Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 12 martie 1932 s-a născut Anușavan Salamanian, inginer de sunet, realizator al coloanei sonore la zeci de filme românești

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Născut pe data de 12 martie 1932 la Bazargic (astăzi Dobric, pe teritoriul Bulgariei), Anușavan Salamanian a absolvit Institutul Unional de Tehnică Cinematografică din Leningrad ( azi Sankt Petersburg). Este unul dintre cei mai apreciați ingineri de sunet din cinematografia autohtonă, cu o carieră-record în România, întinsă pe parcursul a aproape 50 de ani, perioadă în care a realizat sunetul sau coloana sonoră pentru un număr impresionant de filme de lung și scurt metraj, dar și seriale TV. După debutul cu Secretul cifrului (r. Lucian Bratu, 1959), Anușavan Salamanian avea să lucreze alături de Ion Popescu Gopo la unul dintre cele mai cunoscute lungmetraje semnate de acesta, de la a cărui premieră se împlinește în acest an o jumătate de secol: S-a furat o bombă (1961). Filmografia sa continuă cu titluri precum Pădurea spânzuraților (1963, r. Liviu Ciulei), primul lungmetraj românesc premiat la Cannes; Columna (r. Mircea Drăgan, 1968), următorul lungmetraj autohton premiat la Cannes; Veronica (1972) și Veronica se întoarce (1973), regizate de Elisabeta Bostan, laureată a Premiului Gopo 2009 pentru Întreaga Activitate; Frații jderi (1973-1974, r. Mircea Drăgan); Nea Mărin Miliardar (1978, r. Sergiu Nicolaescu), filmul autohton cu cel mai mare succes la box-office din toate timpurile, la care a semnat coloana sonoră alături de Andrei Pap, câștigătorul Premiului Special la Gopo 2009; Glissando (r. Mircea Daneliuc, 1982), Hotel de lux (1992, r. Dan Pița), distins cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneția sau Apărarea chineză (1999, r. Tompa Gabor).

Anușavan Salamanian se numără printre personalitățile care au influențat și cariera regizorilor români din generația „Noului Val”: a lucrat alături de Cristian Mungiu la Zapping și Corul Pompierilor (2000), Tudor Giurgiu la Popcorn (2001) sau Sinișa Dragin – În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură (1998).

În filmografia lui Anușavan Salamanian se regăsesc și scenariile a patru filme realizate în regia lui Sergiu Nicolaescu: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte / Ipu (1971), Osânda (1976), Ultima noapte de dragoste (1979) și Ciuleandra (1984).
Printre cele mai recente producții la care Salamanian a lucrat în calitate de inginer de sunet se numără  Legiunea străină (2008, r. Mircea Daneliuc), Supraviețuitorul (2008, r. Sergiu Nicolaescu), câștigătorul Premiului Publicului la Gala Premiilor Gopo 2009, precum și scurt-metrajul 9 minute (2008, r. Florin Kevorkian)
În 1970, Anușavan Salamian a realizat, în studiourile de la Moscova, prima coloană sonoră stereofonică pe 6 canale pentru un film românesc, la Mihai Viteazul (r. Sergiu Nicolaescu), versiunea panoramică, pentru care a fost răsplătit cu Premiul UNIATEC la Festivalul de la Moscova.
La începutul anilor 2000, tot el a semnat coloanele sonore reconstituite în versiune Dolby Surround pentru cele mai cunoscute filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu, Mircea, respectiv Mihai Viteazul.

Comunitatea armeană l-a răsplătit la rândul ei, realizările sale în plan profesional fiind o mândrie și pentru armenii din România.

Astfel în anul 2004 i-a fost conferit Premiul  Uniunii Armenilor din România iar în anul 2008 i-a fost înmânat  de către PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei  Armene din România, HRISOVUL PATRIARHAL DE BINECUVÂNTARE conferit de către Sanctitatea Sa  Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor.

  •  
  •