care i-ar putea certifica identitatea, ci doar că între ea și Asya există o legătură. Asya, temperament coleric, încearcă să se curețe de trecutul ei, de povara de a fi numită bastardă și de a nu-și fi cunoscut tatăl, și simte că nu își poate găsi locul nicăieri. „Așa cum o casă are nevoie de acoperiș deasupra, oamenii au nevoie de o piele suplimentară care să stea între ei și restul lumii, ca să simtă că le e cald și bine.” Cam asta simt și personajele romanului.
E vorba aici de frică, de sentimentul de dezrădăcinare, de neputința personajelor de a fi ele însele, aflându-se într-o continuă încercare de afirmare. Mătușa Zeliha încearcă, asemenea Asyei, să-și uite trecutul, iar Banu, Cervide și celelalte surori ale familiei Kazanci depun eforturi să-și accepte destinul blestemat de a fi rămas singure, în timp ce Mustafa, singurul membru masculin al familiei, pleacă în America, întrerupând timp de douăzeci de ani orice legătură cu familia sa din Turcia.
În spatele tuturor acestor dezechilibre se află, însă, un secret ce se dorește a fi descoperit. Fiecare capitol al cărții poartă numele unui condiment de care, inevitabil, unul dintre personaje este legat. Numai ultimul capitol, Cianură de potasiu, întrerupe liniaritatea.
Între familiile Kazanci și Tchakhmakhchian, conexiunea se stabilește la nivelul tradiției. Pagini întregi din roman cuprind rețete culinare cu specialități turcești și armenești. Elif Shafak reușește în romanul său să stârnească, astfel, toate simțurile. Nu numai descrierile realiste ale lumii orientale sau poveștile pe care parcă le auzi spuse la ureche sunt cele care definesc romanul, ci și bucătăria, cu toate ale ei. Lumea o cunoști gustând-o. Așa a ajuns Rose să se îndrăgostească de neamul Tchakhmakhchian, așa a ajuns Mustafa să o iubească pe Rose și așa a ajuns Armanoush să cunoască Istanbulul. Nu m-am putut stăpâni să nu caut, pe parcursul lecturii, rețeta vreunui fel de mâncare sau a altuia, să nu îmi doresc să cunosc gustul unui bol de ashure, așa cum îl pregătea mătușa Banu în roman.
Un alt element aparte al romanului este cafeneaua Kundera. Deși nu are nicio legătură cu Milan Kundera, în afara faptului că este scriitorul preferat al lui Armanoush, cafeneaua se dorește a fi un loc fictiv, populat de personaje fictive. Se adună aici, alături de Asya, Caricaturistul Alcoolic, Poetul Extrem de Netalentat și Gazetarul Homosexual Ascuns. Cafeneaua Kundera e un loc de evadare, granița pe care Shafak vrea să o stabilească între realitate și ficțiune. Identitatea acestor personaje nu este dezvăluită.
Citind Bastarda Istanbulului, ai impresia că te pierzi de la o scenă la alta, de la un personaj la altul. Toate se succed atât de rapid de parcă ai vedea un film dinaintea ochilor și poate că nu ar fi exclusă ideea unei ecranizări a acestui roman pestriț, încărcat de tradiție, afectat de conflictul dintre două epoci trecute, dar extrem de modern. Ce se întâmplă cu bunica Sushan, cu Mustafa, cu Asya sau cu Armanoush? Care este secretul pe care cele două familii îl ascund? Numai după ce veți fi ajuns să gustați din toate condimentele romanului veți putea ști.

 Laura Botuşan

http://www.revistaluceafarul.ro

by Mihai Stepan Cazazian