Eduard Antonian

CALENDAR / Pe 6 aprilie 1906 s-a născut Lizette Georgescu Manissalian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


 

Ultima descendentă a familiei Manissalian, fiica reputatului om de afaceri, mecena şi lider al Uniunii Armenilor din acea vreme, Armenac Manissalian şi a Mariettei Aburel, Lizette a văzut lumina zilei la Constanţa  pe 6 aprilie 1906. Studiază la Dresta unde se axează îm mod special pe muzicologie sub întrumarea lui Rudolf Feiler. Se căsătoreşte în 1924 cu publicistul şi inginerul Radu Georgescu. Este solicitată de maestrul Ionel Perlea pentru a preda studii muzicale la Opera Română începând cu 1934. Va activa aici timp de 25 de ani perioadă în care pregăteşte nenumărate concerte camerale şi peste 45 de opere. În paralel a urmat şi cursuri de canto cu celebrii Zolencki şi Maria Snejina, înterpretînd apoi cu mare talent şi dăruire cele mai frumoase lieduri. Cunoştea de asemenea tainele pianului la care cînta cu multă pasiune. A legat-o o strînsă prietenie cu Mihail Jora, George Enescu, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, dar mai ales cu Dinu şi Madeleine Lipatti. A concertat cu un succes răsunător mai ales în Elveţia. Profesionalismul, talentul şi vocaţa sa i-au creea un binemeritat renume în lumea cultural-muzicală fiind „poreclită” Madame Mozart. Prezenţa sa în lumea muzicală era un semn de distincţie ce impresiona auditoriul. Mai ales în timpul primelor ediţii ale Festivalului Enescu. A publicat şi doua volume „Momente de viaţă” şi „Coana Frusinica”, prin care a oglindit un spirit cultural remarcabil. Lizette Georgescu Manissalian, în relaţiile interpretative şi nu numai cu alţi muzicienii dovedea o autentică improvizaţie estetică şi spirituală stimulîndu-şi interlocutorii indiferent de tema obordată. Ca o recunoaştere a valorilor sale a primit numeroase premii printre care şi premiul Fundaţiei Mihail Jora pentru întreaga sa activitate. În data de 9 iunie 1991, cu ocazia întîlnirii organizate de Uniunea Armenilor din România cu peste 100 de oameni de cultură de origine armeană a fost aleasă președintă a  Consiliului oamenilor de cultură.  I-au fost înregistrate şi cinci discuri de autor. Conştientă de obîrşiile sale, Lizette Georgescu Manissalian s-a implicat activ şi în viaţa comunităţii armene din Bucureşti. S-a stins la București în vîrstă de 92 de ani pe 25 august 1998, lăsînd în urmă o carieră deosebită. Mereu a iubit miracolul muzicii pe care l-a dăruit cu sensibilitate celor mai tineri.

 

EDUARD ANTONIAN