Mihai Stepan Cazazian

CAROL MICULI – UN ARISTOCRAT AL PIANULUI ŞI UN PRIETEN DEVOTAT AL HURMUZĂKEŞTILOR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

în « Glasul Bucovinei », 2013, 1-4, an XX, nr.77-80

de Iuliana Luceac, Varşovia

La 20 octombrie 2011
s-au împlinit 190 de ani de la naşterea pianistului, compozitorului şi
pedagogului Carol [Mikuli]. Evenimentul a fost marcat în Polonia, în Ucraina,
la Lviv, cât şi la Cernăuţi, oraşul în care s-a născut, a trăit şi a activat
muzicianul. Nu este întâmplător faptul, deoarece trei popoare – cel român,
polonez şi ucrainean – îl revendică deopotrivă pe acest animator al vieţii
culturale, care a strălucit în secolul al XIX-lea prin activitatea sa muzicală
prodigioasă pe care a desfăşurat-o atât în Cernăuţi, cât şi în Lemberg (azi
Lviv), oraş care făcea parte în secolul al XIX-lea din Imperiul Austro-Ungar.
Carol Miculi s-a născut la Cernăuţi, la 20 octombrie 1821, în cunoscuta familie
Miculi, care descindea din armeni românizaţi. În unele surse biografice apare
anul 1819 ca fiind anul de naştere al pianistului. Nu e de mirare, deoarece şi
anul de naştere al poetului Vasile Alecsandri apare în diverse surse diferit 1.
Bucovina nu a cunoscut compoziţiile de muzică clasică de salon (cea vocală şi
instrumentală – pentru vioară şi pian) ale lui Carol Miculi în decursul
secolului al XX-lea, cel puţin ceea ce se cunoaşte din programele de concert de
după cel de al Doilea Război Mondial. Acest muzician român, de origine armeană,
a fost o personalitate culturală excepţională a Bucovinei. Membrii familiei
Miculi erau proprietari armeni românizaţi, veniţi la Iaşi şi de acolo la
Cernăuţi. Între aceştia era şi Ştefan Miculi, tatăl compozitorului Carol
Miculi. Ei erau proprietari în Cernăuţi, unul dintre Miculeşti a fost chiar un
timp căpitan districtual, iar cavalerul Iacob de Miculi a luat parte în 1851 la
înfiinţarea Bibliotecii Ţării 2, alături de istoricul Eudoxiu
Hurmuzaki, al cărui bicentenar îl comemorăm în cadrul acestei manifestări.
Carol Miculi a dat câteva concerte cu această ocazie, pentru a susţine material
înfiinţarea Bibliotecii Ţării, în baza căreia mai târziu s-a fondat bogata
Bibliotecă Știinţifică a Universităţii din Cernăuţi.

Carol Miculi a contribuit şi la fondarea, în 1862, a Societăţii pentru încurajarea artei muzicale în Bucovina [Der Verein zur Förderung der Tonkunst]3. Fiind un pianist virtuoz, el a concertat pe parcursul activităţii sale artistice în mai multe oraşe din ţară şi din Europa (Franţa, Austria4, Rusia, Polonia şi România, inclusiv şi la Iaşi 5). Familia Miculi, după cum am mai amintit, a fost una dintre cele mai cunoscute în Cernăuţiul secolului al XIX-lea. În primul rând trebuie să menţionăm că Miculeştii au avut legături foarte strânse cu fraţii Hurmuzaki şi cu alţi intelectuali români din Bucovina. E important să se ştie că „Hôtel de Moldavie“, în care au avut loc multe manifestări culturale ale românilor din capitala Bucovinei, la mijlocul şi în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost proprietatea familiei Miculi 6. Aici au avut loc reprezentaţiile de teatru ale trupei Fany Tardini, pe care le-a frecventat şi gimnazistul Mihai Eminovici. Mai târziu, tot aici, a evoluat şi trupa teatrală a lui Mihail Pascaly etc., etc. Tot în această sală a „Hôtel-ului de Moldavie“ a concertat şi Ferenc Liszt 7, în primăvara anului 1847. În casa bătrânului Doxachi Hurmuzaki din Cernăuţi 8, alături de alţi intelectuali români din Principate, a fost găzduit nu o dată şi Carol Miculi. În această perioadă compozitorul i-a cunoscut şi pe lăutarul bucovinean Nicolae Picu, pe Vasile Alecsandri şi câţi alţii. Dar să revenim la Carol Miculi. De mic copil a învăţat să cânte la pian cu pianistul concertant Franz Kolberg. În 1839 a început să studieze medicina la Viena, făcând cunoştinţă în această perioadă cu personalitatea lui Eduard Hanslick – autoritate cu renume în lumea muzicală a timpului. Între anii 1844–1847, el îşi face instruirea muzicală la Paris, studiind intens pianul cu Frédéric Chopin, iar contrapunctul şi armonia cu profesorul Heinrich Reber. În societatea pariziană de atunci i-a cunoscut pe Alfred de Musset, Heinrich Heine, George Sand şi, bineînţeles, pe Franz Liszt, cu care va întreţine, în decursul anilor, o strânsă şi amicală legătură. Între anii 1848-1857 Miculi este profesor de pian la Cernăuţi, în Bucovina, apoi dirijor al Societăţii Muzicale din Cernăuţi, între 1858–1870. De fapt, 1858 este considerat anul când tânărul pianist va lua cunoştinţă cu vechiul şi frumosul oraş Lviv, unde a fost invitat ca profesor de pian şi unde va activa câteva zeci de ani buni, până în 1888, în postul de Director la Conservatorul din Lviv (atunci Lemberg). Între 1858–1887 a fost şi Director artistic al Asociaţiei Muzicale Galiţiene din Lemberg9. Apreciat la vremea aceea de către Liszt şi Chopin, Carol Miculi a lăsat în urma sa o pleiadă de discipoli, care au perpetuat tradiţiile muzicale ale romantismului chopinian, atât în muzica vocală de cameră, cât şi în multe din piesele instrumentale. Unul dintre ei, Mieczysław Sołtys, de exemplu, a funcţionat vreo treizeci de ani, din 1899 până în 1929, în postul de director al Societăţii Muzicale Galiţiene şi director al Conservatorului din Lviv. Celălalt discipol al lui Carol Miculi a fost Stanisław Niewiadomski, compozitor şi pianist care şi-a desfăşurat activitatea tot la Conservatorul din Lemberg. Printre elevii săi cei mai talentaţi se numără pianiştii Aleksander Michałowski, Mauryc Rosenthal, Raul Koczalski şi alţii. Dintre cei mai competenţi cercetători care s-au ocupat de studierea vieţii şi operei lui Carol Miculi îl putem numi pe profesorul de la Academia de Muzică din Lviv, Leszek Mazepa, care a publicat o culegere de articole inedite, intitulată Storinky muzycznoho Lwowa (z neopublikowanogo) [Pagini inedite din muzica Lvovului de altădată]10. Mai amintim şi de cercetătorii Galina Blaschkewytsch şi Tereza Staruh de la Lviv, Oleksandr Zalutski de la Cernăuţi, Mircea Bejinariu de la Cluj (România) şi alţii. Nu e lipsit de importanţă şi faptul că domnul profesor Leszek Mazepa a cunoscut-o personal pe nepoata lui Carol Miculi, Maria Miculi, în vârstă de 90 de ani, care a locuit un timp la Słupsk (Polonia)11. În ultimul timp, ea s-a mutat cu traiul la Lviv (Ucraina). Nu ştim dacă mai trăieşte astăzi.

Cât priveşte opera componistică a lui Carol Miculi, trebuie să spunem că el a compus muzică de teatru (în special, amintim aici vodevilul pe versurile lui Vasile Alecsandri, Piatra din casă ), muzică vocal-simfonică (lucrarea Missa romena, 1864), lucrări pentru cor mixt şi orgă sau orchestră (Veni creator), cât şi muzică instrumentală, atât pentru vioară, cât şi pentru pian (Preludii, Poloneze, Mazurci, Valsuri, Parafraze pe diferite teme din alţi compozitori, Piese pentru pian şi vioară etc.). Piesele pentru pian denotă continuitatea stilului romantic de compoziţie, cu modalităţile lui de rezolvare armonică, caracteristice tradiţiei muzicale ale secolului al XIX-lea. De asemenea, în Mazurca A-dur, de exemplu, se poate observa fidelitatea lui Carol Miculi faţă de tradiţia componistică novatoare a maestrului său, Frédéric Chopin, în ceea ce priveşte perfecţiunea formei miniaturale muzicale de salon, respectându-se atât suavitatea cât şi eleganţa dansului de origine poloneză. Ce este interesant: două cântece, Mondnacht (Noapte cu lună) şi Abschied (Adio sau Despărţire), compuse de Carol Miculi, demonstrează o altă faţetă a romantismului muzical în creația compozitorului, de data aceasta de sorginte german. Aici întâlnim atmosfera schubertiană a timpului sau, mai curând, influenţa altui compozitor german, Robert Schumann. Şi nu este nimic de mirare, deoarece ştim că în perioada anilor 1855-1888 Carol Miculi se afla în plină activitate creatoare şi pedagogică, în unul din centrele culturale ale Imperiului – oraşul Lemberg, care avea legături strânse cu melopolisul european al vremii – Viena. Deci nu e de mirare că şcoala muzicală germană l-a influenţat pe compozitorul bucovinean la fel ca şi cea franceză, în virtutea studiilor sale întreprinse la Paris, cu celebrul Frédéric Chopin. Carol Miculi a compus şi pentru vioară. Amintim aici piesa intitulată Scherzo în C-moll pentru trei viori, în care excelează fineţea şi academismul partiturii. Piesa demonstrează o fericită simbioză a romantismului german cu cel francez, în care meditaţiile filozofice de provenienţă germană se întrepătrund cu suavitatea melodică a temperamentului francez. Forma clasică a lucrării şi expresia romantică a procedeelor de redare a partiturii cucereşte ascultătorul chiar de la primele acorduri. Poate cea mai elegantă piesă de concert este Poloneza în E-moll pentru trei viori de Carol Miculi. Aura chopiniană a temei melodice principale pune în valoare şcoala polono-austriacă, iar linia melodică, „aristocratică“, dacă vreţi, a piesei ne aduce aminte de saloanele Franţei din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În această lucrare se face simţită influenţa şcolii romantice care a dominat până la sfârşitul secolului al XIX-lea compoziţiile pentru vioară şi pian, croind o continuitate muzicală ascendentă la multe dintre popoarele europene care au dat celebrităţi în domeniul artei sunetelor.

Dar cel mai important ce trebuie amintit despre activitatea culturală a lui Carol Miculi, desfăşurată în Bucovina, este faptul că el a pregătit şi a publicat în 1855 la Lemberg un Album în patru fascicule, intitulat 48 Aires nationaux roumains. Fiecare fasciculă cu o dedicaţie specială aparte se intitulează: Douze airs nationaux roumains (Ballades, chants des bergers, airs de danse etc), recueillis et transcrits pur le piano par Charles Mikuli 12. La baza acestui album s-au aflat 36 de cântece naţionale româneşti, culese în Bucovina de către Alecu şi Constantin Hurmuzaki, cât şi de surorile lor, Eliza (căsătorită Sturdza) şi Eufrosina (căsătorită Petrino), născute Hurmuzaki 13. Aşadar, fraţii Hurmuzaki, alături de Carol Miculi, au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului culturii naţionale, valorificând piese rare din tezaurul folcloric al Ţării de Sus a Moldovei. Fiecare dintre aceste caiete-fascicule, care conţin câte 12 arii naţionale româneşti, sunt dedicate unor personalităţi cunoscute din istoria Bucovinei de atunci. Acestea sunt M-me Chaterine de Rolla, Baronesa Angelica de Mustazza, Doamna Pulheria de Buchenthal, născută Costin şi M-me Eliza de Stourdza, născută Hurmuzaki, care a luat parte la culegerea cântecelor şi ariilor din folclorul românesc bucovinean14. Hurmuzăkeştii identificau cele mai bune formaţii de lăutari sau cântăreţi aparte, de la care au fost culese piesele care au intrat în album. Am avut norocul să descoperim acest Album în patru fascicule la Biblioteca Publică din Varşovia. Intenţionăm să-l publicăm cu timpul, dacă vom avea posibilitate. El trebuie cunoscut şi pus în valoare, mai ales aici, în Bucovina, de unde s-au cules frumoasele piese folclorice.

Să mai adăugăm că
prima compoziţie (melodia) la versurile lui Alecsandri, Dulce Bucovină, îi
aparţine tot lui Carol Miculi. Mai târziu a mai compus o variantă a cântecului
şi compozitorul ieşean Alexandru Flechtenmacher. Carol Miculi a compus, de
asemenea, o variantă a melodiei la Hora Unirii, pe versurile lui Vasile
Alecsandri. Un lucru semnificativ care merită să fie cunoscut: Carol Miculi
este acela care a compus o Mesă consacrată sfinţirii (târnosirii) Bisericii
Catedrale „Pogorârea Sfântului Duh“ din Cernăuţi, care a avut loc în vara anului
1864, în prezenţa şi cu participarea episcopului Eugenie Hacman. Toată
intelectualitatea românească de atunci era prezentă la sărbătoarea inaugurării
Catedralei, inclusiv şi fraţii Hurmuzaki. Pe lângă faptul că a pregătit pentru
tipar ariile amintite din folclorul românesc, ca editor, bucovineanul Carol
Miculi şi-a înveşnicit numele în istoria muzicii universale prin faptul că a
pregătit pentru publicare şi a editat operele complete ale marelui său maestru
Frédéric Chopin, într-o primă ediţie critică15, pe care a şi
prefaţat-o. Pentru meritele sale artistice, el a fost decorat în 1880 cu Crucea
de Cavaler al Ordinului Împăratul Francisc Josef I. Carol Miculi s-a stins din
viaţă la 21 mai 1897, la Lviv, unde îşi doarme somnul de veci, în cimitirul
central Lyciakov al oraşului. După ce a murit, el a fost înmormântat, iniţial,
în curtea bisericii armene din Lviv. Mai târziu, rămăşiţele pământeşti ale
compozitorului şi pianistului au fost transportate şi reînhumate la cimitirul
Lyciakov din oraşul Lviv. Un basorelief al muzicianului cu o inscripţie în
limba poloneză împodobeşte placa care a fost instalată pe faţada bisericii
armene, în curtea căreia au fost înhumate iniţial rămăşiţele pământeşti ale
compozitorului. Pe această placă scrie: „Lui Karol Mikuli /1819-1897/
pianistului şi compozitorului extraordinar / directorului Asociaţiei Muzicale
Galiţiene / din partea elevilor şi elevelor mulţumiri“. E cazul să amintim aici
şi de troiţa care s-a ridicat la Stupca (azi comuna Ciprian Porumbescu, judeţul
Suceava, România), lângă mormintele Porumbeştilor, în memoria lui Carol Miculi.
Pe această troiţă, ridicată de către urmaşii Porumbeştilor, pentru care au
stăruit părintele paroh Galeş de la Stupca, cât şi scriitoarea Nina Cionca de
la Bucureşti, nepoata de soră a lui Ciprian Porumbescu, scrie: „Înalţa-tu-s-a
această Sfântă cruce întru pomenirea robului lui Dumnezeu Carol Miculi,
1821-1897, fost elev de componistică al lui Frédéric Chopin, profesor de pian
al lui Ciprian Porumbescu. Fie-i numele cinstit întru neuitare, lui şi
urmaşilor săi: Bela Miculi, Ioan Miculi, Sergiu Miculi, Constantin Miculi ,
Elena Miculi (Popovici), Rita Miculi, Adrian Miculi“. Amintim aici şi despre
strânsa prietenie a lui Carol Miculi cu preotul Iraclie Porumbescu, tatăl lui
Ciprian Porumbescu. Câteva veri la rând, muzicianul venea să se odihnească la
Şipotele Sucevii din Bucovina, la invitaţia părintelui paroh Iraclie, aducând
neapărat cu el şi pianul. Părintele Iraclie Porumbescu avea pe atunci parohia
la Şipote. Acolo, soarta a întretăiat drumurile celor doi muzicieni, unul
dintre care a fost fondatorul (în 1858) şi directorul Conservatorului din
Lemberg, compozitor şi pianist consacrat (el a întemeiat şcoala de pian din
Lemberg), iar celălalt, care avea să devină „un Strauss“ al operetei româneşti,
avea doar şase ani la acea vreme. Este vorba, după cum bine se înţelege, despre
Ciprian Porumbescu. Carol Miculi a fost primul care i-a observat talentul
muzical înnăscut al lui Ciprian. Şi tot el a fost acela care l-a învăţat a citi
notele muzicale. Micuţul pe atunci Ciprian a învăţat a cânta şi la pian sub
îndrumarea lui Carol Miculi. La noi, la români, putem urmări unele prelucrări
nepretenţioase ale lui Ciprian Porumbescu, de exemplu, care vin tocmai din
Chopin, prin filiera lui Carol Miculi, discipolul favorit al lui Chopin,
prietenul şi executorul testamentului său muzical. Lucru explicabil, deoarece
Carol Miculi a fost primul profesor care l-a învăţat pe Ciprian să citească
notele muzicale şi nu numai, când acesta avea doar şase ani împliniţi, după cum
am mai menţionat. În tot cazul, contribuţia bucovineanului – europeanului, mai
bine zis – Carol Miculi la dezvoltarea şi îmbogăţirea repertoriului muzical
românesc şi polonez ne obligă să recunoaştem că avem în faţa conştiinţei
noastre o personalitate de mare valoare pentru arta armeană, românească,
poloneză, ucraineană şi universală. De aceea, valorificarea operei lui
componistice, cât şi a colaborării artistului cu alţi intelectuali din
Bucovina, în special, cu Hurmuzăkeştii, constituie un spor de cauză la
îmbogăţirea patrimoniului cultural al poporului nostru.

NOTE

 1 Elena Rădulescu-Pogoneanu, Viaţa lui Vasile
Alecsandri, Editura Scrisul Românesc S. A. – Craiova, 1940.

2 Ileana-Maria Ratcu,
Din corespondenţa familiei Hurmuzaki. Date privind înfiinţarea primei
biblioteci publice din Bucovina, „Biblioteca Ţării“, în „Hrisovul“ (buletin al
Facultăţii de Arhivistică), serie nouă, Tom II, Bucureşti, 1996, p. 109-122.

3 În acest sens vezi:
George Onciul, Din trecutul muzical al Bucovinei, în „Şaptezeci de ani de la
înfiinţarea «S.C.L.R.B.» (1862-1932)“, Cernăuţi, Tipografia Mitropolitul
Silvestru, 1932; Rudolf Gassauer, Suceava muzicală de altă dată, Suceava,
Tipografia Hermann Beier, 1938; vezi şi Adalbert Hrimaly, Dreissig Jahre Musik
in der Bukowina (Erinnerungen vom Jahre 1874 bis 1904), Czernowitz, 1904.

4 Hellmut Federhofer,
Der Chopinschüler Carl Mikuli in Rom und Graz. Edition Peters, Frankfurt, 1966.

5 Nicolae Bănescu,
Corespondenţa familiei Hurmuzaki cu Gheorghe Bariţ, Vălenii-deMunte, Tipografia
„Neamul Românesc“, 1911, p. 93-94.

6 A.N.I.C., fond
Teodor Balan, dosar 19, f. 3.

7 Ilie Luceac, Câteva
notiţe despre istoricul Sever Zotta şi articolul său „Franz Liszt la Cernăuţi“,
în „Academica“, serie nouă, anul XVI, nr. 48-49 (185-186), 2006, p. 97-103.

8 Idem, Încă o dată
despre casa Hurmuzaki din Cernăuţi, în „Glasul Bucovinei“, an. XVI, nr. 3(63),
2009, p. 39-47.

 9 Leszek Mazepa, Karol Mikuli, der
künstlerische Direktor des Galizischen Muzikverein in Lemberg 1858-1887, în
Musikgeschichte in Mittel-und Osteuropa/ Mittelungen der internationalen
Arbeitgemeinschaft an der Technischen Universität Chemnitz, Heft 5, Gudrun
Schröder Verlag. Chemnitz, 1999, S. 3-15.

10 Idem, Storinky
muzycznoho Lwowa (z neopublikowanogo) [Pagini inedite din muzica Lvovului de
altădată], Lwiw: „Społom“, 2001.

 11 Informaţie primită de la domnul Leszek
Mazepa, profesor la Academia de Muzică din Lviv.

12 48 Aires nationaux
roumains. Album în patru fascicule. Fiecare fasciculă cu o dedicaţie specială
aparte se intitulează: Douze airs nationaux roumains (Ballades, chants des
bergers, airs de danse etc), recueillis et transcrits pur le piano par Charles
Mikuli, Léopol, chez Gubrynowicz & Schmidt, editeurs, 1855.

13 Nicolae Bănescu,
op. cit., p. 93-94.

14 Ilie Luceac,
Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare (O istorie a culturii româneşti din
Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Editura Alexandru
cel Bun– Cernăuţi, Editura Augusta–Timişoara, 2000, p. 215.

15 Carol Miculi,
Frédéric Chopin’s Werke (Band I-XVII), Leipzig, Editura Friederich Köstner,
1879.

Iuliana Luceac, traducător, manager.

S-a născut la 31
decembrie 1978 în Cernăuţi, Ucraina.

Filolog: traduce
din/în limbile ucraineană, română, engleză, rusă, poloneză.

A absolvit şcoala
medie (cu specializare în engleză) nr. 2 din Cernăuţi.

Studii universitare:
licenţiată a Universităţii din Cernăuţi. Facultatea de Limbi Străine
(specialitatea: limba şi literatura engleză/germană) (2000).

Obţine masteratul la
Universtiatea Naţională „Yu. Fedkovyci din Cernăuţi, Ucraina, 1995-2000
(diploma nostrificată în UE).

2000–2007: manager
export – Tayama, Katowice, Polonia.

2010–2011: manager
marketing – Dell Inc, Atena, Grecia.

2012: manager export
– Hartmann Tresore, Varşovia, Polonia.

2013: manager export
– Microsoft EMEA, Dublin, Irlanda.

Certificate:
Europerspectives diploma „Harvard Business Review“, Poland, 2004; on-line
technical translator; MS Office applications, Dell, Internet, MS Outlook
Express knowledge; HTML introduction tutorial certified, „Demo“ school,
Katowice, Poland, 2007.

One Response to CAROL MICULI – UN ARISTOCRAT AL PIANULUI ŞI UN PRIETEN DEVOTAT AL HURMUZĂKEŞTILOR

  1. Rodica P. (Nascuta Miculi) January 12, 2020 at 8:19 pm

    Fie-mi iertata interventia, însa Troita de la Stupca e ridicata de unul din putinii urmasi ai neamului Miculi de pe pamânt românesc. Bineînyeles ca parintele a avut un aport deosebit, însa nu urmasii Porumbestilor au ridicat troita, ci cei ai neamului Miculi. Mai specific, Carmen, fiica Elenei Popovici, nascuta Miculi.