CALENDAR / Pe 20 iulie 1928 s-a născut pictorul Minas Avetisyan
Minas Avetisyan (armeană: Մինաս Ավետիսյան, s-a născut pe 20 iulie 1928 și a murit pe 24 februarie 1975). A fost pictor armean. Minas Avetisyan s-a născut în satul Jajur, în Armenia. Mama lui, Sofo, a fost fiica preotului din Kars iar tatăl său, Karapet, a fost fierar la Mush.
Tema principală a operelor sale a fost natura armeană, natura din Jajur, religia, oamenii săraci, munți.
Avetisyan a apărut ca artist la “Expoziția Cinci” de la Erevan (1962). Numeroși specialiști și vizitatorii expoziției au apreciat foarte mult munca lui. Metoda Avetisian diferă de metoda de pictura în aer liber care a fost cândva răspândită în arta armeană. Pentru el lucrul în natură nu este decât o etapă preliminară. Principala parte a lucrării pe pânză se realizează în atelierul său.
În anul 1967, el a apărut pentru prima dată într-un film documentar, cenzurat și distrus, intitulat Culoarea ținutului armenesc realizat de către prietenul său Mihail Vartanov. În 1975, Avetisyan moare sub roțile unei mașini, care s-a oprit pe trotuar. Potrivit unor surse, el a fost ucis de KGB.