Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR | Pe 13 aprilie 1963 s-a născut Garry Kasparov, mare maestru și fost campion mondial la șah

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Garry Kimovici Kasparov, născut Weinstein s-a născut pe13 aprilie 1963 în orașul Baku, azi Azerbaidjan. Este un mare maestru și fost campion mondial la șah, sovietic rus de origine armeană-evreiască.

Kasparov s-a remarcat prin talentul său aparte la școala de șah a lui Mihail Botvinnik. În 1976 a câștigat Campionatul de Juniori al Uniunii Sovietice cu 7 puncte din 9 posibile. A repetat performanța în anul următor cu un punctaj de 8,5/9. După ce a terminat pe primul loc la Memorialul Sokolsky în 1978, Kasparov a declarat că vrea să ajungă campion mondial de juniori, titlu pe care l-a cucerit în 1980.

Primul meci împotriva campionului Anatoli Karpov , marele său rival, a avut loc în 1984, iar regulamentul prevedea ca jucătorul care câștigă primul de șase ori să fie declarat campion. La un moment dat, Karpov conducea cu 5-0, după care Kasparov a redus din diferență la 5-3. Meciul a fost anulat de președintele F.I.D.E. Florencio Campomanes după 48 de partide pe motiv că era epuizant pentru ambii jucători și a fost reluat în 1985, numărul maxim de partide fiind redus la 24. Scorul a fost de 13-11 pentru Kasparov. În 1986, cei doi s-au întâlnit din nou, Kasparov câștigând și de această dată cu 12,5-11,5. Karpov nu renunță și în 1987 revine ca pretendent la titlu, fără succes însă, meciul terminându-se la egalitate, 12-12, ceea ce i-a permis lui Kasparov să-și mențină supremația, la fel ca și în 1990, după ce a învins cu 12,5-11,5.

A deținut titlul oficial al Federației Internaționale a Șahului (F.I.D.E.) până în anul 1993, când a format Asociația Șahiștilor Profesioniști, viitoare rivală a F.I.D.E. A continuat să dețină titlul de campion mondial până la înfrângerea sa din 2000, suferită în meciul cu Vladimir Kramnik.

Din 1985 până la retragerea sa din 2005, Kasparov a deținut clasificarea (en. rating) cea mai ridicată din lume în Clasamentul ELO. Kasparov deținea și alte recorduri mondiale. Cu valoarea coeficientului ELO de 2851 puncte, cu care a fost creditat în iulie 1999 de către Federația Internațională a Șahului, Kasparov era deținătorul celui mai ridicat scor ELO atins vreodată de un șahist, fiind depășit doar de Magnus Carlsen (2878.9 la data de 27 martie 2013). La retragerea sa din lumea șahului profesionist, Kasparov era pe primul loc cu un punctaj de 2812. Tot ca un vârf al întregii sale cariere, Garry Kasparov este deținătorul premiului Oscar la Șah, pe care l-a câștigat de unsprezece ori.

(…)

Kasparov și-a anunțat retragerea din șahul profesionist la 10 martie 2005, după care s-a dedicat politicii și scrisului. Garry Kasparov a fost șeful opoziției politice din Rusia, fiind desemnat candidatul mișcării de opoziție „O altă Rusie” la alegerile prezidențiale din martie 2008.

vezi mai mult pe wikipedia