Când omul sfințește locul…

Am început să redactez o carte de Memorii cu mai mulți ani în urmă când un medic mi-a prezis încă 6 luni până la 2 ani de viață.

Nu am putut concepe o lucrare de Memorii fără a face referire la părinți, bunici, stră și stră-stră bunici.

Știam că pe linie maternă trebuia să-mi caut rădăcinile în Basarabia și în particular în istoria Conacului Balioz sau Casei Armeanului din Ivancea.

În 1992 Basarabia își crea propriul Oficiu de Proprietate Intelectuală, AGEPI, și au solicitat suport și îndrumare la Oficiul de Stat pentru Invenții ți Mărci din România. Directorul general al acelor vremi, știind de legăturile mele cu Basarabia, m-a desemnat reprezentant al OSIM pe relația cu AGEPI. Peste câțiva ani am reușit să ajung la Chișinău. Mi-a fost rezervată o frumoasă surpriză: aveam pusă la dispoziție mașina AGEPI pentru a vizita casa moșilor mei. Și mai mare a fost surpriza să constat excelenta întreținere a casei și organizarea în interiorul ei a unei secții a Muzeului de Etnografie și Folclor al Republicii Moldova. Casa era cea din fotografiile mamei și bunicii.

Am revenit de câteva ori până când locul nu mai putea fi vizitat. Din păcate nu am reușit să văd prea multe din dotările casei și nici mormintele moșilor mei.

Dar, din amintirile mamei, am dedus că mormintele lor ar fi în cimitirul din Chișinău. Cimitirul armenesc, pentru că toată linia mea maternă este de armeni gregorieni, este în capătul străzii Armenești ce începe din bdul. Ștefan cel Mare și Sfânt. Am căutat, fără succes, prin hrisoavele și evidențele administrației.

După 2015 mi-am propus, în fiecare an, să ajung la Ivancea pentru mai multe zile. Nu am reușit. Începusem să redactez Memoriile și îmi doream să clarific locul de înmormântare a bunicilor mei. Mai ales că, din varii surse, știam că bunica ctitorise biserica cimitirului.

Fac obrazul gros și rog un prieten din Chișinău, să mă ajute. Nu-mi făceam prea multe iluzii. Într-o zi primesc de la el un email cu o seamă de fișiere atașate. Găsise mormintele dar găsise mai mult. Găsise un om.

Pe scurt, doamna se numește Venera Mușeg. Cu mai mulți ani în urmă a regăsit cimitirul vechi armenesc din Chișinău. Uitat de lume și de Stat, cimitirul își trăia ultimele zile, urmând a fi desființat și folosit pentru construcția de clădiri. Doamna Mușeg a depus enorme eforturi pentru salvarea cimitirului și chiar a reușit. A renovat biserica*, a reușit să redea viață, dacă putem spune așa,  cimitirului, a plantat flori etc, etc. A atras sprijinul Ecimiadzin-ului dar și al diasporei armenești, a primit vizite ale armenilor etc, etc.

Suntem în legătură mai strânsă de circa un an și sper să ne întâlnim în primăvară la Chișinău. Împărtășim amândoi convingerea că un cimitir este o pagină de istorie în aer liber, în cazul de față de istorie a armenilor. Și asemenea locuri se cer protejate așa cum arhivele protejează documentele scrise ce vorbesc despre istoria neamului și nu numai.

Am rugat-o pe doamna Museg să redacteze un articol despre realizările ei, articol ce ar putea fi găzduit de paginile revistei Ararat sau Nor Ghiank. Sper să îl primesc curând.

Am reprodus câteva fotografii din cele puse la dispoziție de doamna Museg.

Bogdan Boreschievici

* Construcția inițială a fost o biserică închinată Sfântului Arutiun. Dupa cutremurul din `40, a suferit stricăciuni și a fost necesară renunțarea la clopotniță și câteva elemente arhitecturale. Din lipsă de enoriași, în 1964 sau 1970, biserica a fost dată în folosință comunității catolice poloneze. Prin 1995 a fost restituită comunității armenești. Transformările făcute de polonezi s-au adăugat schimbărilor de la cutremur.În comunitatea armenească este considerată, în continuare ca fiind biserică deși aspectul este evident de capelă.

by Redactor