BURSA.RO / Cătălin Avramescu : Memoria genocidului armean

S-a petrecut în 1915. Au fost masacraţi circa un milion şi jumătate de oameni. Imaginile sunt zguduitoare. Au pierit femei şi copii. Au fost organizate coloane ale morţii prin deşert. Alţii au fost ucişi în lagăre de concentrare. Proprietăţile armenilor au fost jefuite şi confiscate sistematic. Martorii au reconoscut imediat scopul genocidar al autorităţilor turce. În Iunie 1915, ambasadorul german raporta într-o telegramă: “Nu există nici o îndoială că Poarta încearcă să extermine rasa armeană din Imperiul Turc”.
Unde suntem acum, la mai bine de un secol? Autorităţile române nu au recunoscut nici acum caracterul de genocid al acelor evenimente.
Vedeţi, asta contează. Chiar foarte mult. Poţi înţelege multe despre o guvernare atunci când vezi cum se situează ea faţă de adevărul istoric.
Unul dintre motivele pentru care regimul socialist de dinainte de 1989 era atât de strâmb era exact acesta. Minţea cum respira. Construise o istorie fabulatorie, cu voievozi care îl anticipau pe Secretarul General PCR. Tăcea cu privire la implicarea trupelor române în masacrele de pe frontul de Est. Minţea cu privire la acapararea puterii de către comunişti.
La Muzeul de Istorie al Partidului şi pozele vremii erau falsificate. Una era celebră. Într-o imagine alb-negru erau protestatari. Comunişti – se spunea. Între chipurile granulate mâna lungă a Partidului inserase o fotografie cu El (Nicolae Ceauşescu) şi una cu Ea (Elena Petrescu, viitoare Ceauşescu). Figurile celor doi erau mai mari decât ar fi fost normal, probabil pentru că trebuiau să iasă în evidenţă. El privea dintre două urechi mari, pe deasupra gloatei. Rezultatul era grotesc.Turcia modernă a refuzat întotdeauna să admită că a fost vorba de un genocid. Îmi aduc aminte că acum circa 10 ani am publicat un articol despre genocidul armenilor. M-am trezit cu o invitaţie la ambasada turcă, aceea de pe Calea Dorobanţi. M-am dus şi am avut o discuţie (politicoasă) cu un diplomat (cred că era adjunctul ambasadorului). Ideea era că doreau să îşi prezinte punctul de vedere. După ce am plecat, m-am uitat pe vraful de materiale pe care mi l-a dat. Era propagandă guvernamentală.
Multe state democratice (Germania, Franţa, Canada etc) au recunoscut deja genocidul armenilor. Papa Francisc a condamnat, în 2016, negarea genocidului.
România are o datorie specială să recunoască aceste atrocităţi ca genocid. O parte dintre armenii care au scăpat din Imperiul Otoman în 1915 şi-au găsit refugiul la noi.
Aflarea şi spunerea adevărului însă nu se află printre priorităţile actualului regim. Motivul, rostit în şoaptă: “Să nu supărăm Turcia!”. Acum nu mai avem ce supăra, pentru că regimul de la Ankara a devenit o dictatură aliată cu Federaţia Rusă.
Am spus-o şi am să o repet: nimeni şi nimic nu trebuie să deraieze politica externă şi, mai ales, aceea internă de la adevăr. Atunci când autorităţile unui stat sunt indiferente la adevăr, să ştiţi că acesta este doar primul pas într-o listă lungă de abuzuri care vor urma, garantat.
Regimul socialist din România, după 1989, a manifestat un dispreţ sistematic faţă de adevărul istoric. A ascuns dosarele Securităţii. A refuzat să confrunte chestiunea spolierii bisericii greco-catolice. A fabricat chiar un discurs fals despre Revoluţia din Decembrie, cu “emanaţi” şi cu “fasciştii din Piaţa Universităţii”. După care a chemat minerii să le rupă oasele celor din urmă…
Iar în acest timp au făcut temenele faţă de tot felul de dictaturi. În parcul Tei a fost amenajată o alee kitsch care poartă numele lui Haidar Aliev, dictatorul Azerbaidjanului, fost general KGB. Să mai adăugăm că acest atentat la bunul-simţ s-a petrecut sub domnia lui Neculai Onţanu, care a ajuns după gratii pentru luare de mită. Fost fierar-betonist, suspectat de plagiat şi făcut “doctor” în “ştiinţe militare” de Gabriel Oprea (şi el cercetat penal în câteva dosare).
Pe Calea Victoriei au amplasat un bust, tot kitsch, al lui Mustafa Kemal Ataturk. Adică pe artera al cărui nume comemorează victoria din Războiul de Independenţă de Imperiul Otoman şi pe care au intrat în triumf trupele române după întoarcerea din campania din Sudul Dunării. Câtă lipsă de minte şi de respect pentru istoria naţională îţi trebuie pentru a consimţi la aşa ceva?
Genocidul nu este ceva care ţine doar de istoria unui stat sau altul. Prin magnitudinea sa, genocidul – oricare genocid, iar din păcate există o listă destul de lungă – este un afront la valorile comune ale civilizaţiei. De aceea nu putem să ne spălăm pe mâini. Să pretindem că memoria genocidului este ceva care îi priveşte doar pe armeni şi pe turci este o formă de orbire. Masacrarea armenilor a fost, în secolul XX, prima din “era catastrofelor sociale”, după expresia lui Robert Gelatelly. La rândul său, Vladimir Tismăneanu afirma, foarte potrivit, că “A numi exterminarea armenilor genocid este o obligaţie morală”. Iar acum trebuie să constatăm că avem o clasă politică ce a abdicat de la această obligaţie.

Cătălin Avramescu

http://www.bursa.ro

by Mihai Stepan Cazazian