Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 3 august 1843 s-a născut Vártán Esztegáryan filolog, istoric, figură bisericească

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Vártán Esztegáryan ( Astvatsatur Iskaryan ) s-a născut la 3 august 1843 în Gerla (Armenopolis). A primit educația primară la școala armenească din Gerla. Din 1854 a studiat la școala monahală a Congregației Mekhitariste din Viena. A fost  hirotonit preot, apoi se angajează în pedagogie în același loc. Ulterior a fost numit secretar al Congregației pentru Doctrina credinței. În 1884 a primit titlul de arhiepiscop al Selymbriei și a fost ales (iulie) stareț al Congregației Mekhitariste din Viena (până la moartea sa). În timpul conducerii sale, Colegiul Mekhitarist din Constantinopol a fost redeschis și constituirea Congregației a fost aprobată. A scris „Istoria Bisericii cu Istoria Bisericii Naționale …” (publicat în 1872), „Dicționar în franceză-armeană-turcă” (Matenadaran, Erevan după M. Maștoț). A murit la Trieste, Italia la 15 iunie 1886.