Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 3 august 1958 s-a născut basul Barseg Tumanyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Basul de renume mondial, Barseg Tumanyan s-a născut pe 3 august 1958 la Erevan. Tumanyan a absolvit Conservatorul de Muzică din capitala Armeniei, sub îndrumarea baritonului A. Karapetyan. În 1982/83 s-a specializat la renumita operă La Scala din Milano. După 1985, Barseg a continuat să studieze la Conservatorul din Moscova, cu celebrul bas rus Yevgeny Nesterenko.

Barseg a început să cânte la Opera de Stat din Erevan în 1980. Participarea sa la un concert de gală, în memoria victimelor cutremurului din Armenia, în ianuarie 1989, la Royal Opera House Covent Garden din Londra l-a propulsat pe Barseg și a devenit foarte căutat de teatrele de operă din întreaga lume.

Recitalul său de debut la Wigmore Hall din Londra, în 1990, a primit aprecierile unanime ale presei de specialitate.

Debutul de la Paris al lui Tumanyan a fost în rolul lui Mephistopheles în Faust de Charles Gounod, iar debutul său german a fost în rolul principal din opera Boris Godunov al lui Mussorgsky în noua producție a lui Johannes Schaaf la Opera de Stat din Munchen. A cântat în rolul lui Escamillo din Carmen de Bizet la Hamburg, Viena, Opera Bastille din Paris și Covent Garden din Londra. A debutat la Bonn într-o gală de operă în martie 1992.

La începutul anilor 90, Barseg a vizitat Australia unde i s-a acordat un premiu special pentru rolul său Mephistopheles în Faust de Charles Gounod. În 2002/2003 a avut recitaluri la Washington, Boston, Providence, Montreal, Toronto, iar în 2004, a avut recitaluri în Austria Germania și SUA.

Din 2005, Barseg a concertat la Viena, Salzburg, München, Berlin și a fost primit cu căldură în toată Europa. Barseg a participat la un concert susținut, ca parte a unui festival cultural armean, la St. Peterburg unde a apărut alături de celebra Filarmonică locală. A jucat și în China și Japonia.

Ca un fapt divers în 1990 a înființat o companie „Tumanyan” care face cercetări în domeniul originii covoarelor clasice. În urma investigațiilor în colaborare cu profesioniști de seamă din domeniul covoarelor armenești, artiști-designeri, etnografi, a fost creată o colecție unică de ornamente/motive originale ale covoarelor armenești, care nu are analogie în zilele noastre. De asemeni el a pus bazele fundației „Renașterea” pentru propagarea culturii armene în plan internațional. Este, de asemeni președintele filialei armene a Delphic Games.