CAMERA DEPUTAȚILOR | VARUJAN PAMBUCCIAN : Declaraţie…
politică având ca obiect necesitatea negocierilor în vederea medierii conflictului dintre Republica Armenia şi trupele azere (în scris)

În ziua de 16 noiembrie 2021 teritoriul Republicii Armenia a fost din nou atacat de trupe azere. Această politică de infiltrare armată în teritoriul unui stat suveran, începută în ziua de 12 mai 2021, pare a continua. În spatele acestor atacuri stă dorinţa statului azer de a avea un coridor către exclava sa Nakhichevan şi spre aliatul său Turcia, coridor pe care şi-l doreşte a traversa teritoriul Armeniei.
Sigur, pentru un stat membru al UE, aşa cum este România, ideea unui coridor aflat sub controlul unui alt stat, coridor care să-ţi traverseze teritoriul naţional, pare un nonsens. Există însă locuri pe planetă unde asemenea lucruri se întâmplă şi se plătesc cu vieţi omeneşti, se promit electoral şi chiar au efect electoral. Ceea ce nouă ni se pare absurd este pentru populaţia civilă şi pentru militarii care se află la graniţa Armeniei cu Azerbaidjanul o realitate crudă cu care se confruntă în fiecare zi.
Mă alătur glasului preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, care a cerut o imediată negociere a încetării focului şi cer României să facă eforturi pentru a readuce părţile aflate în conflict la masa negocierilor în spiritul medierii realizate de către copreşedinţii Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de ședință
23 noiembrie 2021
Sustin integral demersul deputatului nostru si interventia sa este ceea ce trebuia sa faca.Din pacate, nici programata intalnire peste cateva zile intre liderii armean si azer “pastorita” de Charles Michel nu cred ca va putea sa rezolve problema deoarece partea azera nu este un partener de negociere care sa se subsumeze principiilor de drept international -amintiti-va de fapta ofiterului azer Ramil Safarov care a ucis cu lovituri de topor un ofiter armean care era in somn , a fost condamnat de justitia maghiara dar apoi eliberat ca urmare a presiunii statului azer si primit in tara lui cu urale si ovatii si facut erou national ,premiat si avansat desi era un criminal.